Primiți cu plugușorul?

31 decembrie 2019 | 0 comentarii |

În ajun de Anul Nou, cete de copii, flăcăi și bărbați merg din casă în casă cu Plugușorul și cu Plugul – căruia i se mai spune și Plugul ăl mare, invocând sănătatea, prosperitatea și belșugul pentru gospodăria celui care primește colindătorii.

În zonele de munte ale Buzăului, flăcăii umblă cu un plug adevărat, tras de o pereche de boi împodobiţi cu brad şi ciucuri roşii, panglici, busuioc. La șes, plugarii umblă cu caii, împodobiţi și ei cu crenguţe de brad, clopoţei şi funde colorate. În casa în care se află o fată nemăritată se zăboveşte mai mult. Seara, la sfârşitul colindatului cu Plugul, flăcăii se strângeau la o gospodărie înstărită şi spărgeau plugul, ziua încheindu-se cu o masă bogată.

Redacția Sănătatea Buzoiană vă urează un An Nou cu sănătate și bucurii!

La mulți ani! 

 

 Plugușorul                                             Plugușorul satiric

Aho, aho, copii și frați                             Frunză verde de mărar,

Stați puțin și nu mânați                            Bună seara gospodari,

Lângă boi v’alăturați                               Gospodari și gospodine

Și cuvantul mi’ascultați:                          Și voi domnișoare fine:

S-a sculat mai an                                     De dormiți, de nu dormiți,

Bădica Traian                                          Va rugăm să vă treziți.

Şi-a-ncălecat                                            Dați urechea la fereastră

Pe-un cal învăţat                                      Și-ascultați urarea noastră.

Cu şaua de aur,                                        Noi plugarii de la Crâng,

Cu nume de Graur,                                  Am pus șase boi la plug,

Cu frâu de mătasă,                                   Că de când s-a înserat,

Împletit în șasă,                                       Noi cu plugul am plecat.

Cât vița de groasă.                                   Zurgălăi și clopoței,

Mânați flăcăi: hăăăi!                                Strigați măi: hăăăi!

 

El în scări s-a ridicat,                               Toți gospodarii din sat

Peste câmpuri s-a uitat,                            Stau și-ascultă la fereastră

Să aleagă-un loc curat                              Că așa-i în seara asta.

De arat şi semănat.                                   Iară eu, băiat din sat,

Și-n curând s-a apucat,                            Am plecat după-nsurat.

Câmpul neted de arat.                              Într-un sat, într-o comună,

Şi-a pornit într-o joi                                 Să-mi găsesc o fată bună.

Cu un plug cu doispreceze boi                 Mi-am luat și eu mireasă,

Boi boureni,                                              De la mine a treia casă.

În coadă codălbeni,                                   Frumos nume mai avea,

În frunte ţintăţei.                                       Că Maria o chema.

Ia mai mânaţi, măi, flăcăi!                        Frumușică nu prea, prea,

Hăi, hăăăăi…                                            Vreo optzeci de ani avea.

 

Ziua toată a lucrat,                                    De urâtă, nu-i frumoasă,

Brazdă neagră a răsturnat                          Te sperii văzând-o-n casă.

Și prin brazde-a semănat                           Și de rău nu-i șade bine,

Grâu mărunt și grâu de vară,                     Când se duce, parcă vine.

Să dea Domnul să răsară.                           De mâncare, n-am ce zice,

Și când lucrul a sfârșit                                Se pricepe să mănânce.

Iată, mare, s-a stârnit,                                 Și mănâncă, frate dragă,

Un vânt mare pe pământ                             Câte-o mămăligă întreagă.

Și ploi multe după vânt,                              A făcut o mămăligă

Pământul de-a răcorit                                  De nici câinii n-o mănâncă.

Și sămanta a-ncolțit                                     Și de crudă ce era,

La lună, la săptămână                                  Nici la porci nu le plăcea!

Își umplu cu aur mâna.                                Înc-o roată, mai flăcăi: hăi, hăi!

 

Și se duse ca să vadă                                   Mi-am luat alta mai mică,

De i-a dat Dumnezeu roadă                        Ard-o focul, mult mănâncă

Și de-i grâul răsărit                                      Popușoi din cinci grădini,

Și de-i spicul aurit.                                      Brânză de la două stâni.

Traian iute s-a întors                                    Lapte de la șapte vaci,

Şi din grajd alt cal a scos.                            Făină din zece saci.

Un alt cal mai năzdrăvan,                            Dar iubește, de pârlește

Cum îi place lui Traian,                               Și de asta nu mai crește.

Negru ca corbul,                                          Multe, multe voi mai spune,

Iute ca focul,                                                Că eu sunt cam bun de glumă

De nu-l prinde locul.                                    Dacă-ncep acum o glumă,

Cu potcoave de argint,                                 Precis uit de urătură!

Ce dă sporul la fugit.                                    Ia pocniți din bice, măi: hăăăi!!!

 

Traian iute-a-ncălecat,                                  Chiar acum în astă seară,

La Tinchin a apucat                                      Am făcut o socoteală:

Şi oţel a cumpăarat,                                      Chiar din casa dumneavoastră

Ca să facă seceri mari,                                  Am să iau vreo trei parale;

Pentru secerătorii tari.                                   Și rachiu de tescovină

Și să facă seceri mici                                     Să-mi șterg gâtul de rugină!

