Buzaul isi ia ADIO de la unul dintre cei mai apreciati medici, DOREL NICOLESCU

7 septembrie 2017 | 11 comentarii |

Trupul neinsufletit al fostului a fost depus miercuri, dupa-amiaza, la cimitirul Catolic din Buzau, unde joi va fi condus pe ultimul drum, de familie, prieteni, fosti colegi si, probabil, o parte dintre pacientii pe care i-a salvat.

 

Doliul si lacrimile au pus, din nou, stapanire pe sistemul medical buzoian. A murit medicul DOREL NICOLESCU, unul dintre cei mai apreciati medici pneumoftiziologi pe care i-a avut Buzaul, unul dintre oamenii care au condus Directia de Sanatate Publica si Spitalul Judetean mai bine de 20 de ani si unul dintre cei mai calmi, mai culti, mai sensibili, mai buni si mai discreti oameni pe care i-am cunoscut.

Intr-o cariera de aproape 40 de ani ca medic, a condus sectia de Pneumoftiziologie a Spitalului Judetean de Urgenta Buzau, iar in mai multe legislaturi a fost manager sau director medical al aceluiasi spital.

S-a pensionat la 1 august 2012, chiar din functia de manager al SJU Buzau, dupa patru ani in care a facut echipa cu dr. Ion Draghici (director medical) si dupa ce a semnat ultimul protocol cu Guvernul Flandrei Orientale, cu care semnase si primul protocol de finantare a Spitalului Judetean, la vremea respectiva fiind director al Directiei de Sanatate Publica, pe care a condus-o in perioadele 1 octombrie 1995-11 februarie 1997 si 1 martie 2001 – 15 iunie 2005.

 

S-a retras la pensie discret, la casa pe care familia o avea la Vintila Voda, unde spunea ca se bucura deliniste, de aer curat, de carti si de muzica”, pentru ca-i placea foarte mult sa citeasca, sa asculte muzica clasica si chiar canta la pian. A lasat in urma sa numeroase realizari, intre care probabil cele mai importante constau in reabilitarea sectiilor spitalului judetean, reabilitarea si modernizarea sectiilor exterioare de la Spitalul Garlasi si transformarea vechii „serparii” intr-una dintre cele mai moderne pavilioane de Pneumologie din tara (cu fonduri europene), reabilitarea si modernizarea sectiei de Oncologie si tot pe vremea sa a fost cconstruita noua maternitate. A lasat amintiri frumoase, ganduri bune si regretul ca un profesionist, un bun organizator, un om deosebit si un foarte bun coleg a plecat din sistem.

O boala necrutatoare l-a rapus insa pentru totdeauna, marti seara, in ciuda eforturilor medicilor de la Spitalul Municipal din Bucuresti de a-l salva.

Miercuri dupa-amiaza, trupul sau neinsufletit a fost depus la capela Bisericii din Cimitirul Catolic, unde isi va dormi „somnul de veci”.

Astazi, in jurul orei 14.00, familia, prietenii, fostii colegi si poate chiar o parte din pacientii pe care i-a salvat vor putea aprinde o lumanare, rosti o rugaciune si isi vor lua „adio” de la cel care a fost MEDICUL SI OMUL DOREL NICOLESCU.

 

Buzoian de origine, dupa terminarea facultatii, la mijlocul anilor ’70, a venit in Buzau sa-si indeplineasca menirea la care a visat de copil, aceea de a vindeca. Si o face bine, pentru ca fiu de preot fiind, stia ca „bolile trupului se vindeca doar daca vindeci si sufletul. Un medic complet trebuie sa aiba, pe langa stiinta de carte si priceperea de a diagnostica si de a trata bolnavul cu cea mai potrivita terapie, credinta in Dumnezeu si o buna pregatire psihologica, pentru ca jumatate din efectul tratamentului consta in acest ajutor, pe care cei mai buni medici pun pret”.

Ca si-a iubit profesia si ca era un exceptional medic o stia toata lumea, pentru ca si in perioadele in care era director de spital sau de directie, nu si-a abandonat niciodata stetoscopul si mergea aproape zilnic pe sectie, printre bolnavi si facea chiar garzi, atunci cand era criza de medici. Iar in cazurile cele mai grave, era consultat de fiecare data de colegii sai.

Era mandru de cei doi fii daruiti de Dumnezeu si de sotia sa Flaminia si era fericit ca unul dintre baieti a imbratisat aceeasi profesie si este un medic apreciat, la Spitalul Elias din Capitala, iar celalalt este „primul din neam care a ajuns economist”, la fel cum el a fost primul medic din  familie.

