Leul a intrat optimist în noiembrie

4 noiembrie 2019 | 0 comentarii |

În ciuda instabilității politice interne, leul a pășit „cu dreptul” în luna noiembrie, după ce, în ultima săptămână din octombrie, a avut o evoluție calmă faţă de euro, luna închizându-se la 4,7576 lei, mai sus cu numai 0,64 bani comparativ cu sfârșitul lui septembrie. Luna trecută, dolarul a pierdut aproape nouă bani, iar francul elvețian circa șase bani.

Prima ședință din noiembrie a adus o scădere a euro la 4,7545 lei, leul profitand de evolutia pozitiva a monedelor din regiune. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,753 – 4,757 lei, cu închiderea la 4,755 lei. Seara, pe piețele externe leul și-a menținut direcția pozitivă și a atins un minim de 4,751.

După o creștere la 4,2927 lei, la jumătatea săptămânii trecute, dolarul a scăzut joi la 4,2614 lei, minim al ultimelor aproape două săptămâni, pentru ca vineri, media să fie stabilită la 4,2670 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat la finalul intervalului la 1,10 -1,103 franci/euro, astfel că media ei a urcat 4,3217 lei, după un debut de săptămână la 4,3090 lei lei.

Uncia de aur a fluctuat pe piețele specializate în jurul pragului de 1.500 dolari. Vineri, ea a urcat la 1.505 – 1.514 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur stabilit de BNR să urce de la 206,2074 la 207,1927 lei.

 

Excesul de lichiditate din piața monetară și tendința de scădere a inflației au asigurat un parcurs descendent al indicilor ROBOR.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut vineri de la 2,99 la 2,98%, cel mai scăzut nivel al ultimelor zece luni.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,07 la 3,06%, valoare care se mai înregistra în ultima parte a lunii iunie.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a alunecat de la 3,12 la 3,11%, iar ROBOR la 12 luni a stagnat la 3,17%.

 

Chiar dacă economia zonei euro a crescut în al treilea trimestru cu numai 1,1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2018, conform Eurostat, moneda unică și-a consolidat poziția peste pragul de 1,11 dolari. Vineri seară, bursele americane au închis la 1,1167 dolari.

Aprecierea euro, până la la 1,1175 dolari, s-a datorat deciziei de miercuri a Rezervei Federale americane de a reduce ratele dobânzii sale de politică monetară, pentru a treia oară în acest an, cu un sfert de punct procentual, la un interval ţintă cuprins între 1,50 şi 1,75%.

După o creștere la aproape 10.000 dolari, bitcoin a scăzut vineri, pe platformele specializate, la circa 9.000 dolari, pentru ca sâmbătă să urce aproape de 9.400 dolari.

 

*Analiza săptămânală & futures (vizează perioada 28 octombrie – 1 noiembrie), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*