Omagiu eroilor discreți ai umanității, de Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

Mesajul cheie din acest an – „De partea umanității” – subliniază semnificația durabilă a celor șapte principii care definesc activitatea Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, cu un accent special pe umanitate ca fundament al tuturor acțiunilor umanitare.

 

Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este celebrată anual, la data de 8 Mai, pentru a atrage atenția asupra principiilor care stau la baza Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie și pentru a omagia voluntarii al căror aport la o viață mai bună, mai demnă și mai sigură, la nivel global, este semnificativ. Această dată a fost stabilită pentru a onora moștenirea lăsată de omul de afaceri elvețian și a voluntarului Henry Dunant (1828-1910), născut în această zi, din inițiativa căruia a apărut mișcarea de Cruce Roșie în urmă cu peste 160 de aniMișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie sprijină, în fiecare an, sute de milioane de oameni aflați în zone de conflict, afectați de crize sau de dezastre naturale, precum și alte sute de milioane de oameni aflați în nevoie, din întreaga lume.

„De ziua noastră, îi onorăm pe lucrătorii umanitari din întreaga lume, care acționează în fiecare zi de partea umanității, ajutând oamenii afectați de crize. De asemenea, ne amintim și aducem un omagiu celor care și-au pierdut viețile pentru a-i ajuta pe alții. Toți acești voluntari sunt un exemplu al numeroaselor moduri în care lucrătorii umanitari fac diferența și salvează vieți, în ciuda multiplelor provocări cu care se confruntă ei înșiși. Acești colegi ne reamintesc de necesitatea de a proteja acțiunea umanitară și de a-i proteja pe cei care își riscă viețile pentru în folosul celor mulți”, este mesajul Crucii Roșii Române, de Ziua Mondială a Crucii Roșii și Semilunii Roșii 2025.

 

În mesajul comun transmis de Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii 2025, Kate Forbes, președinte Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semiluna Roșie (IFRC), și Mirjana Spoljaric Egger, președinte Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC), subliniază că, în această zi „ne plângem colegii care au fost uciși în mod îngrozitor în timp ce încercau să salveze vieți. Moartea lor necesită mult mai mult decât cuvinte goale de indignare – necesită acțiune. Comunitatea internațională nu poate continua să privească în altă parte în timp ce regulile războiului sunt ignorate, iar lucrătorii umanitari sunt vizați în mod deliberat. Fiecare atac asupra unui lucrător umanitar este un atac asupra comunității pe care a servit-o și o trădare a legilor menite să protejeze civilii și să aline suferința în timpul conflictelor. Uciderea brutală a colegilor noștri de la Semiluna Roșie Palestiniană, în martie, a stârnit o revoltă globală. Dar povestea lor nu este izolată. Din Gaza până în Sudan, Ucraina și Republica Democrată Congo și nu numai, colegii noștri sunt ținta focurilor de armă în timp ce conduc ambulanțe, distribuie ajutoare și ajung în fața comunităților aflate în nevoie. Doar în acest an, am pierdut deja 10 colegi. Acesta urmează celui mai mortal an înregistrat vreodată pentru lucrătorii umanitari, 2024, când numai Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie a pierdut 38 de angajați și voluntari. Dacă acest model îngrozitor continuă, 2025 ar putea fi și mai rău. Statele și părțile aflate în conflict au responsabilitatea directă de a inversa această tendință îngrijorătoare și periculoasă prin protejarea lucrătorilor umanitari, prin respectarea dreptului internațional umanitar și prin apărarea umanității noastre comune. Acum este momentul să acționăm”.

 

Crucea Roșie Română (CRR), cea mai mare organizație umanitară din țară, cu o lungă tradiție în  ajutorarea persoanelor vulnerabile, înființată la 4 iulie 1876, este parte a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, iar pentru voluntarii români, susținerea umanității este nu doar un obiectiv al acestei mișcări, ci un angajament ferm de a rămâne „de partea umanității”, de a acorda ajutorul necesar și de a proteja spațiul umanitar, chiar și în cele mai întunecate momente, așa cum se arată într-un comunicat al CRR, transmis de Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii.

