Euro a incheiat saptamana la 4,43 lei

26 august 2013 | 0 comentarii |

In primele trei sedinte ale saptamanii trecute, euro s-a mentinut in jurul pragului de 4,45 lei, presiunea pe vanzarea de lei aducand cotatiile spre 4,46 lei, astfel ca luni, cand BNR a anuntat un curs de 4,4537 lei, Banca Centrala Europeana a stabilit o medie de 4,4610 lei, nivel care nu a mai fost atins de la finalul lui iunie.

Joi, odata cu temperarea aversiunii fata de risc pe pietele internationale, cursul euro a scazut la 4,44 lei, iar saptamana a fost incheiata la 4,4303 lei.

Vineri, piata s-a deschis in jurul pragului de 4,4 lei, nivel identic cu cel de la inchiderea sedintei precedente. Ordinele de vanzare de valuta, pe o piata cu volume de transfer reduse, au coborat cotatiile usor sub 4,43 lei, pentru ca in partea a doua a zilei ele sa revina spre 4,44 lei, astfel ca BCE a stabilit o medie de 4,4423 lei, dar seara pe pietele internationale ele au revenit spre 4,43 lei.

Si in perioada urmatoare, euro se va mentine in culoarul 4,40 – 4,45 lei, in conditiile in care pietele internationale sunt foarte tensionate, ele asteptand semnale clare din partea Rezervei Federale americane in privinta momentului in care aceasta va reduce programul de relaxare cantitativa prin intermediul careia injecteaza lunar 85 miliarde dolari in economia SUA.

In piata la termen de la Sibiu, euro s-a tranzactionat pe septembrie la 4,4569 lei, iar pe decembrie la 4,463 – 4,48 lei.

Cursul dolarului american a scazut de la 3,3392 la 3,3140 lei, iar cel al francului elvetian, dupa o crestere la 3,6140 lei, a incheiat saptamana la 3,5861 lei.

Perechea euro/dolar a urcat marti, la 1,3452 dolari, nivel care nu a mai fost atins din prima jumatate a lunii februarie, pentru a scadea apoi pana la 1,3298 dolari. Cresterea euro s-a datorat revigorarii sectorului economic privat din Germania si Marea Britanie, PIB-ul lor majorandu-se in primul semestru cu 0,6%, respectiv 0,7%.

Publicarea, vineri, a indicatorului privind vanzarile de locuinte noi din SUA de luna trecuta, care a scazut fata de iunie cu 13,4%, cea mai mare reducere din ultimii trei ani, a provocat deprecierea rapida a dolarului, tranzactiile realizandu-se la 1,3334 – 1,3410 dolari, cu inchiderea pe pietele americane la 1,3381 dolari.

Investitorii s-au aratat ingrijorati, avand in vedere faptul ca bula imobiliara speculativa a fost cea care a produs criza economica care a inceput in 2007. In aceste conditii, ei cred ca Fed nu va incepe de luna viitoare reducerea programului de stabilizare a economiei americane.

La Sibiu, euro s-a tranzactionat pe septembrie la 1,3307 – 1,3415 dolari, pe decembrie la 1,33 – 1,34 dolari, iar pe martie si iunie viitor la 1,34 dolari. Uncia de aur a urcat pentru scadenta de vineri de la 1.359 la 1.397 dolari, iar pentru octombrie la 1.374 dolari.

*Analiza saptamanala valutara&futures (cuprinde perioada 19-23 august) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*