REPORTAJUL DE DUMINICA: Minivacanta primaverii din satul buzoian

Nimic nu se poate compara cu o zi libera. Romanul a acceptat sa primeasca din ce in ce mai multe zile libere in fiecare an, insa pe masura ce se mai adauga cate un 2 mai, cum este cazul in acest an, incepe sa si regrete. Face eforturi sa poata lucra nu pentru a recupera liberul, ci golul din portofel.

O zi libera de acest gen inseamna petrecere, iarba verde, mici si bere, sau marea alergare spre plaja – deci, cheltuieli in plus. Uneori inseamna chiar mancare si bautura peste masura si apoi… spitalul. Din pasiune pentru libertatea unei astfel de zile, uitam de fapt, semnificatiile sarbatorilor pe care le primim cadou sub forma inchiderii biroului, timp de cateva zile.

Vreau sa spun astazi, despre discutiile pe care eu le-am purtat in aceste zile cu batranii de la sate, care desi par nestiutori, ei sunt de fapt sursa adevarata de informatie cu privire la semnficatia intaiului de mai.

 

Am pornit, special, spre zone cat mai ascunse de umbra brazilor, pentru a vedea daca acolo, inspre Vintila Voda si Sarulesti, oamenii traiesc cu aceeasi efervescenta cele patru zile libere care culmineaza cu cea de astazi, 4 mai.

Nimic nu prevestea o minivacanta in satul buzoian. Totul era neclintit, la locul lui, de dinainte de Pasti si de anul trecut pe vremea asta. Taranul sorbea din priviri soarele care se ridicase de cateva zile, de cateva sulite pe cer, cum frumos il descria Alexandru Vlahuta in Romania Pitoreasca, atunci cand isi oprea pasii exact prin aceste locuri. Un soare mare, care sa-i ajunga sa-si termine treburile oprite de ploile din perioada recenta.

Mi se pare o lipsa de respect si o indepartare de realitate sa adresez intrebarea legata de liberele din aceste zile. Ii intreb insa de sanatate, daca-i doare sau daca le trevuie ceva si daca oboseala nu i-a ajuns, de o viata, de cand muncesc fara odihna.

 

Sprijinita in coada sapei, o femeie isi trage basmaua mai spre frunte. Cand m-am apropiat i-a transferat-o barbatului de langa ea, ca sa stea cu mine, putin, de vorba: S-a zbicit locul si punem acum cartofii. Poate nu coboara porcii mistreti la toamna, sa ma lase fara ei. E cam tarziu, dar la noi, oricum, totul e in urma cu vreo trei saptamani. Pe margine pun sfecla rosie, iar in capete de tot, ceapa. Se face o ceapa mare… ca noi am pus pe loc gunoi de grajd. Ca de sanatate, nu avem timp sa ne vaitam, chiar daca ne mai doare cate ceva, sau chiar mai multe, ca de, asa-i la batranete. Avem si nevoi, multe, dar ne descurcam, cu ajutorul lui Dumnezeu. Mai mergemnoi si la doctor si ne mai da cate un medicament, dar in rest, ne tratam cu munca, cu mancare buna si-un paharel de tuica, zice femeia, binedisousa ca are breme buna pentru a cultiva cartofii si ce si-a mai pus in gand.   

Mai in spate, rezemat de gard, un tanc se uita lung la sacii de cartofi pe care ii vede mai mult prajiti, decat rasarind din pamantul asta asa de greu muncit de bunica. Mamaia imi face mereu cartofi cu ou, dar cu ceapa mie nu imi plac, zice si el, spre a intra in vorba noastra. Aflu ca-l cheama Andrei si e clasa a VI-a, dar si ca zilele acestea e liber de la scoala, dupa ce a avut o serioasa vacanta la Paste.

Il intreb daca i s-a spus de la scoala si de ce e liber. Pai, a fost 1 mai. Imi ridica mingea la fileu si arunc intrebarea despre zilele acestea libere. E… e liber pentru ca nu vin doamnele la scoala…

 

Suparata pe raspunsul gresit al nepotului, femeia cu basmaua aproape adusa pe ochi pentru a o proteja de soare, intervine rapid: E 1 mai, domnule, si v-a dat liber. De fapt, toti domnii au liber acum, dar noi, taranii, nu ne mai luam libere de la pamant. Ce liber…ce liber…eu ma rog sa apara pe la noi vreun copil ca sa ne mai ajute, dar ei chiar se bucura si se odihnesc atunci cand le pica asa bucurie. Sapa si gospodaria e biroul meu, pana la toamna. Stiti ce, eu ma bucur totusi ca e lumea libera, ca asa mai vad si eu trecand necunoscuti. Se duc pe aici pe la padure, sa faca gratare. Ii si vezi lungiti pe paturi, cu gratarul arzand si muzica langa ei. Mie nu-mi place, ca-s satula de iarba verde! Eu am de pus la punct gradina, ca de aici mananc la toamna. 1 Mai e pentru cei de la conducerea tarii, care trec pe la noi doar la alegeri, apoi nu-i mai vezi… Uita! Si atunici, eu ce sa petrec?

Asta este si intrebarea mea – de ce sa petreaca taranul ziua de 1 Mai?

