Euro țintește un nou maxim istoric

9 aprilie 2021 | 0 comentarii |

Leul s-a decuplat de la evoluția apreciativă a altor monede din regiune, semn al menținerii unei cereri comerciale ridicate, care a pus în umbră prognoza FMI privind evoluția economică a României din 2021 și care ar urma să crească cu 6%.

Tranzacțiile s-au realizat joi, în culoarul 4,918 – 4,925 lei, în creștere față de miercuri, astfel că media euro a urcat de la 4,9168 la 4,9228 lei.

Obiectivul imediat al băncii centrale a fost să păstreze stabilitatea și lichiditatea sistemului bancar, pentru buna funcționare a finanțelor publice și a economiei reale; concomitent, dozajul de măsuri a urmărit evitarea unei deprecieri excesive şi nenecesare a leului”, a precizat Mugur Isărescu într-o întâlnire online organizată de Banca Moldovei.

 

Pentru apărarea leului, BNR va avea la dispoziție sumele pe care Finanțele le vor atrage anul acesta din piețele externe. MF intenționează să emită obligațiuni în valută în valoare de circa 7,4 miliarde euro. Aproximativ jumătate din această sumă a fost atrasă miercuri, prin două emisiuni de euroobligațiuni. În cazul emisiunii cu scadența pe 12 ani, randamentul a fost de 2,1%, iar în a celei pe 20 de ani de 2,77%.

 

Pe piețele internaționale, euro și-a temperat aprecierea de miercuri. Moneda unică fluctua joi, în culoarul 1,1861 – 1,1893 dolari, aprecierea față de acum o săptămână fiind de circa 1,5%. Evoluția poate fi pusă pe seama existenței în piață a unui curent de opinie care anticipează intenția Rezervei Federale americane de a menține un nivel scăzut al dobânzii sale cheie până la finalul anului viitor, cu riscul supraîncălzirii economiei SUA.

 

În piața locală, cursul monedei americane a urcat de la 4,1372 la 4,1478 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,102 – 1,104 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,4524 la 4,4653 lei.

Media lirei sterline a crescut la începutul săptămânii la 4,8021 lei, dar a scăzut joi la 4,7007 lei.

Aprecierea monedei americane și creșterea valorii unciei de aur la 1.739 – 1.746 dolari au condus la majorarea prețului gramului de aur de la 231,0969 la 232,5493 lei.

 

Dobânzile interbancare au scăzut joi, semn că intervențiile BNR în piața monetară au reglat lichiditatea din piață.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut joi de la 1,65 la 1,63%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 1,71 la 1,70%.

Indicele ROBOR la 12 luni a stagnat la 1,75%.

 

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5897 la 4,5581 zloți/euro, iar a celei maghiare de la 360,45 la 358,70 forinți/euro.

Cotațiile bitcoin continuau să scadă pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 55.700 – 57.300 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*