Negocieri incerte: Se cauta bani pentru medici, dar nu exista garantii

16 octombrie 2013 | 0 comentarii |

Veniturile rezidentilor ar putea fi suplimentate prin burse acordate de Ministerul Educatiei, dar nu se stie daca 6% din PIB se va acorda Sanatatii de la 1 ianuarie 2014 sau de la alta data. Coalitia Profesionistilor din Sanatate anunta ca actiunile de protest ale personalului medical se vor opri doar dupa ce solicitarile vor fi rezolvate si publicate in Monitorul Oficial.

 

rezidentiatMinistrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca in cadrul intalnirii de marti, dintre reprezentantii Ministerului Sanatatii, Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, Ministerului Finantelor Publice si Coalitiei Profesionistilor din Sistemul Sanitar ca au fost trecute in revista toate punctele stabilite, majoritatea in curs de rezolvare iar altele pentru care au fost stabilite termene noi, potrivit unui comunicat de presa remis redactiei Sanatatea Buzoiana.

Ministrul a aratat ca in discutie au ramas trei subiecte delicate, la care au fost „discutii mai aprinse si complexe”, astfel ca pentru proiectul de lege privind salarizarea personalului din sectorul sanitar s-a convenit o noua intalnire, miercurea viitoare, dupa sedinta de guvern.

In ceea ce priveste cresterea salariilor medicilor rezidenti, s-a ajuns la varianta sa pastram actuala incadrare, dar sa le suplimentam cu o serie de burse acordate de Ministerul Educatiei Nationale”, a precizat Nicolaescu, mentionand ca in legatura cu alocarea a 6% din PIB pentru Sanatate, la 31 octombrie va exista toata proiectia bugetara discutata cu reprezentantii Comisiei Europene si, pe baza acesteia, partile se vor reintalni pentru a discuta data de la care vor creste veniturile rezidentilor, care ar putea fi 1 ianuarie 2014 sau alta data.

 

protesteDe cealalta parte, prim-vicepresedintele Federatiei SANITAS, Marius Sepi, apreciaza ca in continuare exista divergente legate de statutul spitalelor, iar  sindicalistii pe care ii reprezinta doresc sa reiasa clar, din proiectul de lege in domeniu, faptul ca spitalele raman in proprietatea statului.

Sepi a declarat ca membrii Coalitiei din Sanatate fac in aceasta perioada lobby pe langa parlamentarii alesi in judete, aratandu-le ca sanatatea este importanta, pentru ca acestia sa sustina solicitarile profesionistilor din sistemul sanitar. „Cu ce se imbunatateste sistemul sanitar prin proiectul de lege care lasa autoritatile locale, care, in general, au dat rateuri cu spitalele, sa le transforme in SRL-uri, SA-uri sau ONG-uri? (…). Transformarea intr-un ONG ii da dreptul managerului sa faca presiuni asupra salariatilor sa-i transforme în PFA. Ce va incasa bugetul de stat daca intr-un Spital Judetean vor fi 1.000 de PFA-uri?”, a spus liderul de sindicat.

Singurul lucru bun obtinut in urma discutiilor de marti, potrivit lui Sepi, a fost faptul ca ministrii prezenti la intalnire au dat asigurari ca la rectificarea bugetara de la sfarsitul lunii octombrie se va acoperi bugetul spitalelor.

 

V. Astarastoae (CMR) si M. Sepi (Sanitas)

V. Astarastoae (CMR) si M. Sepi (Sanitas)

La randul sau, presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CRM) si purtatorul de cuvant al Coalitiei Profesionistilor din Sanatate, dr. Vasile Astarastoae, a afirmat ca actiunile de protest ale personalului medical se vor opri dupa ce solicitarile acestuia vor fi solutionate si publicate in Monitorul Oficial.

Vom opri actiunile in momentul in care solicitarile noastre vor fi publicate in Monitorul Oficial. Pana atunci, actiunile vor continua. Aceasta coalitie nu este impotriva cuiva, ci este pentru constructie”, a declarat Astarastoae, dupa intalnirea dintre reprezentantii Ministerului Sanatatii, Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, Ministerului Finantelor Publice si cei ai Coalitiei Profesionistilor din Sistemul Sanitar.

Presedintele CMR a reiterat faptul ca in 2 noiembrie va fi organizat, in Bucuresti, un mars de protest al Coalitiei Profesionistilor din Sanatate si si-a exprimat speranta ca „in Guvern, dincolo de cifre, sa se vada ca e soarta unor oameni. Oamenii politici trebuie sa se gandeasca la viata unor oameni. Cea mai mare valoare adaugata o aduc sanatatea si educatia”.  Astarastoae apreciaza ca „promitatoare” discutiile de pana acum cu reprezentantii Guvernului, dar a precizat ca in continuare trebuie sa existe „forta argumentului si argumentul fortei”.


Categorii: Analiza, Medici

Adaugati un comentariu


 

*