REPORTAJUL DE DUMINICA: „Regele condimentelor”, anemiat de canicula

Usturoiul de Ramnicelu, renumit pentru savoarea aparte data mancarurilor si pentru rezultatele miraculoase in tratarea multor boli este, anul acesta, putin si mic…  

 

Am cateva variante de inceput pentru reportajul de azi, dar niciuna nu incepe din pamant, locul acesta misterios, capabil sa aduca viata pe lume, precum pantecul unei femei. Pamantul acesta, pe langa care de multe ori trecem fara a-l observa si din care ne hranim cu totii fara sa ne gandim macar la asta, e roditor sau uscat, e fericit sau asteapta mangaiere, e tanguitor ori tonic. Poate fi al tau sau nu ai deloc.

Fiecare are insa o palma de pamant undeva. De la palma asta de pamant spera sa obtina fericirea, in fiecare an. Din ea poate creste insa o floare, in ghiveciul de pe balocon, sau o mie de kilograme de boabe de grau, in camp. Pe palma asta de pamant poti sa cultivi ceva folositor sau poti sa o lasi de izbeliste, pentru ca nu stii cum sa o iubesti. Tot palma ta de pamant este. Si daca nu ar fi a ta, poate ai aprecia-o mai putin ori ti-ar fi indiferenta.

De la pamant, inapoi la pantec, e cale scurta. Pamantul umple pantecul si omul devine pe deplin fericit…

 

In Campia Baraganului de Buzau am vazut insa prea putina fericire de indestulare in aceasta vara, care isi stinge puterea zilele astea. In urma masinii, colbul se ridica spre cerul pe care nu se vede vreo aripa de pasare, umple in gri cladiri si oameni, acopera cer si soare. Daca e praf e si mancare, imi zice ceva mai incolo un taran amarat, care trage de o sapa. Cu ea vrea sa taie niste porumboi. Inteleg ca e un porumb care nu mai are sansa sa rodeasca. Taranul se uita in lungul unui lot care ar fi trebuit sa fie indestulat cu stiuleti de porumb…

„Nimic nu se alege din el. Are numai ciuciulani… niste resturi de stiulete pe care il pui la animale in iezle inainte de muls. Am muncit degeaba. Arat – bani, insamantat – bani, prasit – bani, iar prasila, iar bani… unde om ajunge? Nu stiu!”- se zice omul mai mult pentru el si scoate un oftat.

Sa fie chiar asa de rau in partea asta dinspre Ramnicu Sarat? Nu-l contrazic, dar am o rezerva. Am invatat lectia din anii trecuti, cand aveam sa vad tarani care aveau hambarul plin, dar se plangeau ca nu e hrana, obisnuiti sa mai primeasca ceva de la stat, ca ajutor. Caut sa inteleg bine problema si opresc intr-un alt capat de loc.

 

Sotii Mihaila abia au sosit. E inca dimineata, nu e inca noua pe ceas. Doamna si-a pus o bluza alba peste tricou, putin roasa pe la maneci si guler. E de munca. O viata a fost contabila. Acum are gospodarie mare. Si mult teren. Isi sufleca manecile si repede aduna vrejii de fasole, ca sa nu-i usuce soarele prea tare si sa se scuture pe camp boabele mici si albe. Asa este fasolea specifica zonei de campie, dar este foarte cautata in ultimii ani, fiind singura gustoasa din piata. Oamenii nu se mai indeletnicesc sa cultive fasole colorata si cu bob foarte mare. Si-au pierdut speranta de a mai vinde asa ceva, din cauza drumurilor pe care ar trebui sa ajunga la oras cu ea, la vanzare. „Avem putina fasole aici, dar am mai cules si din alta parte si un sac, pentru mancare, toata iarna, tot se face. Pentru casa. Aici am avut porumb, dar uitati-va cat de mult sufera. S-a uscat tot. A venit ploaia asta acum, dar prea tarziu. Avem loturi aici, in Valea Ramnicului, unde porumbul nu a depasit un metru inaltime. Nu a fost posibilitatea de irigat si nu s-a facut”…

