Euro a coborât la minimul ultimei luni

Leul a profitat de scăderea aversiunii față de risc și s-a apreciat, miercuri, față de euro, evoluție la care contribuie și creșterea  constantă a dobânzilor interbancare.

Cursul euro a scăzut de la 4,9457 la 4,9417 lei, minimul ultimei luni și o săptămână. Transferurile se realizau în culoarul 4,939 – 4,944 lei.

Creșterea inflației și a dobânzii de politică monetară au continuat să împingă indicii ROBOR în sus, la valori comparative cu cele din februarie 2013.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a urcat la jumătatea săptămânii de la 5,83 la 5,90%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 6,03 la 6,06%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,19 la 6,26%.

 

Moneda americană a recuperat o mică parte din pierderile înregistrate marți, iar euro a fluctuat între 1,0654 – 1,0735 dolari. Investitorii fiind încă sub efectul afirmațiilor oficialilor BCE conform cărora dobânda de politică monetară a instituției va reveni în teritoriu pozitiv după o pauză de opt ani, a făcut ca media dolarului să urce de la 4,6170 la 4,6288 lei.

Cursul francului elvețian a urcat de la 4,7889 la 4,8066 lei, iar cea a lirei sterline de la 5,7676 la 5,7906 lei.

Valoarea aurului a stagnat în culoarul 1.852 – 1.863 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a crescut, în urma aprecierii monedei americane, de la 275,6983 la 276,5001 lei.

 

În regiune, chiar dacă aversiunea față de risc s-a redus, media monedei maghiare s-a depreciat la 385,03 forinți/euro.

În schimb, moneda poloneză a beneficiat de evoluțiile externe iar media ei s-a apreciat la 4,5955 zloți/euro.

 

Volatilitatea bitcoin a fost redusă, iar cotațiile sale de 29.340 – 30.187 dolari erau apropiate de cele de marți.

Ether a fluctuat în culoarul 1.938 – 2.018 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*