REPORTAJUL DE DUMINICA: „Meledic” si planul naturii pentru sanatatea omului

Intocmai dupa cum explica un dascal celebru in lumea lui, facem astazi un popas intr-un loc predestinat intalnirii – Meledic, un loc in care natura si-a facut planuri pentru sanatatea omului.

 

In primul meu reportaj asezat sub privirea dumneavoastra va invitam sa luati parte la fenomenul frumusetii pe care o dezvolt doar pentru  Sanatatea Buzoiana, pentru a avea cel putin o dimineata frumoasa. Astazi va provoc curiozitatea de a afla care este planul naturii pentru sanatatea oamenilor din zona Meledic.

Daca Dumnezeu si-a facut un program bine inchegat in ceea ce il priveste pe om, omul este inca haotic si nesigur. Nu stie sa se bucure de fericirea de langa el.

Cu soarele in spinare si ceasul chiar in dreptul ochilor, urc spre Meledic. S-au desfacut frunzele copacilor, gropile celui mai lung drum judetean care trece si pe Valea Slanicului s-au dezvelit si ele spre spaima soferilor, iar oamenii parca sunt mai activi. Primavara strange din dinti si se cocoata nu numai in calendar, ci si in sufletul locuitorilor de pe vale. Pana la Cernatesti, aglomeratia din trafic strange de gat admiratia. De la Aldeni in sus se deschide zarea si zambeste natura.

 

Zona aceasta, spun etnologii, este intocmai cu zona Argesului. Arhitectura caselor traditionale, asezarea si coloristica lor. Preocuparile oamenilor pentru a cultiva pruni si a creste animale, dar si pentru a aseza la iesirea din sat stupine, insumeaza intamplarile fiecarei zile pe vale. Cu cat lasi mai in spate orasul, cu atat frumusetea naturii vindeca ranile provocate de stres, lipsuri, dezamagire, suparare si nefericire.

De la Vintila Voda, calvarul drumului mancat de sare e semn rau. Deschid sufletul si inchid gura care ma tenteaza sa arunc, spre autoritatile indiferente, multe nespuse. Dar… e vremea sa virez dreapta, spre punctul final al calatoriei. De aici, Meledicul se arata mereu altfel. Ba e mladios, ba e insingurat, ba e vesel.

Astazi, Meledicul este un plan al naturii construit de Dumnezeu pentru sanatatea omului.

6.000 de metri adancime doar cu sare peste care, spun specialistii, sta o platforma de circa 80 de metri de pamant bun, in care isi infig copacii si iarba radacinile, si din nou sarea, care se zbate spre suprafata. Plus lacuri cu apa dulce.

 

Un om foarte bogat a venit aici, la Meledic, si a dorit sa construiasca un castel. Uimit de frumusetea locului, dar mai ales a oamenilor, a spus ca aici e locul lui. A angajat un arhitect francez sa-i ridice cel mai frumos castel romanesc. Francezul, si el uimit de frumusete, dar de cea a sotiei boierului, s-a indragostit de ea. Boierul a surprins povestea, dar si-a dorit constructia. Francezul s-a indragostit mai apoi si de fata celui care-l primise in casa sa. Atunci, boierul a lasat constructia, atat cat a reusit sa fie pana in acel moment, si a plecat pe Valea Prahovei, sa ridice Pelesul.

Este prima dintre povestirile pe care localnicii de la Meledic mi-o spun. E povestea „primei constructii a Pelesului”. Pentru ca mesterilor zidari, doi frati din Italia, sa le fie usor la zidit, boierul a inceput sa infiinteze si o linie de cale ferata. Inundatiile de la mijlocul secolului al XX-lea au sters-o insa.

 

Castelul inceput de mostenitorul lui Vlad Vintila Voievod a ajuns pana la acoperis. Pana in anii 1970 a putut chiar sa fie gazda balurilor satesti. Vantul si ploaia, dar cu ajutorul omului, au facut ca astazi, din falnicul Peles de Buzau sa mai ramana doar cateva caramizi la bolta si partea de subteran.

Profesorul dr. arheolog Marius Constantinescu spune ca „daca s-ar fi construit calea ferata care sa lege targul Buzau de zona, atunci Valea Prahovei ar fi cazut in umbra”.

Revin la autoritatile noastre: indiferenta lor ucide. Ucide legendele locului, pentru care in alta parte din Uniunea Europeana se platesc bani buni pentru a le afla. Aici, ruinele „primei constructii a Pelesului” ar fi motiv suficient si necesar ca mii de turisti sa vina anual, in judetul Buzau.