Pentru copilași voinici,                                  Cum visam așa, de-odată

Şi-altele mai mititele,                                    Am văzut doi ochi de fată

Pentru fete ocheşele                                       Ochi căprui și buni de joc

Şi neveste tinerele.                                         De-am rămas trăznit, pe loc.

Și-a strâns fine și vecine                                Limba mi se ‘mpleticea

Și vreo trei babe bătrâne                                Graiul mi se bâlbâia,

Care știu rostul la pâine.                                Și inima-n piept bătea,

Ia mai mânați măi: hăăăi!!!                            Ca un ceas mi se zbătea…

 

Și pe camp i-a dus                                          Mamă și ce-aș fi făcut,

Și pe toți i-a pus,                                            Ochii fetei să-i sărut!

La lucrul pământului                                      Mă uitai ceva mai bine

În răcoarea vântului.                                      Aoleu și vai de mine!

Ei cu stânga apucau                                        Nu-i nici fată, nici nevastă,

Și cu dreapta secerau                                      Era mâța la fereastră.

Și prin lan înaintau                                         Stătea mâța și privea

De părea că înotau.                                         Cum mă-ndrăgosteam de ea…

Alții-n urma lor legau                                     Foaie verde foi ca plopul,

Și clăi mândre ridicau,                                    Am avut și eu un socru,

Apoi carele-ncărcau                                        Scurt și gras ca polobocul.

Și pe toate le cărau                                          Ținea mult la fudulie

În capul pământului,                                        Soacra mea, cam durdulie.

În bătaia vântului.                                            Cu părul de tuci

La urechi cu clopoței,                                      N-ai de unde să-l apuci.

Mânați, măi flăcăi: hăăăi!                                Ia pocniți din bice, măi: hăăăi!!!

 

Arie pe loc făceau                                            Și-are un batic pe cap

Și grâul îl treierau;                                           De-o vară nu l-a spălat;

Carele le încărcau                                            Și mai are-un cojocel

Și la moară le porneau.                                    Din treizei de piei de miel,

Și turnau deasupra-n coș                                  Când se-mbracă namila

Grâu mărunțel de cel roș,                                 E ’naltă precum cămila.

De sub piatră, în covată                                    A avut și ea bărbat

Curgea făina curată.                                         L-a dat cu contract la stat.

Traian mult se bucura,                                      Era mic și crăcănat

Zeciuiala morii da                                            Și cădea noaptea din pat,

Și voios se înturna.                                           Mai purta și evazați

Iară mândra jupâneasă                                      De velură, cam roșcați,

Auzea tocmai din casă                                      Pălării ca mexicanii

Chiotul flăcăilor                                               Cum le poartă gogomanii.

Scârțâitul carelor.                                              Zurgălăi și clopoței

Mânați măi: hăi, hăăăi!                                     Opriți plugul, măi flăcăi: hăăăăi!!!

 

În cămară ea mergea                                         Plugușorul vesel

Și din cui își alegea                                           Aho, aho, copii și frați

Sita mare, sita deasă                                         Stați puțin și nu mânați

Tot ca pânza de mătasă.                                    Lângă boi v-alăturați

Și cernea, mare, cernea,                                    Și cuvântul mi-ascultați:

Ninsoare se așternea;                                        Am plecat să colindăm

Apoi pâine plămădea                                        Pe la case să urăm,

Și-o lăsa până dospea;                                      Plugușorul românesc,

Colacei că învârtea,                                          Obiceiul strămășesc.

Pe lopată mi-i culca

Și-n cuptor mi-i arunca;                                   Vă urăm cum se cuvine

Apoi iară cu lopata,                                           Pentru anul care vine,

Rumeni îi scotea și… gata!                                Holde mari,

Apoi ea-mpărțea vreo cinci,                              Cu bobul des,

La flăcăii cei voinici                                          Și pe creste

Și-mpărțea trei colăcei                                       Și pe șes.

La copiii mititei.                                                Câte mere în livezi,

Atâtea vite-n cirezi;

De urat, am mai ura,                                          Câtă apă în izvoare,

Ne temem c-om însera,                                      Atâta lapte-n șistare!

Pe-aici, pe la dumneavoastră,

Departe de casa noastră.                                     Să ne fie-ndestulată,

Şi ne-aşteaptă şi-alte case,                                  Casa toată, țara toată!

Cu bucate mai gustoase,                                     Iar la anul care vine

Cu pâine caldă pufoasă,                                      Să ne fie și mai bine!

Cu vinul de viţă-aleasă,                                      Ia mai mânați, mă flăcăi

Cu Cotnar de Drăgăşani,                                    Și sunați din zurgălăi

La anul şi la mulţi ani!                                       Și pocniți din bice, măi,

Ia mai mânați, măi flăcăi!                                   Și strigați cu toții: hăăăăi!!!

Și sunați din zurgălăi

Și strigați cu toții măi: hăi, hăăăăi!…

Iar la anul care vine

Să ne fie și mai bine!

 

Cum a dat Dumnezeu an,

Holde mândre lui Traian,

Asfel să dea și la voi

Ca s-avem parte și noi.

Să vă fie casa, casă,

Să vă fie masa, masa;

Tot cu mesele întinse

Și făcliile aprinse.

Și la anul să trăiți,

Să vă găsim infloriți,

Ca merii, ca perii,

În mijlocul verii,

Ca toamna cea bogată

De toate îndestulată.

Faceți roată, mă flăcăi

Și pocniți din bice, măi: hăăăi!

La anul și la mulți ani!              

 

 

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*