Telemedicina in mediul rural, cu sprijin american
Executivul a aprobat astazi Memorandumul de colaborare cu Guvernul Statelor Unite ale Americii in domeniul dezvoltarii telemedicinii in zonele rurale si greu accesibile.
Rezultatele obtinute in cei peste noua ani de experienta in domeniu, ca si aprecierile la nivel international, au determinat Ministerul Sanatatii (MS) sa se implice in noi proiecte si strategii de dezvoltare a sistemului de telemedicina. Intentiile Ministerului Sanatatii din Romania au primit sprijinul Agentiei de Dezvoltare a Comertului din Statele Unite ale Americii (USTDA).
Astazi, Guvernul Romaniei a aprobat Memorandumul de colaborare cu Guvernul Statelor Unite ale Americii in domeniul dezvoltarii telemedicinei in zonele rurale si greu accesibile, transmkite Biroul de presa al MS.
Prin acest document, Executivul Romaniei si– a exprimat sprijinul pentru dezvoltarea colaborarii cu Guvernul SUA in domeniul telemedicinii si acordul pentru demararea, in anul 2013, a analizei posibilitatilor de implementare a recomandarilor unui studiul de fezabilitate rezultat in urma acestei colaborari.
Reamintim ca la inceputul lunii septembrie a acestui an, Ministerul Sanatatii a primit din partea Agentiei Americane pentru Comert si Dezvoltare, 422 786 USD pentru implementarea sistemului de telemedicina si telecomunicatii in domeniul asistentei medicale primare in zone rurale, izolate.
Finantarea, sustinuta de NATO
Acordul de finantare dintre USTDA si MS s-a semnat la sediul Ambasadei USA, de catre Duane Butcher, adjunctul sefului Misiunii Diplomatice SUA si dr. Raed Arafat, pe atunci subsecretar de stat in MS.
„Romania, impreuna cu statele membre NATO si cu parteneri cum este Rusia, vor utiliza platforma de stiinta pentru pace a NATO, pentru a dezvolta un sistem international, global de telemedicina, care sa faciliteze interventia la dezastre si calamitati si in cadrul situatiilor de criza pentru ajutorarea cetatenilor, separat de aplicatiile militare”, declara dr. Arafat cu prilejul workshop-ului de cercetare organizat in cadrul parteneriatului NATO-Rusia la Palatul Parlamentului, aratand ca Romania are o experienta de 9 ani in dezvoltarea sistemului de telemedicina si nu a intrat prin coincidenta in acest sistem.
Oficialul roman considera ca „finantarea ne va permite efectuarea unui studiu de fezabilitate care sa ne evidentieze imbunatatirile ce se pot aduce asistentei medicale din zonele rurale, greu accesibile”, aratand ca „nu suntem la prima colaborare in acest sens cu partea americana, mai avem un proiect pilot implementat in zona Deltei Dunarii, care functioneaza de cateva luni si prin care am facut legatura dintre 10 cabinete medicale din sate izolate la spitalul judetean din Tulcea”.
Trei noduri de conexiune
Sistemul actual priveste, in special, relatia dintre ambulantele de urgenta si spitale. Dupa Bucuresti si Tg. Mures, se testeaza al treilea nod de telemedicina, la Iasi, prin care sunt conectate 30 spitale din zona Moldovei.
Acest sistem poate fi aplicat, insa, si cabinetelor medicale din zonele rurale care pot fi conectate la centrele de receptie a datelor medicale din spitalele judetene, mai spunea dr. Arafat.
„Prin dezvoltarea la nivel national si utilizarea curenta a unui sistem complex de telemedicina in cadrul actiunilor de raspuns la urgente medicale si actiuni de prim-ajutor, Romania a demonstrat potentialul de a contribui la dezvoltarea unor capabilitati multinationale in domeniul telemedicinei”, a mai spus oficialul MS, aratand ca in acest context, pe 10 noiembrie 2011, Romania si-a asumat statutul de lider de proiect, rolul de co-director din partea Romaniei fiind indeplinit de dr. Raed Arafat, care ocupa si pozitia de presedinte al grupului de lucru NATO in domeniul medicinei de urgenta. Ulterior, propunerea romano-rusa a fost aprobata la nivel experti de catre Grupului Independent de Evaluare Stiintifica, iar la nivel politic, de Comitetul pentru Politici si Parteneriate NATO.