REPORTAJUL DE DUMINICA: Intre fericirea copilariei si responsabilitatile copilului maturizat inainte de vreme

Scriu pentru prima data altfel despre copii. Vad cu alti ochi copiii si am alte sentimente despre fericirea de a fi alaturi de unul.

Fiecare respiratie a unui copil inseamna sanatate pentru parintele sau. Fiecare zambet este prilej de bucurie. Fruntea incruntata a unui copil da neliniste adultului, care are asteptari de la mana de om de langa el.

Parintele mai adauga un strop de fericire la asfintit, iar in zori cauta cu privirea spre mandria sa.

Copilul e sanatate, fericire deplina, tot ce inseamna viata unui om, implinire si tainuirea propriei suferinte in fata celei care uneori vine dinspre omul de langa el. Copilul e speranta, educatie, vis, depasire.

De ziua lor, astazi, copiii ar trebui sa fie fericiti si atat.

 

Ar trebui ca fericirea copiilor sa se numeasca dans, cantec, desene pe asfalt, jocuri ale copilariei, intreceri sportive, excursii, incursiuni in lumea noua a informaticii, activitati cu prietenii de la gradinita sau scoala. Si multe altele. De ziua lor, copiii ar trebui sa fie numai zambet. Am intalnit astfel de copii.

La nivel national, statisticile in domeniu arata ca un sfert dintre copiii Romaniei sunt fericiti alaturi de parintii lor, duc o adevarata copilarie lipsita de griji, primesc afectiunea parintilor si au parte de o educatie adecvata. Includ insa si milionul de copii din tara noastra despre care statisticile arata ca sunt folositi de parinti sau apartinatori la munca. Sunt trimisi la cersit, la munca de adult si chiar pot fi inchiriati de stapani pentru a efectua diverse activitati contra-cost.

Buzaul nu face nota aparte de statistica nationala. Ganditi-va numai la rosiile proaspete din piata, la capsunile curate care stau in piata gata sa-si primeasca pofticiosul, la curtile curate ale animalelor. Undeva, o mana de copil si-a facut responsabil treaba!

 

Am mers inspre Baragan, pentru ca acolo copiii au o valoare aparte. Spre exemplu, la Cilibia, copiii, povesteste un aprinte, sunt cei mai buni vanzatori de flori, de plante medicinale, urzici, stevie si leurda, stiu cel mai bine sa vanda caramida. Cu zambetul pe buze, acest parinte spune despre Cateluta, fata lui de opt ani, ca e mai mestera decat el la vandut in piata. Pe ea pune baza ca sa aduca acasa 30 de lei curati din  care sa cumpere paine, salam si mustar pentru ceilalti sapte frati si mama care ii asteapta zilnic, acasa.

Cateluta strange bine banii, nu cumpara nici macar un suc cand sta la vanzare, ii ascunde in san, sub maiou, si da fuga la tata, care sta la intrare in piata cu marfa aproape intacta. Cateluta vinde acum, musetel si flori de soc. Are de unde sa adune, caci la Cilibia oamenii nu strang asa ceva. Asa ca dupa orele de stat la piata, merge in sat sa faca marfa pentru a doua zi. E mai iute chiar decat tata. A uitat insa ce clasa este. A doua… sau a treia? Nici tatal ei nu explica foarte bine. Ii e urata scoala. Ascunde caietul sub un pietroi din fata scolii si fuge la oras, sa vanda. Sociologii spun ca acestia vor fi asistatii sociali de maine, oameni pentru care statul roman va cheltui sume uriase cu ajutorul social si lipsa educatiei.

 

Inapoi spre oras, la Galbinasi, pe drumul national, o caruta isi misca rotile, alene. Un singur cal, slab, trage, parca pentru ultima data, de atelajul condus de un copil atat de curat incat pariezi ca e de la oras. Costin e insa un copil de la tara, cu privirea umbrita de greul muncii. Poarta un trening curat, pare sa fie nou. Din spate, mergand pe jos, unchiul baiatului imi explica simplu, ca el i-a cumparat hainele, pentru ca merita.

