Noua premiera neurochirurgicala de la Timisoara deschide drumul catre utilizarea eficienta a angiografiei si in Romania

Un pacient cu AVC ischemic acut a fost salvat prin trombectomie mecanica, cu ajutorul angiografului, la Spitalul Judetean de Urgenta din Timisoara de o echipa coordonata de doi medici specializati in Franta.

 

Foto: www.sursadevest.ro

Foto: www.sursadevest.ro

La Spitalul Judetean din Timisoara a avut loc, saptamana trecuta, o noua premiera medicala, realizata cu ajutorul unui angiograf achizitionat cu un milion de euro, in urma cu trei ani, dar pentru care autorizatia de functionare a fost obtinuta abia anul trecut. Chiar si asa, unitatea medicala ducea lipsa de specialisti care sa stie sa lucreze cu aparatul respectiv, asa ca a mai trecut o perioada de timp pana ca angiograful sa poata fi folosit pentru salvarea vietilor pacientilor. Cei care au efectuat operatia au fost neurologul Raoul Pop (CHU Strasbourg, Franta) si radiologul Cristian Mihalea (CHU Beaujon, Paris, Franta), doi medici tineri care isi ajuta colegii banateni in interventiile cele mai dificile, dupa ce au acumulat in Franta experienta privind astfel de interventii cu ajutorul angiografului.

Astfel, cei doi, impreuna cu medicii timiseni Adrian Tutelca si Dan Mihoc au realizat prima trombectomie mecanica din Romania, in cazul unui pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut. Despre aceasta interventie, managerul spitalului, medicul Marius Craina spune ca cei doi medici „au lucrat pe acest aparat cu instrumente aduse de dumnealor, din strainatate, iar restul platii o va suporta Spitalul Judetean. Sunt interventii chirurgicale care salveaza viata omului, dar nu sunt si ieftine. Pentru acest caz s-au cheltuit 5.000 de euro, numai ce s-a facut in angiografie. Important este ca s-a salvat o viata. Recuperarea este uriasa”.

 

Operatie cord

Pacientul operat este un barbat de 67 de ani care si-a pierdut cunostinta in timp ce se afla la domiciliu, echipajul de Ambulanta ajuns la fata locului gasindu-l in coma. A fost dus rapid la tomograf,  unde i s-a pus diagnosticul de ocluzie a unor vase foarte fine care controleaza centrii respiratiei. Pacientul avea contraindicatii la tratamentul intravenos, era la al treilea accident vascular cerebral, avea risc de deces ridicat, mai ales ca  o parte a cerebelului nu era irigat. In aceste conditii s-a luat decizia de a se proceda pentru trombectomie, avantajul acestei metode fiind acela ca se poate aplica intr-un interval de pana la sase ore de la momentul  procucerii accidentului vascular. Despre aceasta interventie, efectuata in premiera in Romania, cei doi medici au spus ca s-a facut sub anestezie generala, iar vasele pe care s-a intervenit au diametrul de 4-5 milimetri. „Am navigat prin vase, in interiorul lor, pana la nivelul presupusei ocluzii, am facut prima retragere de stent, am scos fragmentele din tromb. Operaţia a durat trei ore. A fost o colaborare foarte buna, medicina de urgenta, reanimarea si terapia intensiva. Procedura o putem face oricand, o putem face maine, dar tot acest lant conteaza, daca o rotita nu se invartea bine, atunci ajungeam la concluzia ca timpul scurt e prea lung. La 24 de ore dupa interventie, pacientul s-a trezit din coma si respira singur. Acum e tratat la Terapie Intensiva pentru o infectie pulmonara. Speram ca se va recupera bine” a rezumat dr. Raoul Pop intreaga interventie.

 

angiograf

La randul sau, seful sectiei UPU a spitalului din Timisoara, medicul Mihai Grecu, a declarat ca „exista posibilitatea de transmisie de date ale pacientului inca de la domiciliu. E un mare avantaj faptul ca am inceput acum doi ani cu tromboliza intravenoasa, am inceput sa batatorim niste cai de declansare a alertei pentru acest tip de procedura. Cred ca trebuie privita oarecum mai larg problema financiara. Din perspectiva imediata, spitalul pierde niste bani, dar sistemul castiga, nu va trebui sa ingrijeasca un pacient imobilizat la pat in coma. Cu o investitie facuta la timp, lucrurile astea se pot evita. Pacientul poate sa fie reinserat si social si chiar si profesional. A existat o pregatire de aproape doi ani de zile, de la aparatura la oameni. Astazi ne mandrim ca toata lumea stie ce are de facut. De la momentul initial, primul contact cu pacientul de la domiciliu, se preconizeaza pasii urmatori. Intr-o unitate de timp extrem de mica se pot realiza toate aceste conexiuni, iar rezultatul este salvarea unei vieti”.

In aceasta primavara, aceeasi echipa medicala a mai operat la Institutul de Boli Cardiovasculare Timisoara un caz de trombectomie mecanica, dar interventia a fost una partiala, pentru ca pacientul suferea de alte mobiditati. Aceasta noua premiera medicala nationala inregistrata la Timisoara deschide drumul catre utilizarea eficienta a angiografelor si in Romania. Desi scumpe pentru puterea financiara a sistemului nostru sanitar, investigatiile si interventiile cu ajutorul angiografului sunt de cel putin trei ori mai ieftine decat in strainatate, ceea ce inseamna economie la fonduul de sanatate si posibilitatea de salvare a mai multor vieti.

 Cu o saptamana inainte, ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a anuntat ca la dispozitia spitalelor publice exista 25 de milioane de euro, pentru achizitionarea de angiografe, din fonduri europene.

 

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Comentarii (2)

  1. ANDREI spune:

    Dr. Raul Pop, poate cu trombectomia mecanica veti reusi mai bine decat cu scleroza in placi, ati dat-o in bara cu mine. Succes doctore…

    • DORINA spune:

      DR. POP RAOUL SA-SI RECUNOASCA SI SA-SI PUBLICE SI GRESELILE IMPREUNA CU PROF DR SIMU MIHAELA. M-AU TRATAT DE SM SI EU AVEAM NMO. TRATAMENELE ADMINISTRATE BETAINTERFERON 5 ANI SI TYSABRI 16 LUNI, MI-AU ADUS GRAVE PREJUDICII SANATATII .
      ACESTE DOUA TRATAMENTE “EXACERBEAZA NMO SI SANT DAUNATOARE”
      NU AU FOST CAPABILI SA-MI STABILEASCA DG.TIMP DE 7 ANI, DUPA CE MEDICINA A EVOLUAT ATAT DE MULT DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE .
      INCOMPETENTA TOTALA,MAI INFORMATI-VA!

Adaugati un comentariu


 

*