 

Doamna Mihaila are alaturi un expert. Sotul. A condus 41 de ani ferma din sat. Domnul inginer imi povesteste ca intr-o iarna a mers la o consfatuire nationala despre diferite culturi si a fost ridicat in picioare sa vorbeasca despre usturoi. „Cu caciula pe cap m-am ridicat si am spus… domnilor, usturoiul, ca asta avem noi mai de pret la Buzau, se pune in pamant in mustul iernii”…

Ridica mana spre cer ca si cand ar da o pretioasa directiva de indeplinit de catre toata lumea. „Pai, asa si trebuie! Toata lumea asta care cultiva la noi usturoi si e pamant cat vezi cu ochii pus cu asa ceva. Si, musai la sfarist de martie, trebuie sa se duca pe camp, sa puna samanta. Asa ii da si usturoiului o speranta, ca sa nu-l mai prinda cu capatana mica asa calduri cum au fost anul asta. Anul acesta, aici, la noi, problema e ca nu a plouat cand trebuia. In mai, spre iunie, era necesara o ploaie buna, ca atunci baga capatana ceapa si usturoiul. Dar anul asta, ceapa e cat usturoiul de anul trecut, iar usturoiul cat o boaba de fasole mai mare… Eu am avut cateva arii de pe care am scos si ceva usturoi mai bun, chiar daca a fost si din cel mai prost”, ridica omul din umeri, semn ca „nu te poti pune cu Dumnezeu”.

 

Cer sa vad si il iau pe domnul Mihaila din camp, spre casa. Asta pentru ca sta aproape, la primele case. Deschide usa unui garaj devenit depozit de ceapa si usturoi. Vad ceapa jos. Mica, dar extrem de mirositoare. Ceapa aceea romaneasca, gustoasa. Un perete e ocupat de usturoi. Primul la vedere este cel mic. Mai in spate e si din cel mai mandru. „Asta e munca noastra. Dar va spun, inainte cumparai dintr-un kilogram de usturoi doua kg de carne. Acum? Eu unul nu dau usturoiul sub 10 lei de acasa. E muncit si e putin. Daca doamnele de la oras vor gustul romanesc, eu din asta ofer”.

 Mai uit… Este mic, tare! Nu te incumeti sa-l cureti pentru a condimenta o racitura! Sau pentru a adauga in carnea de chiftele. Ies in sat si aflu ca oamenii ar da si cu opt lei, daca ar avea calitatea mai din spate a usturoiului domnului Mihaila. „Noi am dat in anii trecuti de acasa, usturoi cu cinci si sase lei, ce sa zicem de 10 lei?! Eu, sincer va spun, ca ii astept tot pe intermediari, dar nu vor lua usturoi din asta mic. Nici nu stiu… ce oi face cu el? Samanta poate. Dar nici de samanata nu e bun ca mic pui, mic iese, e o vorba. E asa pentru ca a fost sufocat, canicula l-a biruit!”, se plange o femeie mai varstnica.

 

Ies din nou in camp. Oamenii nu culeg nicidecum usturoi. De la 20 iulie nu s-a terminat de pe camp. Acum e in depozitele de acasa si a inceput sa fie vandut. Intr-adevar, intermediarii sunt cei pentru care muncesc taranii. Nici cinci la suta dintre ei nu vezi in pietele noastre. „Eu vand inspre Moldova. Daca la noi, acum, usturoiul e 7-8 lei, in Suceava e 20 de lei. Imi convine sa incarc o duba si sa-l dau mai sus putin, la intermediarii lor. Iau 13 – 14 lei pe kilogram” – spune un tanar pe care dau sa nu-l cred.

