Au venit expertii ECDC si OMS sa verifice vaccinul BCG

28 noiembrie 2012 | 0 comentarii |

Ministerul Sanatatii anunta ca pana la stabilirea concluziilor nu se va face nicio declaratie de presa.

 

Expertii Centrului European de Prevenire si Control a Bolilor Transmisibile (ECDC) si ai Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) au ajuns in Romania, informeaza Biroul de presa al Ministerului Sanatatii (MS), printr-un comunicat remis redactiei Sanatatea Buzoiana.

Expertii europeni, impreuna cu cei ai OMS si specialistii romani au inceput deja evaluarea situatiei create in urma vaccinarii nou-nascutilor impotriva tuberculozei si au avut o prima intalnire cu ministrul Sanatatii, Raed Arafat, se precizeaza in comunicatul MS.

Reprezentantii organizatiilor internationale sunt experti in domenii ca siguranta vaccinului si tratamente TBC, dar si in domeniul comunicarii.  

Comisia de experti se va intalni in aceasta perioada cu factori implicati in gestionarea imunizarilor din calendarul national al Ministerului Sanatatii, cu medici si specialisti cu responsabilitati in aceasta zona.  

 Reamintim ca pe 22 noiembrie, Ministerul Sanatatii a dispus oprirea vaccinarii bebelusilor cu serul importat din Danemarca si a solicitat o expertiza din partea Centrului European de Prevenire si Control a Bolilor Transmisibile (ECDC) si Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) pentru evaluarea independenta a situatiei create in urma vaccinarii nou-nascutilor impotriva tuberculozei.

Avand in vedere ca exista puncte de vedere divergente ale specialistilor privind evolutia dupa vaccinarea cu BCG si in urma unei prime analize asupra situatiei create, am decis sa solicitam o opinie neutra si avizata. O echipa de experti ECDC si OMS va analiza toate aspectele legate de problema ivita. Acestia vor lucra cu reprezentantii Comisiei de specialisti romani care a avut astazi o prima intalnire si de la care astept un raport preliminar, a declarat atunci dr. Raed Arafat, ministrul Sanatatii.

In Romania, potrivit ministrului Raed Arafat, au fost inregistrate 115 cazuri de reactii adverse pana la inceputul lunii noiembrie. In schimb, vaccinul antituberculoza (BCG) realizat de Institutul Cantacuzino nu a inregistrat nicio reactie adversa la administrare, in perioada 2005-2011, informeaza Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).

In perioada urmatoare, Comisia de experti va prezenta conducerii Ministerului Sanatatii, raportul de evaluare.  

Raportul, impreuna cu masurile care vor fi luate pe baza acestuia vor fi prezentate la final, intr-o conferinta de presa, intre timp luandu-se decizia sa nu se faca niciun fel de declaratii, a comunicat purtatorul de cuvant al MS.


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*