Elite ale medicinei mondiale, prezente la „Primăvara Dermatologică Ieșeană”

14 martie 2025 | 0 comentarii |

Evenimentul, ajuns la a 14-a ediție, va avea loc în perioada 7-11 aprilie, la Iași, unde va reuni peste 100 de lectori din România și alte zece țări, deschizând un nou capitol al excelenței în dermatologie, anunță organizatorii. 

 

De 14 ani, Primăvara Dermatologică Ieșeană (PDI), o manifestare națională cu participare internațională, redefinește standardele educației medicale și ale excelenței profesionale. În acest an, manifestarea va avea loc în perioada 7-11 aprilie, la Hotelul Internațional.

PDI 2025 va fi, din nou, o scenă unică pentru dialogul între generații și va reuni studenți, rezidenți, medici specialiști, asistenți medicali, farmaciști și cadre didactice renumite din întreaga țară și din întreaga lume, oferind participanților o platformă în cadrul căreia vor avea loc schimburi de cunoștințe și inovație în dermatologie, transmit organizatorii, printr-un comunicat. Înscrierile la eveniment sunt în toi și continuă într-un ritm accelerat, iar „numărul mare de participanți confirmă statutul PDI ca eveniment de referință în medicina românească și internațională. Atenția și respectul reciproc vor încuraja schimburile de idei și colaborările interdisciplinare, care sunt esențiale pentru îmbunătățirea îngrijirii bolnavilor”, se menționează în comunicatul amintit.

 

Peste 100 de lectori din România și din alte zece țări (SUA, Canada, Italia, Franța, Germania, Grecia, Bulgaria, Austria, Republica Moldova, Elveția) vor susține prelegeri, workshopuri și cursuri esențiale pentru înțelegerea celor mai recente progrese din dermatologie medicală, dermatoalergologie, chirurgie dermatologică, dermatopediatrie și dermatocosmetologie.

Participarea la PDI 2025 înseamnă mai mult decât acces la informații de ultimă oră. Este ocazia de a lua parte la un dialog interdisciplinar vibrant, de a interacționa cu specialiști de renume și de a contribui activ la dezvoltarea unei comunități medicale bazate pe excelență și colaborare. Evenimentul nu este doar o întâlnire profesională, ci și un spațiu de mentorat, schimb de idei și dezvoltare a relațiilor academice și profesionale”, spune prof. univ. dr. Daciana Elena Brănișteanu, fondatorul manifestării, cadru didactic la UMF „Grigore T. Popa”, șeful Secției de Dermatologie din cadrul Spitalului CFR.

 

Foto arhiva SB

Atmosfera prietenoasă și abordarea interactivă transformă PDI într-o experiență educațională unică, esențială pentru orice specialist care dorește să fie la curent cu cele mai noi tendințe din domeniu, iar studenții și medicii rezidenți vor avea posibilitatea, la fel ca și în anii anteriori, să participe la un concurs de e-postere, pentru a-și dovedi nivelul cunoștințelor acumulate, promit organizatorii.

„În plus, partenerii din industria farmaceutică vor aduce în prim-plan cele mai recente tehnologii și inovații, facilitând accesul la soluții moderne și eficiente pentru îngrijirea pacienților. Această conexiune între cercetare, industrie și practică medicală subliniază rolul important al PDI în promovarea progresului dermatologiei”, adaugă prof. dr. Daciana Brănișteanu, care consideră că această ediție a evenimentului este o experiență indispensabilă pentru toți cei implicați în dermatologie și în specialitățile conexe.

 

Foto arhiva SB

La Iași sunt așteptate nume grele ale medicinei internaționale, precum prof. univ. dr. Torello Lotti (Italia), președintele World Health Academy – Dermatology, prof. univ. dr. Niazi Khusrow (Universitatea Emory, Atlanta, SUA), prof. univ Martin Rocken (directorul Clinicii de Dermatologie la Universitatea din Tübingen, Germania), prof. univ. dr. Aristides Tsatsakis (șeful Departamentului de Toxicologie și Științe Criminalistice la Universitatea din Creta și Spitalul Universitar din Heraklion, Grecia) etc.

De-a lungul anilor, PDI a devenit o platformă esențială pentru promovarea interdisciplinarității în dermatologie, recunoscută pentru calitatea excepțională a informațiilor științifice și conceptul inovator. Și în 2025, vom aduce în prim-plan cele mai noi și relevante teme din dermatologia medicală, dermatoalergologie, chirurgie dermatologică, dermatopediatrie și dermatocosmetologie, toate dezbătute de renumiți lectori naționali și internaționali”, a punctat prof. dr. Daciana Elena Brănișteanu.

 

Foto arhiva SB

„Primăvara Dermatologică Ieșeană” este un eveniment de excelență, grație efortului susținut de larga familie a lectorilor care vor pregăti cu profesionalism și dedicare peste 100 de cursuri, prelegeri și workshopuri, aliniind astfel dermatologia românească la standardele internaționale. „Dialogul deschis și constructiv dintre participanți și lectori creează un mediu dinamic de schimb de experiențe și cunoștințe, toate în beneficiul pacienților”.

Evenimentul este organizat de Asociația Dermatologilor din Moldova, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, alături de Spitalul CFR, Colegiul Medicilor, Societatea Română de Dermatologie, Societateai de Medici și Naturaliști, în parteneriat cu Primăria Iași.

Manifestarea va fi creditată cu ore de educație medicală continuă de către Colegiul Medicilor din România, de către Colegiul Farmaciștilor din România și de către OAMGMAMR. Detalii pe pagina dedicată evenimentului, AICI.

 


Adaugati un comentariu


 

*