Astăzi este despre cei care, în fiecare colț al lumii, aleg să se implice, să rămână aproape și să aducă alinare atunci când e cel mai greu. Voluntarii și angajații Crucii Roșii și ai Semilunii Roșii sunt acolo unde e nevoie de ei – cu discreție, cu demnitate și cu inima deschisă. Într-o lume care se confruntă cu polarizare, crize și incertitudine, Mișcarea Internațională a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii rămâne un punct de echilibru și de încredere, o rețea globală ancorată în acțiunea locală. Ne ținem aproape de oameni și ne păstrăm direcția prin cele șapte principii fundamentale care ne definesc: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate. În numele Crucii Roșii Române, le transmit mulțumiri celor care fac parte din această mare familie umanitară. Le mulțumesc celor care, zi de zi, aleg să rămână de partea binelui, fără să aștepte recunoaștere. Noi alegem umanitatea. Mereu”, a transmis Camelia Șucu, președintele CRR.

 

Crucea Roșie -Filiala Buzău, potrivit bilanțului pe ultimii doi ani, prezentat recent, a sprijinit refugiații din Ucraina, a organizat cursuri de prim-ajutor gratuite pentru elevi și contra cost pentru angajați ai firmelor și instituțiilor, a derulat cursuri de formare profesională pentru infirmieri și asistenți personali, s-a implicat activ în campanii de vaccinare, prevenirea consumului de alcool și educație sanitară în școli, a organizat caravane medicale în zone vulnerabile, a donat 18 boilere unor centre aflate în subordinea Direcției pentru Protecția Copilului, unei școli și unui club sportiv pentru copii din Râmnicu Sărat, a oferit produse de igienă și curățenie unor familii nevoiașe, a distribuit jucării și dulciuri către 16 grădinițe din județ și către copii proveniți din familii defavorizate, prin proiectul „Banca de alimente” a colectat și distribuit produse alimentare de strictă necesitate familiilor aflate în dificultate, s-a implicat constant în colectarea și distribuirea de îmbrăcăminte și încălțăminte persoanelor fără adăpost, unor familii numeroase și persoane cu nevoi urgente, a acordat ajutoare victimelor inundațiilor din județul Galați etc.

„Astăzi, de Ziua Mondială a Crucii Roșii, nu celebrăm doar o organizație – ci o inimă care bate în mii de locuri, pentru mii de oameni. Este ziua celor care se opresc din drumul lor pentru a întinde o mână. A celor care aduc alinare în mijlocul suferinței, speranță în fața disperării și viață acolo unde pare că totul e pierdut. Mulțumim vouă – voluntari, salvatori, oameni simpli cu suflet mare – care alegeți, în fiecare zi, să fiți lumină pentru alții. Crucea Roșie înseamnă empatie, curaj, umanitate. Astăzi vă onorăm pe toți”, a transmis Daniel Lambru, șef Centru de urgență de zi și de noapte pentru persoane adulte fără adăpost.

 

Aflați, la rândul lor, în linia întâi, în toate situațiile de urgență (inclusiv dezastre și calamități naturale sau provocate etc.), alături de voluntarii Crucii Roșii, profesioniștii și voluntarii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), au trasmis, de Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, un mesaj de solidaritate și respect pentru toți „eroii neștiuți” implicați în acțiuni umanitare „fac lumea un loc mai sigur și mai plin de compasiune”.

Astăzi, de Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, celebrăm dedicarea și sacrificiul voluntarilor din întreaga lume care, cu profesionalism și pasiune, aduc ajutor celor mai vulnerabili, fără a aștepta nimic în schimb. Acesti eroi neștiuți, mereu în prima linie a binelui, sunt acolo unde viața și speranța sunt cele mai fragile, salvând oameni și transformând crizele în momente de solidaritate. Mulțumim milioanelor de voluntari pentru că, prin fiecare acțiune, fac lumea un loc mai sigur și mai plin de compasiune. La mulți ani tuturor voluntarilor și lucrătorilor umanitari!, a transmis conducerea IGSU.  

În numele cititorilor www.sanatateabuzoiana.ro, noi le spunem „La mulți ani!”, voluntarilor Crucii Roșii și Semilunii Roșii, le mulțumim pentru tot ce fac în slujba umanității și le dorim sănătate, spor în activitate și sponsori generoși! 

 

Sursa foto: Crucea Roșie Romana/Facebook

 


Adaugati un comentariu


 

*