E clasa a sasea si a decis sa nu mai mearga la scoala, pentru ca se apropie vacanta si note are. Note bune. Foarte bune. E premiant. Insa parintii nu au timp si nici bani pentru el, asa ca se intelege cu unchiul lui sa-l ajute la stana si primeste in schimb banuti sau haine de scoala. In vara asta va cara branza de la stana, in sat, la oamenii care au oile si caprele la stana, pentru ca in toamna sa aiba ghiozdan si pantaloni noi. Nu vrea decat niste adidasi noi, pentru ca i-ar putea lua si la sport si la scoala.

Isi fixeaza privirea in podeaua carutei cand il intreb despre copilarie si ziua copilului. Eu insami ma simt atat de penibil ca am adresat o asa intrebare unui copil cu degetele ingrosate de munca. E zgariat pe podul palmei. A bagat oile la muls si un berbec l-a atins. A dat repede sa inchida usa si o sarma i s-a oprit in palma.

 

Costin si Cateluta. Si Ionut, care isi pune mainile in solduri ca o femeie de 70 de ani, care se minuneaza de vreo fata tanara si nepriceputa pe care o poate barfi in voie. E de fapt un copil dintr-un sat din comuna buzoiana Vadu Pasii, dar parintii au gradina cu legume la Galbinasi. Sta drept in fata mea si imi arata cu mana dreapta cum se pliveste ceapa de buruiana. Asta face el, pentru ca o paine, imi spune aprig, si el trebuie sa manance pe lumea asta.

Pai, dar tu esti un copil si parintii tai oricum iti dadeau painea asta, ca sa cresti, nu?- il intreb. Ei da, imi spune pe un ton de repros, dar facturile cine le mai plateste si din ce, daca eu ma joc?

Mai pot eu sa spun ceva in fata unui copil care continua cu o poveste despre ceea ce inseamna vacanta ce sta sa inceapa? Are o sora care va intra in toamna la scoala si pe care trebuie sa o invete sa scrie si sa stie numerele pana la 10. In fiecare zi si-a facut program cu ea. Pana la ora 9:00, insa, va merge in gradina sa-si ajute parintii la treaba, iar cand se trezeste sora scrie, cu ea.

 

Ionut are, totusi o mare dorinta. Din cand in cand, tatal sau se uita la meciuri de fotbal, la televizor, iar lui, lui Ionut, ii place tare mult fotbalul si stie ca in Buzau, orasul care se vede de la el de acasa, din Vadu Pasii, exista un stadion mare.

O excursie la stadion si-ar dori. Ar fi cea mai mare distractie din vacantele sale de vara de pana acum. Sa intre el acolo, sa vada macar pentru cateva minute terenul de fotbal… Nu cere sa stea la un meci, desi i-ar placea sa vada jucatorii |”pe viu, ci spune ca s-ar multumi numai sa vada stadionul pentru doua minute si-apoi pleaca acasa, ca-i de munca, frate!

Isi da mainile din solduri si isi curbeaza spatele. Il doare de la statul aplecat, la plivit. Poarta pantalonii de uniforma care i-au ramas mici. E jenat ca stau deasupra gleznelor, dar se intreaba ca un batran cu ce bani isi va cumpara altii pentru toamna?

 

Si atunci, cum sa nu ma intreb, unde este granita intre copilarie si maturitate? Cine decide ca un copil poate fi inchiriat pentru munca pentru 30 de lei pe zi sau pentru un ghiozdan nou in toamna? Ce inseamna copilul pentru parintii care s-au obisnuit sa nu mai munceasca ei, ci baiatul care stie agricultura la 12 ani cat un secretar de stat sau fetita care stie sa gateasca mancare pentru toata familia, sa spele rufele si sa deretice prin casa?

Stiu ei bine, parintii, sau cei care cauta copii la munca, stiu ca acestia nu beau, nu fumeaza, nu fac scandal, mananca putin, nu iau pauze de la treaba, nu reclama nimic, iar unii nici macar nu stiu ca muncesc pentru banii pe care-i primesc parintii lor.

Impasibili insa, inclusiv cei care ar trebui sa aplice legea, trec pe langa carute manate de copii sau pe langa lanuri de porumb prasite de copii cot la cot cu oamenii mari. E o normalitate?!?…