Ratele la credite continuă să crească

7 octombrie 2021 | 0 comentarii |

Majorarea dobânzii de politică monetară de către BNR, după aproape doi ani de scăderi, de la minimul istoric de 1,25% stabilit la începutul anului, la 1,50%, pe fondul avansului rapid luat de inflație, a provocat creșterea indicilor ROBOR.

Dealerii bancari au anticipat încă din septembrie măsura luată de BNR, iar dobânzile din piața monetară au crescut constant și vor continua să urce până la jumătatea anului viitor, analiștii estimând o nouă creștere a dobânzii-cheie în ședința din 9 noiembrie, pe fondul șocului pandemic actual.

 

Noile creșteri vor scurtcircuita buzunarele celor care s-au împrumutat în lei înainte de primăvara lui 2019, în special ale celor care au achiziționat locuințe. O situație relativ mai bună se întrevee pentru cei care au luat credite după introducerea indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), care se situează în prezent la 1,08%/an.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a sărit miercuri, de la 1,81 la 2,07%, depășind astfel nivelul din decembrie 2020, dar și valoarea de 2% pe an a dobânzii afe­rente facilităţii de creditare (Lom­bard) cu care băncile se pot împrumuta de la BNR.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a sărit de la 1,89 la 2,16%, iar ROBOR la 12 luni, de la 1,98 la 2,22%.

 

Măsura luată marți de BNR are și un efect pozitiv, plasamentele în lei devenind mai rentabile decât cele în alte monede din regiune. Aceasta a făcut ca miercuri, media euro să coboare ușor, de la 4,9485 la 4,9483 lei.

Înainte de deschiderea pieței românești, euro a atins un minim de 4,943 lei, iar transferurile locale s-au efectuat în culoarul 4,945 – 4,949 lei.

Chiar dacă guvernul SUA ar putea intra în incapacitate de plată, în cazul în care nu se ajunge la un compromis în Congresul american în privința măririi limitei de îndatorare a ţării, piețele mizează pe o redresare a pieței muncii de peste Ocean, ceea ce a făcut ca euro să coboare până la 1,1530 dolari, un nou minim al ultimelor 14 luni.

Cursul monedei americane a urcat de la 4,2659 la 4,2859 lei.

Cursul francului elvețian a crescut de la 4,6034 la 4,6084 lei, iar cel al lirei sterline, de la 5,8088 la 5,8103 lei.

Scăderea valorii unciei la 1.747 – 1.757 dolari a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 241,0835 la 240,8789 lei.

 

Revenirea aversiunii față de risc a provocat scăderea monedelor din regiune. Miercuri, media celei poloneze s-a depreciat la 4,6203 zloți/1 euro, iar a celei maghiare, la 359,87 forinți/1 euro.

 

Criptomonedele au profitat de declarația de săptămâna trecută făcută de Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale americane, care a afirmat că nu are „nicio intenţie” să interzică tranzacţiile cu monede virtuale, iar cotațiile au crescut zilnic. Miercuri, bitcoin a urcat la 50.450 – 51.800 dolari, iar ether la 3.350 – 3.540 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*