750 de consultații gratuite oferite localnicilor din Gura Teghii, de Caravana de Bine a Crucii Roșii
Medici din cinci specialități, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii au consultat gratuit 230 de persoane din toate categoriile de vârstă, cu ocazia primei opriri a Caravanei de sănătate în comuna din munții Buzăului în care nu există nici măcar medic de familie, de mai bine de un an.
În contextul pandemic actual, conștientizăm mai mult ca oricând cât de importantă este sănătatea și cât de trist este să nu ai acces la seviciile medicale de care ai nevoie. Pentru oamenii din mediul rural, care nu dispun de informațiile și de resrsele necesare pentru a preveni boli grave, ori pentru a merge la medic atunci când apar primele simptome alarmante, situația devine uneori de-a dreptul dramatică, iar multe vieți se pierd inutil.
Prin parteneriate cu oameni de bine, medici și personal medical, Societatea de Cruce Roșie din România și-a propus și a și reușit să aducă medicii acolo unde este mai mare nevoie de ei, prin Programul „Caravana de Bine”, lansat la sfârșitul săptămânii trecute. Proiectul umanitar este dedicat persoanelor vulnerabile din mediul rural și a fost conceput să ofere acces la screening medical pentru depistarea unei game largi de patologii de medicină generală, interne, pediatrie, oftalmologie, cardiologie, diabetologie.
Prima locație unde a ajuns Caravana de Bine a Crucii Roșii Române a fost comuna Gura Teghii, din județul Buzău. Situată la poalele muntelui Penteleu, aceasta este comuna buzoiană cu cea mai întinsă duprafață din județ și este formată din 7 sate vechi, răsfirate pe cursul râului Bâsca Rozilei: Furtunești, Gura Teghii, Nemertea, Păltiniș, Secuiu, Vadu Oii și Varlaam. Aici trăiesc aproximativ 3.374 de locuitori, iar peste 20% dintre ei au peste 60 de ani și numai 7,35% sunt copii sub 14 ani.
În ciuda faptului că peisajele din zonă sunt de o frumusețe care-ți taie răsuflarea, iar oamenii sunt munteni harnici, așezați, respectuoși și „cuminți”, comunitatea nu are medic de familie de mai bine de un an, iar oamenii își îndură suferințele în tăcere și doar când „le ajunge cuțitul la os” se mai duc în orașul Nehoiu, unde există un spital.
Chestionarele aplicate de voluntari înaintea venirii Caravanei arată că 60% dintre locuitori nu au fost niciodată la medicul de familie în ultimul an, nici copiii minori ai acestora și nici persoanele vârstnice din familie.
„N-am mai maers la un medic, de vreo trei ani”, spune una dintre femeile de peste 60 de ani care au venit la consultație.
„Eu n-am mai fost de vreo 6-7 ani”, spune o alta, iar o tânără a spus că n-a fost niciodată la medic.
Directorul Filialei Buzău a Crucii Roșii, Floarea Bîrzu, spune că este foarte fericită că se poate derula acest proiect și își dorește „din tot sufletul ca de acum înainte, noi, Filiala Buzău, să găsim medici și asistenți medicali care să ne vină alături și să mergem și în celelalte 13 localități din județ în care nu există medic de familie”.
Primarul comunei, Gheorghe Micleru, le-a mulțumit membrilor echipei medicale și a subliniat că „este foarte important că a ajuns aici, la noi, Caravana, mai ales că în echipă sunt și foarte mulți medici, iar la noi în comună nu există medic de familie. Se știe problema, la nivelul Casei de Sănătate și la Prefectură, am avut și discuții cu două doamne doctor care au promis că vor veni, dar de un an de zile, nu reușim să rezolvăm această problemă, chiar dacă medicul care va veni are asigurată casă, cumpărată de Primărie chiar în acest scop”, a spus primarul, în speranța că se va găsi până la urmă un doctor dispus să locuiască în această comună atât de frumoasă, din munții Buzăului.
