Euro își conservă forțele pentru 2022

30 decembrie 2021 | 0 comentarii |

Penultima ședință a pieței valutare din acest an a fost una calmă pentru moneda națională, cursul euro „coborând” de la 4,9491 la 4,9490 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,947 – 4,952 lei. Trecerea pragului de 4,95 lei este așteptată pentru anul viitor.

Analiștii Băncii Transilvania previzionau, într-un raport recent, perspectiva creșterii PIB-ului României „cu ritmuri anuale de 6,2% în 2021, 5,2% în 2022, respectiv 4,9% în 2023, după ajustarea cu 3,7% din anul pandemic 2020”. În același raport se menționează ca factori de risc pentru economia României, în trimestrele următoare, „dinamica crizei sanitare; climatul macro-financiar internațional și european; mix-ul de politici economice pe plan intern; tensiunile geo-politice regionale”.

 

Miercuri, după două ședințe de pauză, indicii ROBOR pe termen mediu și lung au revenit pe creștere.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,12 la 3,13%, iar indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,20 la 3,21%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 2,96%.

 

Creșterea numărului de infectări cu varianta Omicron a Covid-19 a redus apetitul pentru risc pe piețele internaționale. Moneda americană, considerată drept un activ sigur, a provocat scăderea euro la 1,1273 – 1,1315 dolari. Aprecierea a făcut ca media dolarului să urce de la 4,3683 la 4,3849 lei.

Beneficiind de statutul de „refugiu”, moneda elvețiană s-a apreciat la 1,036 – 1,038 franci/euro, iar media a crescut de la 4,7668 la noul maxim istoric de 4,7722 lei, mai sus cu peste 6% comparativ cu ultima ședință din 2020.

La rândul ei, lira sterlină s-a apreciat la 1,1871 – 1,1902 euro, cursul ei urcând de la 5,8747 la 5,8857 lei, mai mult cu 8,6% față de sfârșitul anului trecut.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 255,2455 la 253,1886 lei, după ce, aprecierea monedei americane a făcut ca metalul galben să se deprecieze la 1.795 – 1.807 dolari/uncie.

 

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat miercuri la 4,5997 zloți/euro, iar cea maghiară a stagnat la 369,55 forinți/euro.

 

Finalul anului nu este pozitiv pentru monedele digitale. Bitcoin a scăzut miercuri la 46.730 – 48.130 dolari, iar ether a alunecat la 3.730 – 3.830 dolari.

 

*Analiză valutară săptămânală (cuprinde perioada 20 – 24 decembrie) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*