OncoHelp va deveni cel mai mare centru de radioterapie din țară

Acest lucru se va întâmpla în momentul în care lucrările de extindere cu două buncăre și dotare a Laboratorului de Radioterapie se vor finaliza.

 

Centrul de oncologie OncoHelp din Timișoara se pregătește să devină cel mai mare centru de radioterapie din România, la acest moment făcându-se demersurile necesare pentru demararea lucrărilor de extindere și dotare a actualului laborator. Aceste lucrări presupun construcția a două noi buncăre care, odată finalizate, vor fi dotate cu aparatură de ultimă generație. Astfel, concomitent cu derularea lucrărilor de construcție a celor două buncăre noi, asociația OncoHelp va iniția și procedurile de achiziție a două acceleratoare Halcyon şi TrueBeam, care sunt cele mai noi şi mai performante echipamente de radioterapie existente în acest moment. Astfel, Laboratorul de Radioterapie OncoHelp va deveni primul centru de radioterapie din România dotat cu 4 acceleratoare moderne, putând astfel asigura cel mai eficient şi precis tratament prin radioterapie, unui număr din ce în ce mai mare de pacienţi.

Deocamdată, demersul este în faza obținerii avizelor necesare, fiind deja eliberat certificatul de urbanism și demarată procedura pentru obținerea autorizației de construcție pentru cele două buncăre noi. Se estimează astfel că lucrările vor fi demarate în toamna acestui an, iar cele două buncăre vor fi finalizate și dotate cu aparatura necesară, cel târziu în primăvara lui 2021.

 

Până atunci, însă, la finele acestui an este anunțată inaugurarea  serviciului de brahiterapie in cadrul aceluiași laborator de radioterapie de la OncoHelp. Reprezentanții centrului de la Timișoara au explicat că brahiterapia este  o formă de radioterapie care necesită localizare exactă, precizie şi tehnică de înaltă performanţă.

Investiția necesară construirii celor două noi buncăre și dotării acestora cu aparatura necesară se ridică la circa 6 milioane de euro și vine în completarea investiţiei realizate pentru construcţia noii clădiri a ambulatoriului de radioterapie, care este finalizată, la ora actuală, în proporţie de 95%, urmând să fie dată în folosinţă în lunile următoare. „Acest ambulatoriu cu subsol, parter și două etaje  va deservi pacienţi din partea de Vest a ţării, dar şi din judeţe mai îndepărtate. În acelaşi timp va oferi posibilităţi de cazare pentru 48 de pacienţi”, se arată într-un comunicat al asociație OncoHelp.

 

La ora actuală, Centrul de Oncologie OncoHelp tratează un număr mare de pacienţi oncologici, nu doar din judeţul Timiş, ci şi din judeţele Caraş-Severin, Arad, Hunedoara, Mehedinţi și Gorj, iar numărul celor care se adresează centrului este în permanentă creştere. În prezent, în cadrul Laboratorului de Radioterapie sunt trataţi, cu ajutorul celor  două  acceleratoare existente, un număr mediu de 125 de pacienţi pe zi. Pe lângă aceştia, alţi aproximativ 50 de pacienţi sunt consultaţi zilnic în regim ambulatoriu.

În ultimii ani Laboratorul de Radioterapie OncoHelp a devenit centru de excelenţă, care poate polariza cazurile dificile şi care poate trata pacienţii care i se adresează într-un cadru multidisciplinar, fiind autorizat de Comisia Naţională a Controlului Activităţii Nucleare. În plus, calitatea serviciilor oferite în cadrul laboratorului a fost certificată in urma unui audit extern efectuat de  prof. dr. Michael Eble, șeful Clinicii de Radioterapie a Universităţii din Aachen – Germania.


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*