Inainte da, era si pentru noi 1 Mai, continua femeia, parca neindurandu-se sa nu spuna si cum era pe vremea tineretii sale. Era sarbatoarea primaverii, nu ca acum. Ne adunam cu totii, tinerii din sat. Luam cate o sticla cu vin si puneam in el pelin. Asta pentru ca vinul de acum isi pierde din putere si noi il „tamaduiam”, sa aiba iar forta si gust din acela bun. Mergeam apoi la carciuma din sat, care nu era bar, asa ca acum, unde sa se adune toti nebunii, ci era un loc unde ne adunam in  zilele de sarbatoare. Stateam de vorba, cantam si incingeam cate o hora de-ti era mai mare dragul…

 

M-am uitat lung la femeia muncita peste masura care insa se lumina la chip cand povestea despre tinerete. Stiam ca 1 Mai in sarbatoarea primaverii isi are radacinile, insa nu ma asteptam ca pe ulitele inguste de la Vintila Voda sa aflu asa ceva. Inainte asa era, se sarbatorea primavara si renasterea naturii.

In culturile stravechi erau venerati copacii si anumite flori sau animale care primavara apareau. Iar la noi, intre Carpatii de Curbura si cei Meridionali, pe 1 Mai se adunau flori si se faceau cununi din ele, iar femeile dansau un dans al ferilitatii, in jurul unui stalp numit al lunii mai.

Incet-incet, 1 Mai a fost dedicat muncii. Sindicalistii americani din Chicago, la finele secolului al XX-lea, au reusit sa o dedice sarbatorii internationale a muncii, iar la noi in tara, sistemul comunist a transformat-o in sarbatoare de clasa, una a muncitorilor.

Asadar, de la sarbatoarea primaverii, in culturile stravechi, la solicitarile sindicalistilor americani de a munci opt ore pe zi si de avea concediu stabilit, pana la dedicatia comunista din Romania, diferenta a devenit mare.

 

Pe 1 mai, in Romania comunista aveau loc serbari stradale de amploare, iar muncitorii erau obligati sa se implice in realizarea acestora. Muncitorii de astazi nu au deloc nostalgia medaliilor de erou socialist al muncii si nici a discursurilor despre progresul in munca. Modelul de astazi din tara noastra este mai curand o preluare a sarbatorii americane, caci acolo gratarele si petrecerile, plus sarbatoarea organizatiilor politice, este la moda.

Revenind insa printre randurile pentru cartofi ale femeii din Vintila Voda, bine e de spus ca 1 Mai este in fapt pentru romani Armindenul sau Ziua pelinului sau a betivului, tocmai de aceea ingeniosul taran combina odinioara, cu multe zeci de ani in urma numai, pelinul cu vinul si petrecea pentru ambele. Armindenul era zeul vegetatiei, el proteja viitoarele roade si recolte, de aceea taranul ii dedica prima zi de mai. Ba mai mult, ramuri verzi pe la porti si ferestre vezi si astazi prin sate indepartate de civilizatia urbana.

O lasam pe matusa aceasta cu povestea ei frumoasa la care mai adauga si excursiile pe care le faceau ei, tinerii, spre varfurile de sub Penteleu.

 

Merg mai departe, spre Sarulesti. Drumul urca agale. Fac dreapta spre o zona fara nume. Vreo cinci tineri tin un casetofon pe umeri. Muzica rasuna alert. E de discoteca, nu ii spun club caci aici nu vad nici un club. Ii opresc si ii intreb daca merg sa petreaca de aceste zile libere. Asa este. Pe 1 am fost la padure cu totii si am facut gratar, pe 2 mai am stat pe la bar in sat si am jucat popice, iar astazi mergem la discoteca, in Lopatari. E una mare, acolo. In rest, munca si la noi, si imi arata un ham pentru cal. Niciunul nu are mai mult de 25 de ani, dar toti sunt baieti cu mainile batatorite si zgariate de munci grele.

Pe la padure lucram. Sunt patroni din astia care au parchete pe sus spre Bisoca si spre Lopatari si mai incapem si noi pe acolo cu toporul, cu drujba. Acum am fost liberi, ca ei nu au avut comenzi. La cine trebuia sa duca lemnul a fost liber, a plecat la mare, asa ca datorita aluia stam si noi acasa. Ne distram noi nitel, dar pierdem 50 de lei pe ziua de munca. Trei zile, 150 de lei, cat vin pentru o luna  facturile de acasa la lumina, televizor si abonamentul la telefon. Asta e !… spune unul mai vorbaret, dupa care se pierd cu totii, pe drumul umbrit de conifere. Doar muzica se mai aude in urma lor, fin ce in ce mai slab…

 

Din solidaritate pentru libertatea de a accepta atat de multe zile libere in an, ma conformez cu concluzia muncitorului de rand si spun ca asta e!

Poate ca elvetianul care nu pune pret pe ziua aceasta are dreptate.

Chiar ajungem sa avem prea multe zile de vacanta. Si, in rest, lucram zi lumina. Poate pentru a recupera duiumul de libere de peste an.

Pe 3 Mai, ziua in care realizez acest reportaj, este si Ziua Mondiala a Liberrtatii Presei, asa cum a declarat-o ONU, pentru a aduce in atentia publica importanta si necesitatea respectarii libertatii de exprimare, conform articolului 19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in care se spune ca Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Eu si cei mai multi dintre colegii mei am sarbatorit prin munca aceasta zi. Unii politicieni s-au intrecut sa ne transmita mesaje de apreciere. Cam aceiasi care deunazi ne injurau. Ce mai conteaza? Avem zile libere… Si nu mai pot abtine sa nu intreb: daca din 2015, sotia presedintelui se va numi Ana sau Ioana, mai avem inca o zi libera?