Leul s-a apreciat ușor față de principalele valute

7 aprilie 2020 | 0 comentarii |

Perechea euro/leu a avut o evoluție destul de calmă în prima zi a acestei săptămâni, efectele intervențiilor BNR resimțindu-se în continuare pozitiv în evoluția leului în piață. Tot luni, Ministrul de Finanțe a atras de la bănci 742 milioane de lei, la o dobândă de 3,73% pe an, cu scadența în 2022.

Luni, înainte de deschiderea pieței locale, moneda unică a atins un vârf de 4,837 lei, după care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,827 – 4,834 lei, astfel că media a scăzut ușor, de la 4,8286 la 4,8680 lei.

Dolarul a avut, la rândul său, un parcurs stabil, iar media lui a coborât, în prima zi a acestei săptămâni, de la 4,4674 la 4,4671 lei.

Deprecierea monedei elvețiene la 1,055 – 1,058 franci/euro a făcut ca media ei să alunece de la 4,5775 la 4,5656 lei.

Singura care a crescut a fost lira sterlină a cărei medie a urcat de la 5,4858 la 5,4926 lei.

În condițiile în care principalele monede își stabilizează valorile, piețele și-au îndreptat atenția către aur. Uncia a urcat luni la 1.617 – 1.643 dolari, ceea ce a făcut ca preţul gramului de aur să urce de la 231,4961 la 234,7566 lei.

 

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a început săptămâna la același nivel cu cel de vineri, astfel că luni a fost 2,55%, valoare care se mai înregistra în mai 2018. ROBOR la trei luni urcase în 19-20 martie până la 3,24%, însă în 23 martie a scăzut la 2,61%, ca urmare a deciziilor BNR de a tăia dobânda-cheie şi de a îngusta coridorul facilităţilor permanente din jurul acestei dobânzi. Şi la sfârşitul lunii martie, ROBOR la trei luni era 2,55%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut la începutul săptămânii de la 2,63 la 2,62%, valoare care se mai înregistra în mai 2018. ROBOR la 6 luni sărise în a doua parte a lunii martie de 3,3%.

În același timp, indicele ROBOR la 12 luni s-a oprit la 2,66%. BNR a decis să reducă cu 100 de puncte de bază facilitatea de creditare Lombard de la 3,50% la 2,50%, iar ROBOR e de aşteptat să scadă treptat în perioada următoare sub nivelul de 2,50%.

 

În regiune, moneda poloneză se tranzacționa în culoarul 4,543 – 4,592 zloți/euro, iar cea maghiară între 361,8 – 366,3 forinți, în ușoară scădere față de vinerea trecută.

Perechea euro/dolar se stabiliza la 1,0783 – 1,0836 dolari.

Bitcoin fluctua pe piețele specializate între 6.800 și 7.200 dolari, în ușoară creștere față de vinerea trecută.

 

*Analiza valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*