Cursul euro nu trece de 4,8750 lei

15 februarie 2021 | 0 comentarii |

Dorința BNR de a ține sub control cursul euro/leu, se manifestă de la începutul anului. Stabilitatea este dorită atât pentru a nu crea presiune atât în rândul populației, românii fiind foarte sensibili la mișcările cursului, dar și a companiilor, încrederea managerilor având de suferit în cazul unei volatilități mai mari.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a precizat într-o conferință de presă, vineri, că deși „incertitudinile rămân extrem de mari şi întârzierile suplimentare în redre­sa­rea economică vor pune mai multă pre­siune asupra resurselor publice şi vor com­plica compromisurile în realo­ca­rea aces­to­ra”, specialiștii băncii centrale speră „la o recupe­rare rapidă, pe măsură ce continuăm să ne facem treaba pentru a limita efectele pandemie”.

Fluctuațiile cursului monedei unice s-a limitat în ultima săptămână la 4,8740 – 4,8745 lei, chiar dacă marți dimineață, pe piețele asiatice, cotația a alunecat până la 4,866 lei. Tranzacțiile s-au realizat pe parcursul săptămânii între 4,873 și 4,88 lei iar media de vineri a fost stabilită la 4,8743 lei.

Perechea euro/dolar s-a menținut peste pragul de 1,20 dolari și a fluctuat vineri în culoarul 1,2082 – 1,2135 dolari, cu piețele americane închizându-se la 1,2120 dolari.

Această evoluție a făcut ca media monedei americane să scadă în piața locală de la 4,0514 la 4,0194 lei, valoarea de vineri fiind stabilită la 4,0259 lei.

Pe termen lung, o analiză a Danske Bank prognozează o scădere a euro la 1,16 dolari. La această evoluție un rol important revine rapidității cu care se va recupera economia, fragilizată de pandemie. În acest caz există o diferență majoră între ritmul de vaccinare din SUA și cel din Europa, datorită birocrației de la Bruxelles.

 

Moneda elvețiană s-a apreciat la finalul perioadei analizate la 1,079 – 1,081 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,4973 la 4,5138 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,5101 lei. Analiștii de la Rabobank estimează că eforturile Băncii Naționale a Elveției de depreciere a francului, utilizată drept un „refugiu” în perioadele economice sau politice tensionate, vor avea efect în partea a doua a anului, iar cotațiile ar putea crește la 1,10 franci/euro la finalul lui 2021.

Cursul lirei sterline a urcat de la 5,5449 la 5,6666 lei și a încheiat perioada la 5,5516 lei.

Cursul mediu al gramului de aur în perioada analizată a fost de 237.3334 lei, cea mai mare cotație înregistrându-se marți, 9 februarie – 238.5330 lei, iar cea mai scăzută vineri – 235.6601 lei.

 

Conform datelor INS, preţurile de consum au crescut în ianuarie cu 1,3% comparativ decembrie 2020, iar rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2020 – ianuarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2019 – ianuarie 2020), calculată pe baza IPC, a urcat la 2,6% de la 2,3% în ultima lună din 2020.

În aceste condiții, dobânzile la depozite oferite de bănci continuă să se afle în teritoriu negativ, influențate de minimul istoric de 1,255 al ratei cheie a BNR.

După o săptămână de stabilitate, indicii ROBOR au crescut vineri, dar se mențin la valori care se mai înregistrau la sfârșitul lui septembrie 2017.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut de la 1,54 la 1,55%.

La rândul său, indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 1,62 la 1,63%, iar ROBOR la 12 luni, de la 1,73 la 1,74%.

 

Efectele anunțului făcut luni de compania Tesla că a investit 1,5 miliarde dolari în bitcoin a făcut ca moneda digitală să atingă duminică, pe platforma WorldCoinIndex, un nou record: 49.350 dolari. La creșterea actuală a contribuit și anunțul privind lansarea de către managerul de active BlackRock a contractele futures pe bitcoin.

 

*Analiză valutară săptămânală (cuprinde perioada 8 – 12 februarie) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*