Dolarul a luat viteza

2 noiembrie 2015 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Luna trecuta a fost una agitata pentru leu, care s-a depreciat fata de principalele valute, evolutii asemanatoare avand si celelalte monede din regiune.

Fata de sfarsitul lui septembrie, cea mai mare crestere, de 2,31%, a avut-o dolarul american, care in ultimele 10 luni a urcat cu circa 9,2%. Aprecierea euro a fost de 0,35%, iar cea a francului elvetian de 0,83%.

Investitorii asteapta, de mai mult luni, ca Rezerva Federala americana sa majoreze dobanda, care se afla de la finalul lui 2008, aproape de 0%. In acest timp, iesirile de capital speculativ s-au inmultit, la aceasta contribuind si incetinirea semnificativa a ritmului de crestere a economiei Chinei, care a produs, in august, prabusirea bursei de la Shanghai.

Dolarul a revenit, la inceputul saptamanii trecute, dupa circa trei luni, peste pragul de 4 lei. In 29 octombrie, media a atins un maxim de 4,0403 lei, iar luna a fost incheiata la 4,0252 lei, intr-o sedinta in care cotatiile din piata valutara au fluctuat intre 4,008 si 4,047 lei.

Euro a revenit, dupa aproape doua luni, peste pragul de 4,43 lei. Maximul, de 4,4343 lei, a fost atins la inceputul perioadei, in timp ce minimul de 4,4311 lei a fost inregistrat in 29 octombrie. In ultima sedinta din octombrie, cand tranzactiile s-au realizat intre 4,4320 si 4,4390 lei, media a fost stabilita la 4,4322 lei, iar cotatiile de la inchidere au fost de 4,4350 – 4,4380 lei.

Luna aceasta, volatilitatea zilnica a pietei valutare va continua sa fie redusa, de circa un ban, dar este de asteptat ca euro sa depaseasca pragul de 4,45 lei, nivel considerat de Comisia Nationala de Prognoza ca fiind media acestui an.

Evolutia leului va fi influentata, in primul rand, de perspectiva ca Fed sa majoreze dobanda sa de politica monetara. Presiunea va fi mentinuta si de lipsa unui noi acord preventiv al Romaniei cu FMI, datorita deciziilor Guvernului de reducere a taxelor si majorare a salariilor pentru unii angajati publici cu 25%, in pespectiva unui 2016 electoral.

Media monedei elvetiene, care a fluctuat pe pietele internationale intre 1,077 si 1,092 franci/euro, a scazut de la 4,0994 lei, la inceputul perioadei, maxim al ultimelor noua saptamani, la 4,0778 lei, la finalul lui octombrie.

Perechea euro/dolar a scazut, la jumatatea perioadei analizate, la 1,0897 dolari, imediat dupa incheierea sedintei Comitetului de politica monetara al Fed. Pietele au interpretat comunicatul, care a urmat intrunirii, ca fiind unul care lasa usa larg deschisa unei cresteri a dobanzii, cel mai probabil la 0,4%, la ultima intalnire din acest an, care se va desfasura la jumatatea lui decembrie.

La finalul lunii, euro s-a tranzactionat intre 1,0965 si 1,1072 dolari, pietele americane inchizandu-se la 1,1003 dolari. Cresterea a fost provocata de faptul ca rata anuala a inflatiei din zona euro a urcat pana la 0,0% luna trecuta de la minus 0,1% in septembrie, conform unei estimari preliminare a Eurostat.

 

*Analiza saptamanala & futures (cuprinde perioada 26 – 30 octombrie) este realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*