Portal special, dedicat persoanelor cu diabet

Platforma online reuneste pacienti care sufera de aceasta boala si specialisti care le pot oferi sfaturi avizate.

 

diabetIncepand din aceasta saptamana, bolnavii de diabet au la indemana un nou instrument care sa ii ajute sa isi imbunatateasca stilul de viata, avand totodata grija de boala lor si oferindu-le informatii si sfaturi avizate, venite din partea unor specialisti in diabetologie. Este vorba despre un portal on-line inaugurat zilele trecute, destinat exclusiv persoanelor diagnosticate cu diabet. Adresa site-ului este www.complete-life.ro, fiind  rezultatul colaborarii mai multor specialisti, diabetologi si psihologi, care contribuie pentru ca portalul sa le ofere vizitatorilor informatii actualizate si de interes, sfaturile acestora putand fi urmate si de persoanele care nu sufera de diabet dar doresc sa duca un stil de viata sanatos si sa se fereasca de aceasta afectiune.

 

diabet-glicemieInformatiile si celelalte date de pe site sunt in totalitate in limba romana, iar pentru a avea acces total la datele continute aici, vizitatorii trebuie sa se inregistreze, facandu-si un cont. Obiectivil principal urmarit de initiatorii acestui proiect este acela de a-i aduce pe pacienti mai aproape de medici, portalul oferindu-le posibilitatea de a interactiona on-line. Pe langa articolele specializate avand ca tematica diabetul, portalul mai cuprinde un dictionar de termeni medicali care fac referire la diabet, o serie de povesti de viata si experiente motivationale impartasite de cei care sufera de aceasta afectiune, precum si o sectiune in care pacientii pot adresa intrebari referitoare la problemele lor de sanatate, primind raspunsuri avizate din partea medicilor specialisti. In acelasi timp, site-ul  contine si cateva instrumente menite sa ii ajute pe diabetici sa isi tina boala sub control si sa isi imbunatateasca stilul de viata, cum ar fi calculatorul indicelui de masa corporala, jurnalul zaharului in sange sau calculatorul de carbohidrati.

 

Dr. Cornelia Bala

Dr. Cornelia Bala

Portalul a fost infiintat la initiativa Asociatiei Romane de Educatie in Diabet, ai carei membri considera ca informarea pacientilor este foarte importanta in educarea si indrumarea acestora pentru a-si gestiona corect boala si a avea o viata normala. In acest sens, medicul Cornelia Bala, presedintele asociatiei, a declarat ca „educatia in diabet este o componenta importanta in gestionarea corecta a acestei afectiuni. www.complete-life.ro este portalul care aduna laolalta persoane care pot oferi sfaturi avizate si pacienti care au nevoi si care asteapta sa fie indrumati corect. Platforma ofera informatii accesibile, grupate pe categorii de interes major. Si nu in ultimul rand, le aminteste celor in cauza ca o informare corecta asupra afectiunii de care sufera, duce la controlarea acesteia si contribuie, implicit, la o viata normala”.

 

cabinet diabetDiabetul este o boala cronica, ce se caracterizeaza printr-un nivel crescut al glucozei din sange. Glucoza constituie unul dintre principalii carburanti ai organismului, dar persistenta unor valori crescute determina imbatranirea mai rapida si aparitia unor complicatii precum accidentele vasculare, stopul cardiac, insuficienta renala, orbirea, leziuni trofice la nivelul tegumentelor. Aceste complicatii pot fi prevenite daca se mentin valorile glicemice cat mai aproape de normal. Conform statisticilor, in Romania sunt la ora actuala peste un million de persone care sufera de diabet, aproximativ 19.000 dintre acestia fiind numai in judetul Buzau. Situatia pacientilor buzoieni nu este una foarte fericita, intrucat la nivelul intregului judet nu exista decat trei medici diabetologi, care trebuie sa ingrijeasca acesti pacienti.

 


Categorii: Actual, IT & C, Stiri

Comentarii (1)

  1. afilipoaei tincuta spune:

    Buna ziua. Fac 4 insuline pe zi insuman 3, plus levemir la ora 22 cate 25 unitati. Ziua am glicemii de 150, dimineata 300. Cauza” nu raspund la insuline lente. Va rog din suflet ajutati-ma, sunt disperata! Multumesc.

Adaugati un comentariu


 

*