Medicii de familie, obligati sa vaccineze elevii

6 august 2012 | 0 comentarii |

Ministerul Sanatatii a trimis, deja, la Monitorul Oficial, actul normativ care stipuleaza responsabilitatea medicilor de familie privind programele nationale de imunizare.

 

A fost stabilit, vaccinarea elevilor se va efectua, dupa 1 septembrie, numai sub coordonarea medicilor de familie. Decizia Ministerului Sanatatii de a muta aceasta activitate din cabinetele de medicina scolara in cele de medicina primara, chiar daca a creat si inca suscita o serie de nemultumiri, a fost trimis la Monitorul Oficial si devine lege, fie ca place sau nu, medicilor de familie, elevilor si parintilor acestora, asa cum se intampla in ultima vrfeme cu cele mai multe decizii din sistemul de sanatate.

Reprezentantii Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF) si cei ai Federatiei Nationale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) si-au exprimat temerea ca aceasta hotarare a ministrului Cepoi poate genera grave probleme, ca numarul celor imunizati s-ar diminua considerabil si ar creste riscul de imbolnavire si de aparitie a unor epidemii, dar Ministerul Sanatatii si-a mentinut pozitia. Cu singura exceptie ca s-a introdus in actul normativ termenul „campanie” de vacinare, care da posibilitatea medicului de familie sa incheie un acord cu cel de medicina scolara, acolo unde este posibil, dupa cum a anuntat ieri, la un post national de televiziune, conf. dr. Geza Molnar, consilier pe probleme de sanatate publica al ministrului Sanatatii. 

Decizia de a transfera responsabilitatea imunizarii elevilor prin intermediul cabinetelor de medicina primara a fost luata in urma modificarii schemei de vaccinare incepand cu 1 iulie 2012, urmand sa se aplice odata cu inceperea anului scolar 2012-2013. 

 

In mediul rural, tot medicul de familie a fost vaccinatorul

 

Medicii din mediul urban s-au aratat nemultumiti de noua „povara’ care le-a fost trasata, pe motiv ca la scoala elevii erau „mai usor de prins”. Ei si-au exprimat indoiala ca „scolarii se vor prezenta la cabinetul medicului de familie pentru a fi vaccinati si sustin ca daca nu se va gasi o modalitate prin care copiii sa fie obligati sa mearga la cabinetul medicului de familie pentru vaccinare, situatia va fi destul de grava in ceea ce priveste protectia comunitatii privind circulatia virusurilor”, dupa cum a declarat dr. Rodica Tanasescu, presedinte Societatea Nationala de Medicina Familiei, in cadrul unei conferinte de presa.

In mediul rural, singura diferenta ar putea fi acea ca acum s-ar putea deconta serviciile de imunizare a colectivitatilor scolare, care in ultimuii ani

s-au facut tot de catre medicii de familie, dar „fara simbrie”.

„Noi, medicii din mediul rural, oricum desfasuram aceste activitati de vaccinare a elevilor, pentru ca nici nu se pune problema existentei cabinetelor de  medicina scolara la sate, cand nici toate scolile din oras nu au medic. Singura problema este ca aceste servicii sa fie si platite, pentru ca ne-am cam saturat de apostolat”, arata dr. Mircea Citrea, medic de familie la Posta Calnau, vicepresedinte al Colegiului Judetean Buzau al Medicilor din Romania.

In acelasi timp, Ministerul Sanatatii doreste responsabilizarea populatiei, prin depistarea timpurie a tulpinilor care ar putea afecta starea de sanatatea a populatiei.


Categorii: Medici

Adaugati un comentariu


 

*