Cinci anevrisme cerebrale tratate simultan printr-o intervenție realizată în premieră națională

9 februarie 2018 | 0 comentarii |

Performanța a fost reușită de o echipă de medici specialiști de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureș, sub suprevegherea unui profesor de la Budepesta.

 

Viața unei paciente care fusese diagnosticată cu nu mai puțin de șapte anevrisme cerebrale fără soluție chirurgicală a fost salvată de medicii de la Târgu Mureș printr-o intervenție complexă, reralizată în premieră națională în România, după ce femeia deja se mai aflase o dată la limita dintre viață și moarte, în urmă cu cateva luni.

Specialiștii spun că, în patologia medicală, astfel de cazuri sunt foarte rare, și de aceea a trebuit găsită o soluție intervențională care nu mai fusese folosită până acum în România.

În urmă cu câteva luni, două dintre anevrisme au generat o hemoragie cerebrală care a impus o intervenție de urgență, viața pacientei fiind salvată atunci de o echipă condusă de medicul primar Lucian Mărginean, specialist în radiologie intervenținală. Întrucât nu se putea interveni chirurgical, cele două anevrisme au fost tratate printr-o procedură minim invazivă, însă viața pacientei era în continuare în pericol, întrucât mai existau cinci anevrisme similare, care se puteau rupe oricând și provoca o nouă hemoragie cerebrală care i-ar fi putut fi fatală femeii.

 

Dr. Lucian Marginean

Soluția terapeutică găsită de aceeași echipă de medici, coordonată de dr. Lucian Mărginean a fost implantarea a două dispozitive la nivelul principalelor vase cerebrale, cu ajutorul cărora fluxul sanguin să fie deviat, excluzând astfel din circulație cele cinci anevrisme.

Medicii au avut nevoie de două astfel de dispozitive de ultimă generație și din fericire, firma producătoare s-a arătat foarte generoasă, punând la dispoziție gratuit aceste dispozitive, cu titlu de sponsorizare prin intermediul unei fundații. Intervenția nu a presupus astfel niciun cost din partea pacientei, care, cel mai probabil, nu și-ar fi putut permite cheltuielile aferente achiziționării acestor dispozitive.

Sub supravegherea profesorului Istvan Szikora, de la Institutul de Boli Neurologice din Budapesta,  fost preşedinte al Societăţii Europene de Tratament Neurologic Minim Invaziv, medici ide la SCJU  Târgu Mureș au realizat simultan cele două intervenții de implantare a dispozitivelor.

 

Anevrism cerebral

Intervenția a fost una minim invazivă și a durat aproximativ patru ore, cele două dispozitive fiind implantate simultan la nivelul arterelor carotide interne. La finalul operației, specialiștii au precizat că astfel s-a eliminat eliminat riscul major de ruptură şi hemoragie cerebrală, care îi puteau fi fatale pacientei, precizând totofdată că dispozitivele de ultmă generație implantate au o tehnologie de construcie aparte, care impiedică înfundarea lor, riscul de trombozare fiind considerabil redus.

Potrivit biroului de presă al spitalului, după operație, starea pacientei de 54 de ani este una foarte bună, asta și datorită faptului că a fost vorba de o intervenție minim invazivă, medicii precizând că după 48 de ore de la ieșirea din sala de operație, aceasta poate fi externată. „Dacă nu se intervenea cu aceste dispozitive, oricând exista riscul unei hemoragii cerebrale fatale, fără soluţie chirurgicală. Intevenţia realizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost gratuită pentru pacientă, deoarece cele două dispozitive de ultimă generaţie implantate au fost puse la dispoziţie gratuit de către firma producătoare, ca sponsorizare printr-o fundaţie”, se menționează în comunicatul amintit.

Anevrismele cerebrale sunt dilatații anormale ale arterelor cerebrale, ce se dezvoltă ca urmare a unor puncte slabe în peretele arterial, aparând astfel riscul ruperii acestor vase de sânge și apariția unor hemoragii cerebrale care pot duce chiar și la decesul pacientului.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*