Dragobete iubește fetele…

În fiecare an, pe 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, Sărbătoarea Iubirii. Legenda spune că Dragobete, cunoscut și sub numele de Năvalnicul sau Cap de Primăvară, era fiul Babei Dochia, un bărbat chipeș, neastâmpărat, în mrejele căruia femeile cădeau „ca muștele în laptele cu miere”, de cum îl vedeau.

În vechime, de Dragobete începea hârjoana de primăvară: flăcăii fugăreau fetele, iar fiecare fată se lăsa prinsă de cel pe care îl plăcea şi se lăsa sărutată. De aici și zicala: „Dragobetele sărută fetele!”

În așteptarea Dragobetelui, să iubim să nu uităm să zâmbim… 

 

Se spune că, în vechime, de Dragobete, fetele strângeau zăpada și o topeau, pentru a se spăla pe față și pe păr cu apa astfel obținută, care le ajuta să se mențină frumoase tot anul și să fie mai ușor remarcate de băieți.

În zilele noastre, de Dragobete, tinerii din satele românești scot fetele la o prăjitură și o cafea, iar dacă este o iarnă cu precipitații masive, le lasă lor onoarea de a da zăpada și a face pârtie până la restaurantul din centrul satului…

***

O veche tradiție românească spune că, de Dragobete, băieții le alergau pe fete, iar dacă le prindeau, le furau un sărut și astfel începea relația lor de dragoste.

Astăzi, tradiția spune că băieții aleargă după fete pentru a le fura lănțișorul de la gât și geanta de pe umăr… mai ales în zonele aglomerate ale orașelor.

***

Viorica Pop a scris chiar o poezie dedicată Dragobetelui:

„Cupidon şi Dragobete

Adună băieţi şi fete,

Unind inimi rătăcite

Ce tânjesc, stând adormite.

Fetele pot să aleagă,

Băieţii taine dezleagă,

Legându-se pentru probă,

Printr-un deghizat în robă.

Timpul face şi desface

Dacă-ţi place sau nu-ţi place,

Printre îndrăzneli şi fiţe

Reuşind să lege iţe.

Dragobete blând şi darnic

Se-nfăşoară cu năvalnic,

Patimi vechi le reaprinde,

Timidele fete-n plasă prinde.”

 

*Aceasta este o rubrică de umor și trebuie tratată ca atare.