Majoritatea focarelor de pestă porcină africană din Buzău au fost închise

La acest moment mai sunt active două focare, ce urmează să se închidă la începutul lunii viitoare, dacă nu vor fi semnalate noi cazuri de îmbolnăviri la animale.

 

În această dimineață a avut loc o nouă ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Buzău, principala temă a proiectelor aflate pe ordinea de zi fiind pesta porcină africană. De această dată, veștile sunt ceva mai bune, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare si pentru Sănătatea Alimentelor  (DJSVSA) Buzău, Ciprian Botezatu, precizând că evoluția epizootiei a intrat pe un trend descendent la nivelul județului, nefiind confirmate noi focare în ultima lună și jumătate. Astfel, dacă la începutul lunii trecute, în cadrul unei ședințe similare a CLCB se anunța deschiderea a două noi focare la Cilibia și Racovițeni, astăzi, directorul executiv al DSVSA a anunțat că pe parcursul lunii aprilie, au fost închise 11 focare pe raza județului.

Ultimul focar închis este cel de la Poșta Câlnău, Ciprian Botezatu adăugând că de la începutul lunii au mai fost închise alte 10 focare în comunele Vadu Pașii, Săgeata și Cochirleanca.

 

Numărul total al focarelor care au fost închise pe raza județului de la apariția primelor cazuri de pestă porcină africană a ajuns astfel la 18, în prezent rămânând active doar cele două focare de la Cilibia și Racovițeni, care au fost deschise luna trecută. Directorul DSVSA a mai declarat că în toată această perioada, medicii veterinari au făcut mari eforturi pentru a ține situația sub control și a preveni răspândirea bolii, precizând ca au fost recoltate și analizate mii de probe de sânge, atât de la porcii contaminați, cât și de la animalele sănătoase din gospodăriile aflate în zonele focarelor.

La rândul său prefectul Carmen Ichim a precizat că în cele două focare de la Cilibia și Racovițeni se aplică în continuare măsurile dispuse în ședința CLCB de luna trecută, nefiind confirmate noi cazuri de îmbolnăviri. Dacă lucrurile vor evolua la fel și în continuare, în prima parte a lunii mai se vor închide și cele două focare, iar dacă nu vor mai apărea noi cazuri în alte zone, de la acel moment, în județ nu vor mai exista focare de porcină africană la porcii domestici.

 

Directorul DSVSA a precizat însă că pericolul răspândirii virusului încă există, fiind reprezentat în special de porcii mistreți. Astfel, tot în ședința de azi a fost confirmat un nou caz de pestă porcină africană la un porc mistreț găsit pe fondul de vânătoare Umbrărelu, care se adaugă celor cinci focare pe fonduri de vânătoare existente până la acest moment. Cele șase fonduri de vânătoare în care sunt deschise focare sunt învecinate, iar directorul DSVSA a precizat că, în afară de cadavrele de mistreți de la care au fost prelevate probe ce au confirmat prezența virusului, pe fondurile respective au mai fost descoperite și alte cadavre de porci mistreți, unele aflate în stare avansată de putrefacție, altele devorate de animale.

Din cauza stării avansate de degradare, în cazul acestor cadavre de animale nu se mai pot preleva probe pentru a se stabili dacă este vorba de pestă porcină africană. În cazul în care acestea au avut virusul, vă dați seama că animalele care au intrat în contact și au devorat cadavrele au devenit automat purtători, iar situația este astfel imposibil de controlat. Oricând pot apărea cazuri noi în focarele deja existente sau pe alte fonduri de vânătoare”, a explicat Ciprian Botezatu. În aceste condiții s-a luat decizia ca în cazul apariției de noi cazuri în pe fondurile de vânătoare unde deja sunt deschise focare, să nu se mai convoace ședința CLCB, fiind suficientă doar o informare făcută în acest sens de către autoritățile sanitar-veterinare.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*