Excesul de alcool, colicile biliare si agresiunile, principalele motive pentru care buzoienii au chemat Salvarea de Sarbatori

Echipajele de la Ambulanta au avut in medie 170 de interventii pe zi intre Craciun si Revelion, numarul lor pastrandu-se in limitele unei zile obisnuite. La Urgenta Spitalului Judetean, aglomeratia a inceput sa creasca astazi, dupa-amiaza.    

 

ambulanta

Perioada Sarbatorilor a generat, ca de obicei, o serie de excese, in special culinare si bahice, in randul buzoienilor. Urmarea fireasca a fost cresterea numarului apelurilor inregistrate la dispeceratul Serviciului de Ambulanta Judetean Buzau. Cele mai multe apeluri au fost primite dupa Revelion, ieri dimineata echipajele de la Ambulanta avand deja bifate peste 250 de interventii de la inceputul anului.

In perioada cuprinsa intre Craciun si Revelion, numarul solicitarilor a inceput sa creasca, ajungandu-se la o medie de 170 de apeluri pe zi, insa acest fapt nu a pus mari probleme personalului SAJ Buzau, in conditiile in care, intr-o zi obisnuita, media apelurilor primite in dispecerat este de 150.

Si anul acesta, foarte multe solicitari s-au primit pentru pacienti care consumasera alcool in exces. In 11 situatii ambulantele i-au transportat pe acestia la Spitalul de Psihiatrie Sapoca, din cauza starii de agitatie in care se aflau. In stransa legatura cu consumul de alcool au fost si cele cateva cazuri de agresiune pentru care s-a solicitat interventia echipajelor de la SAJ si a fost nevoie de interventia medicilor in Urgenta, victimele suferind diferite leziuni si traumatisme ca urmare a incaierarilor in care fusesera implicate.

La Spitalul Judetean de Urgenta Buzau, numarul solicitarilor a fost similar cu cel de la Ambulanta, dar astazi dupa-amiaza au inceput sa se inmulteasca cei care au suferit traumatisme sau care prezentau abdomen acut.

 

Rodica Corneci

Rodica Corneci

Despre ritmul in care s-a lucrat zilele acestea la Ambulanta ne-a vorbit Rodica Corneci, asistenta sefa, care ne-a declarat ca situatiile semnalate nu au ridicat probleme deosebite, iar numarul solicitarilor nu a fost unul foarte mare. „In medie, s-au primit aproximativ 170 de apeluri pe zi, numarul solicitarilor crescand dupa Craciun. Cazurile nu au fost insa  deosebite. Ca de obicei, dupa petrecerile de Craciun si de Revelion, au predominat pacientii care au consumat alcool in exces. Am mai avut si aproximatix 10 cazuri de hiperglicemie, fiind vorba de diabetici care au exagerat putin cu consumul de dulciuri. In rest, dispepsici (cu indigestii- n.r.), cardiaci si copii, dar fara probleme deosebite”, a declarat Rodica Corneci, mentionand ca dupa Craciun s-a constatat o crestere a numarului de colici biliare pentru care a fost solicitata interventia Ambulantei, in multe dintre cazuri fiind vorba de persoane care tinusera post, dupa care facusera trecerea, brusc, la masa imbelsugata de Craciun.

Medicii se asteapta ca solicitarile sa continue sa creasca odata cu intoarcerea din vacanta a celor care si-au petrecut sarbatorile in statiuni, pensiuni sau la parinti, abia de la inceputul saptamanii viitoare apreciind ca numarul apelurilor la Ambulanta ar putea scadea, revenind la media de 150 de interventii pe zi.

 

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*