 

Cine l-a cunoscut pe doctorul DOREL NICOLESCU stie ca avea acea eleganta aristocratica pe care rar o mai intalnim in zilele noastre. Probabil ca asa era din fire, dar asa cum ii placea sa spuna, felul sau de a fi i se datora in mare parte „educatiei primite, in atmosfera calda a unei case de preot, in care mai presus de orice era iubirea de oameni, de viata, de cultura, de istorie si filosofie”.

Si-a dorit sa fie medic inca de cand era copil. Pe de o parte influentat de filosofia de viata a tatalui sau, pe care l-a perceput intotdeauna ca pe un „vindecator de suflete”, iar pe de alta parte, marcat de „forfota doctorilor si de instrumentarul medical pe care l-am vazut in momentul in care, pe la 12 ani, le-am vazut in momentul in care am ajuns la spital ca pacient. Atunci am stiut ca vreau sa fiu medic si aceasta mi-a ramas credinta, definitiv”, imi spunea in urma cu vreo 20 de ani, pe cand scriam despre doctorii care au marcat evolutia medicinei buzoiene.

Era de o mare sensibilitate si, pe langa medicina, cei apropiati stiau ca are si aptitudini artistice. „Am absolvit scoala de arta si imi place sa cant la pian. Muzica clasica ma relaxeaza. Imi place mult sa citesc si consider cartile o parte din mine. Imi place foarte mult filosofia, citesc cu mare placere filosofia religiilor, cartile de istorie, de calatorie si chiar imi place sa-mi scriu cugetarile proprii de viata. Uneori scriu si versuri si, poate, la pensie, cand voi avea mai mult timp pentru aceste pasiuni, voi si publica ceva”, spunea dr. NICOLESCU inrosindu-se la fata ca un copil timid caruia i-ai descoperit secretul.

 

El insusi o persoana extrem de ordonata, doctorului DOREL NICOLESCU nu-i placea „dezordinea din societatea zilelor noastre”, nici oamenii neseriosi si nici jumatatile de masura. Incerca, de aceea, sa fie intotdeauna un exemplu pentru cei din jur si, de multe ori, reusea.

Asa a reusit, cat timp a fost director de directie sau de spital sa faca lucrurile sa mearga, sa atraga primii bani europeni, sa faca sa functioneze acest „mecanism complicat care este sistemul sanitar”, sa atraga medici tineri in Buzau si sa-i determine sa inteleaga ca „medicina se face cu minte, cu suflet si in echipa”.

Desi pensionat inca de acum cinci ani, a pastrat legatura cu Spitalul Judetean si cu conducerea actuala, cu care, asa cum spune managerul Claudiu Damian, vorbea „din cand in cand, ne vizita si chiar ne dadea unele sfaturi care s-au dovedit utile in activitatea manageriala”.

Cu profund regret, anuntam plecarea la cele vesnice a celui ce a fost Dr. DOREL NICOLESCU, fost Director al Directiei de Sanatate Publica Buzau, Manager al Spitalului Judetean de Urgenta Buzau si Medic Sef sectie Pneumoftiziologie, un profesionist, un om plin de bunatate, apreciat de colegi si iubit de pacienti.

Sincere codoleante familiei indoliate.

Dumnezeu sa il odihneasca in pace”, transmite conducerea actuala a Spitalului Judetean de Urgenta Buzau.

 

Un medic exceptional si un om deosebit spun si fostii sai colegi ca era, iar astazi, cand a plecat la cele sfinte, au despre OMUL si MEDICUL DOREL NICOLESCU doar cuvinte de bine, de respect si un imens regret ca „a plecat prea devreme dintre noi”.

Nu-mi vine sa cred… Este o tragedie, plang de cand am aflat ca DORU s-a stins. Stiam ca este bolnav, am vorbit cu el acum vreo trei saptamani. Acum vreo zece zile a fost internat la Spitalul Municipal din Capitala, iar un accident cerebral i-a fost fatal. Nu pot sa uit ca a fost unul dintre cei mai buni colegi si mai buni oameni pe care i-am cunoscut. Un medic si coleg exceptional, dar si un extraodinar administrator. A facut multe pentru Buzaul asta, pentru sistemul sanitar si mai ales pentru Spitalul Judetean. Era omul care tinea foarte mult la corectitudine, la ordine si la omenie. Cred ca niciodata nu a urat pe cineva, nici macar pe cei care i-au facut rau, la un moment dat. Intotdeauna gasea calea prin care sa impace spiritele incinse si gasea intotdeauna o vorba buna pentru cei suparati sau necajiti si o cale de rezolvare a problemelor care apareau, inerent, in sistem. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l aseze de-a drepta Sa”, a spus pentru SanatateaBuzoiana.ro, printre lacrimi, medicul pneumoftiziolog Elena Brancus.

