Euro țintește din nou spre 4,85 lei

Temerile că agenția Standard & Poor’s ar putea înrăutăți peste două săptămâni ratingul României a făcut ca leul să piardă legătura cu celelalte monede din regiune, care s-au întărit față de euro. Joi, leul a avut a zecea ședință consecutivă în care s-a depreciat față de euro.

Tranzacțiile euro s-au realizat în culoarul 4,841 – 4,847 lei, în contextul în care cursul a crescut de la 4,8421 la 4,8425 lei, evoluție care indică posibilitatea unor intervenții ale BNR.

 

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,4218 la 4,4163 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,058 – 1,064 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,5738 la 4,5699 lei.

Lira sterlină și-a menținut tendința descendentă iar cursul a scăzut de la 5,4205 la 5,4004 lei, mai jos cu aproape 17 bani față de sfârșitul lui aprilie.

Deprecierea monedei americane față de cea europeană și scăderea unciei de aur pe piețele specializate la 1.732 – 1.743 dolari au făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să coboare de la 248,7938 la 246,1668 lei.

 

După scăderea de miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,43%, nivel apropiat de cel atins în 25 aprilie 2018 de 2,42%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,53%, minim al ultimilor doi ani, iar ROBOR  la 12 luni, la 2,59%.

 

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,528 – 4,542 zloți, iar cea maghiară la 348,4 – 350,3 forinți.

Acordul franco-german în privința unui fond de ajutor în valoare de 500 miliarde euro pentru relansarea economiei europene, tabloul sumbru al situației din SUA, creionat în minutele ultimei ședințe a Rezervei Federale, dar și revenirea tensiunilor dintre Statele Unite și China au reprezentat tot atâtea motive pentru creșterea plasamentelor în moneda unică care a crescut joi la 1,052 – 1,1006 dolari.

Bitcoin scădea pe platformele specializate la 9.200 – 9.400 dolari.

 

*Analiza valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14.00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*