Euro incepe 2015 la 4,48 lei
Volatilitatea de anul trecut a leului fata de euro si francul elvetian a fost identica, de circa 3,7%, in timp ce dolarul a fluctuat intr-un culoar de 16%.
Euro a atins in 10 ianuarie un maxim de 4,5447 lei pentru ca minimul de 4,3845 lei sa fie inregistrat in 21 iulie. Comparativ cu sfarsitul lui 2013, cand media a fost de 4,4847 lei, modificarile sunt minime, anul trecut fiind incheiat cu un curs de 4,4821 lei.
In data de 2 ianuarie, raportul euro/leu s-a tranzactionat pe pietele internationale intre 4,4810 si 4,4880 lei, astfel ca astazi, media s-ar putea situa in jurul pragului de 4,49 lei.
Evolutia de anul acesta a leului va fi, in opinia majoritatii analistilor, una agitata, care va fi influentata, in principal, de politicile monetare de pe cele doua maluri ale Atlanticului. Se asteapta o crestere a dobanzilor din SUA si o amplificare a programelor monetare neconventionale ale BCE, precum achizitia de obligatiuni de stat si ale companiilor din zona euro, care vor avea ca efect ieftinirea euro si scumpirea dolarului.
Presiunilor din afara li se vor adauga si cele interne, precum o eventuala cadere a actualului executiv, in cazul in care PNL va reusi sa realizeze o noua majoritate in Parlament sau posibilitatea intreruperii actualului acord financiar cu troica FMI-UE-BM, care ar putea crea probleme in cazul finantarilor pe pietele externe
Analistii care fac parte din CFA Romania anticipeaza, pentru urmatoarele 12 luni, o evolutie depreciativa pentru leu, estimand un curs mediu de 4,48 lei/euro, iar pentru urmatoarele sase luni o medie de 4,46 lei/euro. La randul lor, analistii de la Erste Group anticipeaza pentru acest an un leu mai slab, in ajutorul careia va sari BNR, in momentele in care cursul ar urca la peste 4,5 – 4,6 lei.
In privinta dobanzilor este de asteptat ca acestea sa scada si in cursul acestui an, in acelasi ritm cu inflatia, proiectia pentru acest an a BNR privind scaderea preturilor fiind de 2,2%. In acest sens, cei de la BCR-Erste anticipeaza pentru aceasta luna o reducere a dobanzii de politica monetara a BNR de la 2,75 la 2,50%, care ar reprezenta un nou minim istoric.
Cea mai volatila evolutie a avut-o dolarul american, cu un minim de 3,1799 lei, atins in 8 mai, si un maxim de 3,6885 lei, inregistrat in 30 decembrie, anul fiind incheiat la 3,6868 lei. Fata de finalul lui 2013, cresterea monedei americane este de 13,3%.
Cursul francului elvetian a fluctuat intre un minim de 3,5956 lei, atins in 28 mai, si un maxim de 3,7286 lei, in 15 decembrie, pentru ca ultima sedinta a anului sa aduca o medie de 3,7273 lei, mai sus cu aproape 2% fata de finalul lui 2013.
In ceea ce priveste perechea euro/dolar, aceasta va scadea spre 1,10 dolari, atingerea paritatii fiind asteptata in 2016. De altfel, euro a inceput acest an cu o scadere majora, pana la 1,2001 dolari, fata de 1,2168 la finalul anului trecut.
*Analiza valutara & futures (cuprinde perioada 29 decembrie 2014-2 ianuarie 2015) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D