Noi rateuri ale Platformei Informatice a CNAS
Oficialii instituției spun că „se fac demersuri pentru soluţionarea problemei informatice semnalate”.
Dacă până acum se plângeau doar medicii că întâmpină dificultăți în accesarea platformei informatice a CNAS, iată că, mai nou, sesizările vin și din partea instituțiilor din subordine, fapt recunoscut chiar și de Casa Națională. Printr-un comunicat remis astăzi, redacției Sănătatea Buzoiană, Biroul de presă al CNAS precizează că „deoarece unele case de asigurări de sănătate au semnalat că în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) nu pot fi înregistrate certificate digitale noi pentru acei furnizori de servicii medicale ale căror certificate anterioare au ajuns la limita de valabilitate”, problema va fi rezolvată printr-un Ordin al Președintelui instituţiei, prin care „va fi stabilită procedura de transmitere în sistemul informatic a serviciilor acordate în această perioadă, precum şi a serviciilor aferente lunii mai a.c. care nu au putut fi raportate în luna iunie de furnizorii respectivi”.
Potrivit comunicatului amintit, Ordinul Preşedintelui CNAS va fi emis în conformitate cu dispozițiile art. 207-210 din Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 140/2018 (pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019) şi cu dispozițiile art. 39-42 din Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 (privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018).
„Totodată, menţionăm că în prezent se fac demersuri pentru soluţionarea problemei informatice semnalate, conform atribuţiilor dezvoltatorilor de software aflaţi în relaţii contractuale cu CNAS”, susțin oficialii instituției, menționând că din informaţiile deţinute până în prezent rezultă că „această problemă afectează circa 1% din furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale” aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate.