CLIPUL SAPTAMANII: Leonard Cohen…
Lumea muzicii a mai pierdut o legenda. Leonard Cohen s-a stins din viata pe 10 noiembrie 2016, la varsta de 82 de ani, in casa sa din Los Angeles. Recunoscutul poet, romanciar si muzician canadian, care a stiut sa combine muzica si spiritualitatea intr-un mod original si extrem de apreciat, a fost unul dintre cei mai iubiti muzicieni ai lumii.
A inceput sa cante la chitara la varsta de 13 ani. A urmat cursurile Universitatii McGill, unde a castigat premiul McNaughton pentru creatie, inainte de absolvire. Si-a publicat primul volum de poezie, „Let Us Compare Mythologies” la un an dupa aceea, cu un succes rasunator.
Debutul muzical al lui Leonard Cohen are loc in vara anului 1967, la The Newport Folk Festival. Au urmat doua concerte cu casa inchisa in New York si o aparitie la CBS Network.
In 1968, lanseaza primul sau album – „The Songs of Leonard Cohen”, un material devenit hit folk si care starneste valva in mediile muzicale, asigurandu-i un renume inegalabil printre cantareti si textieri. Au urmat, printre altele, Songs From a Room (1969), Songs of Love and Hate (1971), New Skin for Old Ceremony (1974), Death of a Ladies’ Man (1977), I’m Your Man (1988).
Artistul canadian a parasit scena muzicala la inceputul anilor ’90, pentru a trai într-o manastire budista din California, unde a devenit calugar si a primit prenumele Jikan, care inseamna „tacere”.
Capacitatea sa de a face uz de vasta paleta a emotiilor omenesti l-a facut unul dintre cei mai influenti si longevivi muzicieni ai timpului. Stilul sau a fost dincolo de capriciile modei.
In 2011, Cohen a fost recompensat cu Helpmann Award pentru concertul sau sustinut in Australia, la Hanging Rock, cu premiul Printul Asturiei pentru Litere si cu Glenn Gould Award pentru contributia adusa artelor. Artistul a concertat de trei ori si in Romania (ultima data in septembrie 2012).
Leonard Cohen a publicat peste 12 romane si carti de poezie si a inregistrat peste 20 de albume. Melodiile lui includ piese precum „Bird On The Wire”, „Hallelujah” si „So Long Marianne”, despre iubita si muza sa Marianne Ihlen, pe care a cunoscut-o in Grecia, in 1960. Aceasta i-a inspirat si cantecul „Hey, That’s No Way To Say Goodbye”.
Sa reascultam si noi, astazi, Dance Me to the End of Love
Si… Hallelujah: