În criza medicamentelor, poate fi loc de umor?

17 ianuarie 2018 | 0 comentarii |

Fără a lua în derizoriu nicio situație medicală, haz de necaz este obligatoriu mai facem din când în când, noi, românii. Motivul tristeții, dar și al umorului poate fi chiar și un medicament. Da, uneori relația întregului sistem cu anumite medicamente este dulce-amară. Medicamentul vedetă în ultima vreme este Vessel due. Detralexul a fost potolit în elanul său plin de entuziasm, de reducerea compensației oferite de stat. În trecut, cele două alergau umăr la umăr. A rămas cel din urmă marea încercare a pacientului român.

Cine este vessel due? Ei bine, pentru cei care nu făcut cunoștință cu acest medicament, bine să le fie și să aibă circulație venoasă mai bună, fiind recomandat în patologiile vasculare cu risc de tromboză. Pentru ceilalți, acest produs este o provocare. Nu este challenge clinic, ci de plasare în timp și spațiu. Vesesel due este foarte mult prescris, imposibil de înlocuit de pe rețetă, deoarece este produs biologic și foarte greu de găsit – deși poate fi înlocuit cu produsul, tot de origine italiană, Coreflux, ceva mai ușor de găsit.

Trasabilitatea produsului, momentul în care trebuie să ajungă în țară, asigurările că este suficient, speranțele pacienților că-și pot lua integral rețeta fără să mai expire, așa cum se întâmplă adesea, fac din acest produs un zeu. Pacientul și farmaciștii devin vânători, așteptând să pice în cele din urmă. Se poate trăi fără el. Nu este un produs de viață și de moarte. Însă este un produs bine prescris și apreciat de pacienți. Pe lângă aceste calități, acest medicament are și o altă caracteristică. Este de-a dreptul misterios. Afli că ajunge în țară. Dai o șansă pacientului, dar, pe drumul dintre graniță și farmacie se rătăcește fără busolă. Ia drumul străinătății sau este folosit de unii drept momeală pentru a crește numărul de rețete.

Așadar, Vessel due este un produs care pune sângele în mișcare, atât celor care-l găsesc, cât și celor care nu-l procură. Pacientul se înzdrăvenește bine, făcând mișcare de la o farmacie la alta, căutându-l cu disperare. În cele din urmă, consolat, lasă un număr de telefon sau chiar rețeta la ultima dintre farmaciile cercetate, sperând și sperând…

În timp ce pacientului i se întind nervii la maximum, nici pentru responsabilii cu aprovizionarea din farmacii nu este prea simplu. Sunt plimbați de la Ana la Caiafa, în cazul de față Ana fiind producătorul, iar Caiafa distribuitorul. Pentru cei din farmacii, presiunea este la fel de mare ca și în cazul pacienților. Dorința de a pune la dispoziție integral și conform prescripției produsul se lovește violent de imposibilitatea de a-l procura. Faptul că anumite cantități ajung în farmacii, dar sunt doar în mică măsură acoperitoare, creează o a doua problemă: credibilitatea celor de la counter în fața pacienților. Cum se face selecția? Cine este mai îndreptățit să-l primească? Ce se întâmplă cu pacientul care nu-l primește? În ce măsură munca medicului și așteptările pacientului într-o ameliorare a bolii sunt respectate?

Ei bine, din păcate aceasta este realitatea.

Am plecat de la un exemplu mai cunoscut al unui medicament fără de care se poate, totuși, trăi. Situația lipsei anumitor produse din farmaciile românești poate afecta însă categorii diverse de pacienți. Românii trăiesc cu spaima că nu vor găsi la eliberarea următoarelor rețete produsul. Incertitudinea îi macină și macină tot sistemul. Deși situația este cunoscută, este prezentată, este disperantă, nimic nu se schimbă. Același produs, aceleași probleme, aceeași lipsă.

Oare să fie sistemul medical românesc atât de incapabil încât să nu poată găsi o soluție? Se pare că este, iar criza continuă, spre umilirea românilor care au ajuns să fie nevoiți să alerge prin farmacii precum fugeau prin alimentarele comuniste pentru a găsi câte ceva de pus pe masă. Dacă în cazul medicamentului Veseel due – subiectul atâtor discuții, certuri și negocieri – nu ar fi cea mai mare dramă lipsa de medicație dintr-o lună, în situația altor produse, lipsa lor este un atentat la unicul și cel mai de preț bun – viața.

Își asumă cineva răspunderea?

 

 


Adaugati un comentariu


 

*