Suprannumit pe buna dreptate „regele condimentelor”, usturoiul este cultivat de mii de ani, fiind eficient si in prevenirea si vindecarea multor boli. Nu degeaba era inclus la loc de cinste in dieta zilnica a vechilor egipteni, fiind recunoscut pentru proprietatile sale si efectele miraculoase asupra organismului. Intr-un manuscris antic egiptean in care erau prezentate 800 de medicamente, 22 erau realizate pe baza de usturoi. Asa ca si romanii nostru stiu ca e bun.  „Au invatat si moldovenii drumul spre Valea Ramnicului. Au inceput si ei sa vina sa ia de la fata locului. De pe la Barlad si Roman au mai venit. Am dat cu 8 lei anul trecut. Dar au fost putini. Anul asta nu stiu daca vrea cineva usturoi sufocat!”- spune un batran, mai echilibrat in pretentii.

 

Realitatea are sa se contureze la Primaria Valea Ramnicului. Marian Galbenu, noul primar, spune ca el insusi a avut grija sa primeasca situatiile din teren si sa-i ajute pe fermieri sa-si intocmeasca documentatia, pentru a avea o speranta ca vor primi o despagubire pentru calamitatea care i-a afectat.

„Au solicitat, deja, multi dintre ei,despagubiri. Au de la 10 hectare in sus, cativa tineri. N-au facut mai nimic. L-au declarat calamitat. Este mic, ce-i drept. Au venit de la Directia Agricola Buzau in verificare pe teren, mai intocmim si noi listele finale si sa vedem ce se decide la nivel de Prefectura si Ministerul Agriculturii. Asta e anul… Noi ii incurajam sa nu se lase, ca am pierde o marca biruita anul asta de caldura si lipsa ploii. Dar si la porumb si floarea soarelui e la fel, ce sa facem? Nu ne putem multumi cu despagubiri, ca avem nevoie de mancare, dar cu natura cine sa se mai puna la noi?” – se plange si primarul din Valea Ramnicului, confirmand ceea ce taranii au spus cu lacrimi in ochi.

De cativa ani, usturoiul romanesc este cultivat si de americani, care au descoperit ca este mult mai aromat si isi pastreaza proprietatile foarte bine, timp indelungat. Americanii prefera usturoiul romanesc, atat pentru aroma sa unica ce da savoare bucatelor, cat si pentru calitatile sale recunoscute de medicina naturista.

 

Cu gandul la aromatul de Ramnicelu, domnul Galbenu imi zice ca soiul de Rubla din Valea Ramnicului este cel mai bun, dar in tara e cunoscut ca usturoi de Ramnicelu. Este aromatul care poate fi facut maioneza si consumat pe paine, care nu devine nici verde si nici albastru in contact cu aerul, este „condimentul -medicament” care contribuie la celebritatea carnatilor de Plescoi si despre care in popor se spune ca vindeca 99 de boli.

 In compozitia usturoiului regasim substante azotate, sodiu, potasiu, seleniu, calciu, magneziu, siliciu, acid sulfuric, acid fosforic, vitaminale C, D, B, fitosteroli si uleiuri esentiale. In plus, usturoiul este bogat in fitoncide, cum ar fi alicina, cu puternic efect bacteriostatic. Iar medicii confirma ca intareste imunitatea organismului, trateaza aterosceroza, guta, tuberculoza si ranile purulente, scade colesterolul si tensiunea arteriala, previne si trateaza gripa si infectiile respiratorii, previne cancerul de san, de colon, de prostata, rectal sau de vezica biliara, impiedica formarea cheagurilor pe vasele sangvine, ucide viermii intestinali si parazitii, ajuta la tratarea cataractei, a artritei, a diabetului zaharat, a infectiei stafilococice, a durerilor dentare, a acneii, herpesurilor si cate-or mai fi pana la 99…

Plec spre Buzau, marele oras al judetului in care usturoiul de Ramnicelu va fi cu siguranta marele absent al pietei din acest an. Va umple insa tarabele usturoiul mare si rosiatic din Bulgaria, vandut chiar de catre oamenii zonei, ca fiind autohton…