Euro a atins un nou maxim istoric, de 4,8768 lei

4 martie 2021 | 0 comentarii |

Mai bine de cinci luni, euro a avut o cotație medie foarte stabilă, care a gravitat în jurul cursului stabilit în 27 septembrie 2020 la 4,8750 lei, reglajele realizându-se în apropierea orei 13:00, atunci când BNR face calculele.

Miercuri, însă, moneda unică a luat-o la trap. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,873 – 4,88 lei, iar media a urcat de la 4,8747 la 4,8768 lei. Aprecierea este una de mici dimensiuni, însă orice maxim istoric nou crează emoție în rândul populației.

 

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză anticipează, în prognoza sa de iarnă, o medie anuală de 4,89 lei/euro în 2021 și una de 4,93 lei/euro în 2022.

Prognozele de la ultimul sondaj CFA România, realizat la sfârșitul anului trecut, indicau o valoare medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni de 4,9283 lei/euro, respectiv de 4,9825 lei/euro pentru orizontul de 12 luni. Alți analiști văd la sfârșitul anului un curs în jurul valorii de 4,95 lei/euro, pragul de 5 lei urmând a fi atins în 2022.

 

Creșterea apetitului pentru risc, după ce guvernatorul statului american Texas a anunțat că este pregătit să ridice restricțiile impuse de carantină, iar președintele Joe Biden a afirmat că vaccinarea din SUA s-ar putea încheia cu două luni mai devreme decât s-a estimat, au făcut ca euro să urce la 1,2068 – 1,2113 dolari, după scăderea de marți la 1,1992 dolari, motiv pentru o depreciere a mediei monedei americane de la 4,0535 la 4,0341 lei.

 

Moneda elvețiană s-a tranzacționat între 1,105 și 1,109 franci/euro, iar analiștii de la Credit Suisse văd euro peste rezistența de la 1,1255 – 1,1265 franci. Aceasta a provocat scăderea mediei de la 4,4161 la 4,4068 lei.

Cursul lirei sterline a urcat de la 5,6329 la 5,6412 lei, piețele așteptând informațiile despre noul buget al Marii Britanii.

Reducerea constantă a cererii de metal galben s-a reflectat în menținerea valorii unciei aproape de pragul suport de la 1.680 dolari, cotațiile fluctuând între 1.722 și 1.735 dolari. Adăugând la această evoluție deprecierea monedei americane, prețul gramului de aur a coborât miercuri de la 225,4539 la 223,8538 lei.

 

Dobânzile interbancare cunosc o evoluție ascendentă începând de săptămâna trecută.

Indicele ROBOR „over night” a stagnat miercuri la 1,78%, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat de la 1,68 la 1,70%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a sărit de la 1,71 la 1,74%, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni s-a oprit la 1,77%.

 

Menținerea dobânzii cheie la minimul istoric de 0,1%, de către banca centrală a Poloniei, pentru a stimula revenirea economică, pune presiune pe moneda poloneză a cărei medie s-a depreciat de la 4,5345 la 4,5393 zloți/euro. În schimb, moneda maghiară s-a apreciat de la 363,85 la 363,55 forinți/euro.

Nivelul mai ridicat al apetitului pentru risc a provocat creșterea bitcoin pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 48.200 – 51.800 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*