Dar cui ii pasa? Doar oamenilor din zona, care sunt extraordinari de ospitalieri cand e sa vada strain pe langa curtea lor.

 

Si, de aici, incepe cea de a doua poveste, care se croieste de-a dreapta zonei de agrement de la Meledic. Langa castel, cateva curti. Niciunde nu am vazut oameni mai frumosi care acestia. O doamna cu o piele a fetei perfecta, rade si povesteste: „Doamna, noi aici stam bine! Avem apa dulce deasupra si apa sarata jos, langa muntii de sare. Cu apa de aici traim, pe cea de jos o punem la muraturi si unii o vand la ciobanii care stau cu branza de oaie in piata. Mereu vin oameni cu sticlele ca sa ia apa sarata de la noi”.

Doamna aceasta are 75 de ani. Daca analizam atent, 50 ar fi foarte mutl sa-i dam. Vitalitatea femeii de langa castel este semn bun.

Medicii spun ca sarea din adancuri le conserva existenta. La propriu. Oamenii nu consuma sare, ci aerul sarat le da sanatate deplina. Cele cateva minute petrecute langa acestia m-au linistit, odihnit si au creat rapid celebra „foame de la munte”. Toate, le stiu oamenii bine, sunt legate de sarea din adancuri care le surpa drumurile, dar care le intareste sanatatea, semn ca la ei,  despre raceli nu se prea vorbeste, nici de stat la pat in caz de gripa.

 

 

Doar inima si rinichii le dau suferinte. Si medicii spun la fel. Zona Manzalesti-Lopatari este „campioana”  judetului ca si numar de bolnavi de inima si de rinichi. Apa sarata care se infiltreaza si in sursele de apa dulce produc bolile acestea.

Dincolo de  ruinele „Pelesului” e ulita din Meledic. Cativa metri spre stanga e celebra Tabara de sculptura in aer liber. Statui din lemn impanzesc pajistea. Ele dau nota singuratatii si nu inspira calatorul sa-si dea dreptul la cinci minute de gandire la o altfel de arta. Natura, aici, la Meledic este cel mai mare artist care a sculptat in sare, munti intregi si cel de-al doilea lant de pesteri in sare din lume.

Intre Buzau si Vrancea, pe sub pamant, se intind 17 pesteri, spun unii specialisti.

 

Alexandru Andrasanu este directorul Centrului Geomedia de la Universitatea Bucuresti si se ocupa, impreuna cu Cristina Partal, presedinte al ANTREC Buzau, de Geoparcul Tinutul Buzaului – un alt obiectiv social-administrativ-economic-turistic peste care autoritatile din Buzau au dat foaia. Cei doi intocmesc, cu strictete, caracteristicile comunelor care fac parte din cel de-al doilea geoparc din Romania. „Zona este o calatorie in 54 de milioane de ani. Geologic vorbind. Eu am propus-o pentru studiu international pe linia noastra. Vin studenti straini aici, pentru documentarea de master. De fapt, de ani de zile vin pe vale cu studentii mei, pentru practica. Noi vrem sa fie un teritoriu cultural, deci elementele culturale sa stea la baza geoparcului”, spune profesorul Andrasanu.

Meledicul, intareste primarul Valeriu Besliu, este parte a geoparcului Tinutul Buzaului „pentru ca are o valoare unica in lume: un platou cu apa dulce si iarba care sta pe un munte de sare. Explicatia, stiu eu, este ca un fir de apa a reusit sa treaca pe partea subtire de pamant care exista deasupra sarii. Au fost, prin 1986, trei intrari in pesterile de sare. Putin mai jos de platoul Meledic este o intrare, dar o stiu doare oamenii locului si este riscanta”, spune primarul.

 

Este riscant sa intri in pestera, o spun si geologii, care nu promoveaza plimbarea prin caverne, pentru ca peretii se prabusesc continuu. Semnele sunt pe drum.

Cativa localnici si primii turisti din an au „intins firul la caras”, dupa cum o spun chiar ei. E de relaxare. Trec pe langa pensiune, spre padure. E liniste. Nimeni, nimic, de nicaieri nu tulbura linistea aceasta. Verdele crud are puteri tamaduitoare. Ofera viata.

Nu cere nimic in schimb. Ba cere, sa fie lasat asa cum este gasit.

Cateva zeci de metri si sar de culme. Un hau imens. Si sarea, care picteaza muntii.

Mergi pe sare, respiri sarat, in cel mai sarat judet din Romania.

Sa ne bucuram ca niciun „baiat destept” nu a reusit inca sa puna mana pe averea care ar ajunge intregii Europe pentru consum, cel putin 100 de ani!

Natura are mereu un alt plan pentru sanatatea noastra!