Instanta a decis: nu se infiinteaza Facultatea de Medicina in limba maghiara!

13 aprilie 2013 | 0 comentarii |

Sentinta Curtii de Apel Targu Mures a anulat Hotararea de Guvern data de Guvernul Mihai Razvan Ungureanu, in 2012. Decizia poate fi insa atacata cu recurs, in termen de 15 zile.

 

Protest studenti la UMF Tg. Mures

Decizia Guvernului Ungureanu, de anul trecut, privind infiintarea Facultatii de Medicina in limba maghiara, in cadrul Universitatii din Targu Mures, care inca dinainte de a fi aprobata a starnit nemultumiri si proteste in randul profesorilor romani si i-a scos in strada atat pe studenti, a fost anulata de instanta Curtii de Apel. Nici studentii maghiari nu si-au manifestat dorinta infiintarii acestei facultati, ci doar actorii politici din UDMR.

Atat profesorii cat si studentii au protestat fata de separarea pe criterii etnice a UMF Targu Mures si sustin ca hotararea guvernului Mihai Razvan Ungureanu a fost luata peste Senatul Universitatii, lucru care contravine principiului de autonomie universitara.

Profesorul Leonard Azamfirei, rectorul UMF Targu Mures, sustine ca prin decizia instantei Curtii de Apel „de fapt, am ajuns unde trebuia sa ajungem, la o stare de normalitate din care fiecare trebuie sa invete. Trebuie sa invatam, mai ales, faptul ca peste autonomia universitatii nu este bine a se trece”.

Profesorii de limba maghiara din cadrul UMF Targu Mures considera insa ca Hotararea Guvernului care viza infiintarea facultatii cu predare in limba maghiara era necesara si in conformitate cu Legea educatiei, dar au refuzat sa comenteze decizia instantei.

Aceasta hotarare de guvern s-a nascut din motivul ca ministerul nu a putut sa oblige universitatea sa puna in aplicare prevederile Legii educatiei. Chiar daca momentan aceasta hotarare este abrogata, prevederile Legii educatiei nu s-au schimbat”, a declarat Szabo Bela, profesor UMF Tg. Mures.

A facut-o insa Kelemen Hunor, care a declarat ca minoritatea maghiara „nu asteapta de la Senatul Universitatii respectarea drepturilor minoritatilor nationale privind drptul la invatarea in limba materna, ci de la Guvern, de la institutiile politice, de la Parlament. Cred ca acea HG era una corecta, justa si era in aplicarea legii si nu in afara ei. Consider ca anularea HG privind infiintarea unei noi facuultati in cadrul UMF targu Mures a fost o decizie politica a Curtii de Apel, un fel de abuz din partea instantei”, a spus liderul UDMR.

Rectorul Azamfirei spune insa ca invatamantul in limba maghiara este reprezentat si la ora actuala, iar hotararea de guvern prin care se dorea separarea pe criterii etnice nu ar fi folosit nimanui. „Noi facem toate eforturile pentru a sustine invatamantul in limba maghiara in egala masura cu cel in limba romana. Am infiintat chiar un masterat in limba maghiara incepand cu anul universitar viitor”, a precizat rectorul UMF Tg. Mures.

Sentinta data de Curtea de Apel Targu Mures nu este insa definitiva si poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile.


Categorii: Actual, Institutii

Adaugati un comentariu


 

*