Fake naționalism

Suntem în an centenar. Avem un simbol. E drept, a indus ceva confuzie, trimițând la ideea unei construcții statale doar de 100 de ani, dar, chiar și așa, 2018 a primit o identitate. Modul de sărbătorire a momentului este diferit, de la o entitate la alta. Din patriotism local, poate, cred că la Buzău ideea de a celebra personalități este bună. În definitiv, oamenii fac evenimentele, iar ceea ce lipsește nației astăzi este tocmai certitudinea că, după o sută de ani, banca de gene a omului care-și iubește țara nu s-a pierdut.

Este 2018 o melancolică comemorare, sau o vrednică imitare a demnității celor de acum un secol, în relația noastră cu România?! Răspunsul aparține, în definitiv, fiecăruia dintre noi. Suntem ceea ce simțim. Nu putem totuși nega faptul că, sub aspect general, flacăra națională care ardea cândva nu mai are combustia de atunci, nu mai este la fel de sănătoasă. Mă uit și mă minunez cum am ajuns să considerăm că a a-ți iubi țara înseamnă obligatoriu să o expulzezi din structurile europene și nu să sorbi Prutul pentru a trece la frați; cum a accepta orice deviere politică cleptocratică a ajuns o formă de luptă împotriva globalizării; cum am dori să fim doar noi, să nu vadă nimeni ce facem, dar lumea să ne stea la picioare cu tot ce are. Sigur, modul nostru de a fi naționaliști mai îmbrăcă și alte forme de fugă din calea realității. Cam așa își imaginează unii că au găsit poteci pe care se vor pitula nevăzuți de oculta mondială, sau că vom scăpa din chingile coloniale.

Nu aș vrea să supăr pe nimeni, dar suntem o colonie. Suntem colonizați economic, iar mulți dintre cei care strigă pe facebook din toți bojogii că trebuie să sărim din barcă, să înotăm singuri, să o luăm de nebuni prin câmpii, poarta eticheta de fake naționalism, pentru că nu au făcut nimic concret ca să nu fim ceea ce suntem. Dacă au vederea bună și încearcă să-și citească etichetele de pe fiecare obiect vestimentar vor vedea că banii lor sunt puși în slujba altor economii, că poartă cu mândrie zilnică orice altceva decât ie. Dacă deschid frigiderul și mai aruncă un ochi peste ambalaje, vor vedea că stomacul lor nu prea mai digeră românește de mult. Dacă vor dori să alerge de disperare dintre pereții vopsiți cu soluțiile internaționaliștilor, se vor năpusti peste ambreiajul și accelerația construite prin alte zări.

Din păcate, a fi naționalist, a-ți iubi țara, înseamnă să-ți iubești semenii, iar iubirea de semeni nu este abstractă, nu este utopică. A-ți iubi țara înseamnă să nu o trădezi nici măcar prin simplele tale acte curente, de la vânzare la cumpărare. A-ți iubii semenii constă în a le aprecia munca. Din nefericire, nu am apreciat ceea ce făceam unii pentru alții. Strigăm că suntem naționaliști și nu acordăm credit produselor românești, nu dăm încredere celor care muncesc aici, nu vrem să înțelegem că nimic nu te răpune ca neam așa cum o face invidia, comoditatea, înstrăinarea de trecut. Ne-am vândut unii pe alții, în loc să cumpărăm unii de la alții. De aceea suntem o colonie. Am fost ospitalieri cu străinii până la dizolvare. Ne-a fost mai ușor să luăm tot ce fac alții, pentru că suferim de teama că-l îmbogățim pe unul de-al nostru.

România anilor din urmă seamănă cu un cazan în care ne-am tras la fund unii pe ceilalți. Așadar, patriotismul nostru cu fanfară e gol. Aproape nimic nu ne mai aparține. Nici noi nu ne mai aparținem, atâta vreme cât fugim în străinătate pentru orice serviciu. De acolo mâncăm, acolo ne tratăm, de acolo de îmbrăcăm și vrem să fim independenți. Suntem atât de independenți și patrioți câtă Românie avem pe noi și în noi.

Să-ți iubești țara înseamnă să fii atent cum alegi, să trăiești cu ce produce vecinul tău de ogradă, să ai modestia de a te găti cu ițele pe care le face el cu sudoare; să viețuiești în comuniune cu cel de peste gard și din deal. Acum, nimeni nu mai umblă la granițe, pot fi cumpărați direct administratorii lor. Să cucerești o țară nu mai este nevoie de geografie, ci doar de o populație dispusă să consume ceea ce tu produci și de conducători fără cârmă morală, dispuși să dea totul pe nimic.

La 100 de ani de la Marea Unire suntem o biată colonie, cu milioane de guri care și-au trădat munca înaintașilor și o gloată de exilați economici plecați în bejenie, deoarece părinții, vecinii, rudele lor au ales până au cules.

La mulți ani Românie istorică! Regrete eterne pentru România de azi...