Apă otrăvită
Într-un sat din Ardeal, Ion stătea liniștit pe câmp, cu oile care pășteau. La un moment dat vede o persoană îndreptându-se către fântână, ca să bea apă. Amintindu-și că apa din fântână era otrăvită, Ion începe să țipe:
– Băăăăăăăăă! Nu beee, băăăăă’, că-i otravităăăăă!
Străinul nu schița nici un gest, ca și cum nici nu l-ar fi auzit și continua să se îndrepte spre fântână, așa că Ion se apropie de el și țipă din nou:
– Băăăăăăăăă!… Nuuuuu beeeeee măăăăăăă, că-i otravitaăăăăăă, așa au zâs ăia de la Sanepid, că-i infectată cu bacterii și nitriți!…
Străinul, în continuare, nimic!…
Ion o ia la fugă și ajunge fix la timp lângă străinul care tocmai ducea găleata înspre gură. Gâfâind, îi spune:
– Măi, omule, tu ești surd? Nu auzi când îți zic să nu bei, că-i otrăvită?
La care, străinul!
– Nem tudom romanok!
Auzind asta, Ion îi spune, bătându-l ușor pe umăr:
– Bine,bea, da’ bea încet, că-i rece!…