Timp de două zile, 36 de voluntari, medici de specialitate din Brașov, Galați, București și Buzău, asistenți medicali și personal angajat al Crucii Roșii Române au stat la Gura Teghii, unde prin intermediul Caravanei de sănătate, în cabinete medicale organizate în incinta Căminului Cultural au oferit 750 de consultații gratuite.
Astfel, 230 de persoane au beneficiat de 43 de consultații de pediatrie; 100 de consultații cardiologie în cadrul cărora s-au efectat 100 de EKG; 145 de consultații medicină generală în cadrul cărora s-au efectuat tot atâtea ecografii abdominale; 103 consultații diabetologie și boli de nutriție; 133 de consultații oftalmologie și 226 manevre de măsurare a parametrilor fiziologici.
Nevoile lor sunt însă mult mai mari și de aceea, mulțumindu-le celor care s-au gândit la sănătatea lor, i-au rugat să revină, poate și cu medici cu alte specializări decât cele cinci de care au benficiat cu această ocazie…
În urma consultațiilor, localnicii au primit scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice constatate, precum și recomandări terapeutice. Pentru persoanele nedeplasabile din comuna Gura Teghii, echipa Crucii Roșii Române s-a deplasat la domiciliu acestora.
„Prima Caravană de Bine a fost un maraton al umanității. Cadrele medicale au muncit efectiv fără pauze de la ora 10.00 diminineața și până seara la ora 20.00. Nu ne-am putut opri, nici noi organizatorii și nici specialiștii. Mă înclin în fata medicilor, asistenților medicali, voluntarilor și oamenilor din comunitate pentru modul exemplar în care a decurs prima noastră Caravană de sănătate. Singurul regret este că plecăm și că în urma noastră rămân oameni care au nevoie în continuare de sprijin medical. Insă Caravana trebuie să-ți continue drumul spre următoarea destinație unde alte sute de persoane se confruntă cu acceleași nevoi urgente de sănătate”, a declarat Raluca Buzea, Manager programe Educație pentru sănătate, Crucea Roșie Română.
A doua oprire a Carvanei de Bine va avea loc în județul Dâmbovița, la Căminul Cultural Poiana, în perioada 25-26 februarie.
Până în luna septembrie 2022, Caravana va ajunge și în județele Arad, Botoșani, Brăila, Caraș Severin, Mehedinți, Olt, Ialomița, Covasna, Giurgiu, Vrancea, Teleorman, Bacău, Bihor, Suceava.
În fiecare comunitate rurală din cele 16 județe, voluntarii Crucii Roșii Române desfășoară demonstrații de prim ajutor – pentru adulți și copii, sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igiena dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentația copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, TBC.
De asemenea, voluntarii Crucii Roșii Române vor culege informații în vederea realizării de baze de date statistice, rapoarte și profile comunitare privind starea de sănătate, nevoia de servicii medicale și de educație pentru sănătate.
În urma analizei de nevoi și prin consultare cu autoritățile locale, în cadrul „Caravanei de Bine” se vor organiza și Centre mobile de vaccinare anti-COVID.
„Caravana de Bine” face parte din Campania națională de promovare a sănătății în comunitățile rurale și este un proiect implementat de Crucea Roșie Română cu sprijinul financiar al United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).
Caravana de Bine este susținută de parteneri responsabili, care asigură echipamente medicale de înaltă performanță și personalul medical de specialitate (medici și asistenți medicali): SanoPass, Perfect Care, Easy Medical, Philips, Clarfon, Sanofi, Lions Club Buzău.
* Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 641 de subfiliale și 463 comisii. 6000 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române. Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.
„CARARAVNA DE BINE” A FOST FOARTE APRECIATĂ DE LOCALNICII DIN GURA TEGHII
Sursă foto/video: Crucea Roșie Română