 

Semnand ultimul contract cu belgienii

La fel de marcat este si medicul Ion Japie, presedintele Colegiului Medicilor, care spune ca este o mare pierdere pentru Buzau, pentru colegii care l-au cunoscut si au lucrat impreuna cu DR. DOREL NICOLESCU.

Era un bun profesionist si mai ales un om deosebit. Educat, cult, calm, bun la suflet si in acelasi timp avea o modestie pe care rar o intalnesti la o persoana de talia sa. Atat ca medic cat si ca persoana cu functie de conducere, stia sa colaboreze extraordinar cu cei din jur, era un bun organizator, o persoana deloc conflictuala, de la care aveai intotdeauna ceva de invatat. Noi, cei care l-am cunoscut si am colaborat cu el, am regretat cand s-a retras la pensie, pentru ca putea sa mai stea in sistem, dar am inteles ca vrea sa se retraga, discret, lasand locul celor mai tineri, pe care isi dorea foarte mult sa-i vada progresand, performand si lasand ceva in urma. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Sincere condoleante familei greu incercata”, a spus dr. Ion Japie, care si-a exprimat regretul ca acum, pentru OMUL si MEDICUL DOREL NICOLESCU nu mai poate decat sa aprinda o lumanare, sa spuna o rugaciune si sa-i pastreze o amintire vie, pentru ca „urmele pe care le-a lasat vor ramane pentru totdeauna in sistemul de sanatate buzoian”.

 

Fosta colaboratoare apropiata atat ca medic, pentru ca a facut garzi in Sectia Pneumoftiziologie pe care DR. DOREL NICOLESCU a coordonat-o, cat si in perioadele in care acesta a fost director al DSP sau al Spitalului Judetean, dr. Celine Toader, care a ocupat la randul sau functia de director al DSP sau de director adjunct, a fost „socata” de vestea ca „s-a stins, la numai 68 de ani, un om atat de echilibrat, de calm, de ordonat si care toata viata s-a ferit de excese de orice fel. Nu-mi vine sa cred, sunt socata! Am colaborat cu dumnealui vreo 12 ani si pot sa spun ca pe vremea cand era director al DSP. Avea un caracter deosebit, incerca sa ajute pe oricine, iar daca nu putea, macar nu a facut niciodata rau, nimanui. Avea o incredere in oameni pe care rar o inatlnesti, iar cand era dezamagit, suferea. Avea un talent deosebit de a gasi solutii in situatii de criza, de a aplana conflictele, de a restabili armonia, pentru ca era convins ca numai asa se poate face medicina. Nu trebuie sa uitam ca in perioadele cat a avut functii de conducere, Spitalul Judetean Buzau, dar si spitalele din judet, au avut o evolutie buna, ca este cel care a atras primele finduri europene in sanatate, ca se dadea peste cap sa mai faca ceva pentru bolnavi si pentru colegi. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca alaturi de ceata de doctori careia i se alatura, in Cer. Sincere condoleante familiei greu incercate”, a transmis, la randul sau, dr. Celine Toader.

 

Ca om care l-am cunoscut si cu care am colaborat peste 25 de ani, e greu sa concentrez intr-un articol de ramas bun, tot ce-as vrea sa spun despre MEDICUL SI OMUL DOREL NICOLESCU.

Esentialul l-au spus colegii sai, medici. Eu, ca ziarist, pot adauga doar ca era un exceptional comunicator, ca nu cred sa fi fost jurnalist care sa-i fi cerut un raspuns si sa nu-l fi primit sau sa nu fi raspuns la telefon, la orice ora din zi si din noapte. Circula, chiar, la un moment dat, o vorba printre ziaristii din Buzau, cum ca „doctorul Nicolescu este cel mai accesibil medic cu care se poate vorbi”.

Desi era un erudit, o persoana cu multa stiinta de carte si un om de cultura, sau poate tocmai de aceea, vorbea intotdeauna pe intelesul interlocutorului si niciodata nu spunea „nu am timp”. Sau, daca se intampla sa fie chiar ocupat la un moment dat, isi facea timp imediat dupa ce-si termia ce avea de facut si iti acorda atentie, nu refuza pe nimeni, chiar daca uneori se vedea ca este obosit.

Drum drept spre lumina si odihna vesnica, domnule Doctor DOREL NICOLESCU.

Sincere condoleante familiei si puterea sa treaca peste aceasta grea incercare…

 


Categorii: Actual, Lifestyle, Medici

Comentarii (11)

  1. C. Iancu spune:

    Un specialist de clasa. Dumnezeu sa-l ierte! Fam.Ion Iancu

Adaugati un comentariu


 

*