Problemele si beneficiile turismului balnear, dezbatute in salina de la Targu-Ocna
La conferinta organizata de Societatea Nationala a Sarii au participat medici de familie si specialisti din Sanatate, impreuna cu reprezentanti ai unor institutii cu atributii in domeniu.
O inedita reuniune a avut loc, in acest sfarsit de saptamana, la sanatoriul balnear deschis in incinta salinei de la Targu-Ocna, care a gazduit Prima Editie a Conferintei „Calitate si performanta in asistenta medicala preventiva si de reabilitare in cazul afectiunilor cailor respiratorii”. Lucrarile conferintei s-au sesfasurat chiar intre peretii de sare din interiorul salinei, participantii putand astfel simti pe viu beneficiile terapiilor paracticate aici. Conferinta a fost organizata de Societatea Nationala a Sarii Salrom, in parteneriat cu Asociatia Statiunilor Balneare si Balneoclimatice din Romania, Comisia Internationala Permanenta de Speleoterapie-membru UNESCO si Primaria orasului Targu Ocna, avand girul Guvernului Romaniei.
De altfel, activitatea organizata in salina de la Targu-Ocna face parte dintr-o serie de actiuni organizate dupa ce guvernul a adoptat memorandum-ul privind „Dezvoltarea si promovarea turismului de sanatate in Romania”, aceasta fiind una dintre temele principale dezbatute in timpul lucrarilor.
Printre participanti s-au numarat atat medici de familie si specialisti din domeniul Sanatatii, cat si reprezentanti ai unor institutii cu activitate in domeniu, precum Casa Nationala de Pensii, Autoritatea Nationala pentru Turism, Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneologie, precum, si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si reprezentanti ai unor ministere.
Dezbaterile s-au axat pe doua tematici distincte, prima dedicata in mod special medicilor si specialistilor din Sanatate, cealalta adresata si factorilor de decizie care raspund de administrarea si dezvoltarea turismului balnear. Astfel, s-a discutat despre noi posibilitati de preventie si recuperare in cazul diverselor afectiuni, prin intermediul alternativelor oferite de turismul de sanatate, utilizand factori naturali de cura in tratarea bolilor cailor respiratorii, mediul natural oferit de salina in care a avut loc conferinta fiind unul foarte potrivit unor astfel de dezbateri. In acelasi context a fost vizata si partea administrativa de care tine turismul balnear, urmarindu-se generarea unei ample dezbateri la nivelul autoritatilor si specialistilor pentru initierea unor demersuri in privinta stabilirii strategiei si evolutiei turismului de sanatate din Romania.
Participantii au fost unanim de acord in privinta necesitatii infiintarii unei platforme de comunicare intre medicii de familie, specialisti, autoritati publice, hotelieri si operatori de turism.
In circuitul turismului banlear intra si judetul Buzau, prin intermediul statiunii Sarata Monteoru, care in ultimii ani a dar semne de revigorare, dupa ce fusese lasata in paragina de autoritati in anii scursi de la revolutia din ‘89 pana in primii ani de dupa 2.000.
Statiunea Sarata Monteoru este renumita in toata Europa pentru izvoarele cu ape minerale sarate, iodurate, bromurate, magneziene, sulfuroase, calcice si pentru namolul mineral de depunere din izvoarele naturale sulfuroase. Acestea sunt indicate pentru tratarea afectiunilor aparatului locomotor, afectiunilor ginecologice, gastrointestinale, hepato-biliare.
In urma cu cativa ani, a fost inaugurat oficial Izvorul nr.6, denumit si Izvorul de stomac, datorita efectelor terapeutice pe care la are asupra ulcerului gastric si duodenal, gastritelor, duodenitelor, dismicrobismului intestinal, litiazei biliare, enterocolitelor, pancreatitelor, indigestiilor acute. Pe langa bazele de tratament si strandul cu apa sarata, in statiune exista si numeroase atractii turistice, precum mina de petrol unica in Europa, parcul dendrologic, capela familiei Monteoru – construita in 1902-1903, precum si cateva trasee turistice usor accesibile. Aceste obiective le sunt recomandate in fiecare an, in luna mai, si medicilor care participa la Universitatea de Vara Vasile Voiculescu.