REPORTAJUL DE DUMINICA: Plamanul Buzaului care improspateaza respiratia a patru judete

19 mai 2013 | 4 comentarii |

Trecem de jumatatea lunii mai si natura s-a imbracat bine in verde, dupa cum spun ciobanii judetului. Verdele si-a predat inocenta pe o nuanta mai inchisa pe care se pastreaza pana pe la Sf. Maria. Sus pe creste, la 70 spre 80 de km distanta de freamatul orasului, verdele crud se mai ascunde inca pe coastele care rasar ca intr-un amfiteatru.

 

Spre muntele plin de mister

Oraseanului ii trebuie, pe langa chef si curaj, sa se poata trezi cel tarziu pe la ora 8 a zilei libere de duminica si sa-si oranduiasca rapid o patura si mancare, dar mai ales aparatul de fotografiat – toate in masina personala, pentru a vedea judetul Buzau. Zic bine ca avem noi autoritati care decid soarta multora dintre noi si care vorbesc despre el, judetul Buzau, dar fara sa-l cunoasca. Si-a propus, imi spunea o tanara, aflata intamplator pe o functie inalta, ca in vara asta si-a propus sa ia la pas judetul. Ei, na! Si ce daca nu stie ca Buzaul are zone minunate recunoscute de cehi, germani ori norvegieni in hartile lor specializate in turism! Si ce daca tanara nu stie decat de Vulcanii Noroiosi si Focul Viu! Pe acolo s-a mai turnat cate un videoclip in trend…

Dar, daca ati asezat in portbagaj cele necesare petrecerii unei zile la munte, mi-am propus sa va si conduc pe cararile pline de farmec. Trageti aer adanc, in piept; veti simti dintr-o data ca sanatatea va intra in corp si in minte…

 

Munitii Buzaului, plamanii a patru judete

Drumul national 10 Buzau-Brasov este cea mai mare desfatare a unei zile de duminica de mai! Crengile copacilor se dau parca singure intr-o parte si atata numai cat sa treaca oraseanul obosit de cele x ore de munca. Se lasa mai apoi spre locul lor, de la marginea carosabilului. Mai sus de Magura, drumul acesta e de poveste! Si nu faceti nici stanga, nici dreapta. Pana la Cislau. Apoi virati cu incredere stanga, spre Calvini-Catina-Chiojdu. In primele doua comune autoritatile nu dau doi bani pe drumul din fata casei, dar inghitim adanc in sec si urmam calea Chiojdului.

Zona asta pulseaza ca un plaman asezat pe granita Buzaului cu Covasna, Brasov si Prahova. Respira adanc, pentru fiecare. Chiar ca un amfiteatru este. Si se afla la o alta granita, cea fantastica din Tara Luanei, a regelui aspru care a ridicat porti mari de piatra la hotarul tarii sale, in care sunt si acum ascunse odoare de aur. Dupa unii. Dupa altii, Luana era o fata frumoasa care lua mintile feciorilor. Ii ametea cu ceata albastra si ii facea sa dispara.

Dar despre tara asta, altadata…

 

Salbatica Vale a Chiojdului

Intrarea in Chiojdu e semn clar de stagnare in comunism. Doar indicatorul din fier. Dincolo de el este casa de apa a comunei si minunatii munteni care ne invata astazi sa traim frumos dupa reguli simple, sanatoase, de cand lumea, astfel incat sa ne gandim ca 65-70 de ani este o varsta pe care si noi, baietii de la bloc, o putem atinge cu rosu in obraz.

Nimic nu se poate compara cu roua care sta ca o dantela pe o planta simpla, poza insa devine de colectie, de privit atunci cand sufletul e supus ascultarii rautatilor zilnice. O ating usor cu piciorul. Roua se scurge si rasare o ciuperca. E padure pura la Chiojdu. Au taiat pana la un moment dat, dar obstea a devenit repede unita si a stagnat linsajul. Georgica insa, un pusti de vreo 12 ani, e sef al unei echipe de carat lemne acasa. Lemne pentru soba de vara. Crengi. Mama si bunica sunt cu orientarea, calul cu securitatea, iar Georgica tine barbateste toporul cu care taie egal crengile lasate de cei mari in urma, pentru ca apoi sa le incarce.

 

Femeile muntelui stiu totul…

Salut, schimb doua vorbe si dau de partea cea mai interesanta a oricarui sat din Romania: cateva batrane care stiu tot. Dar tot!

Au in maini flori si cate o lumanare. Merg la un vecin care si-a incheiat socotelile cu viata. Soarta… A lor e insa una vesela.

Femeile de la munte stiu sa se hraneasca: e vremea steviei cu lapte, stirul rosu s-a ridicat deja de o palma, iar vacile dau lapte pentru acrit ciorba.

Astea ne tin pe noi. Calim putina ceapa verde… inainte fierbem laptuca de pe lac, aia-i adevarata ciorba cu lapte. Sau stevia de langa casa. O scurgem de apa si o tocam putin. O punem peste ceapa calita cat sa se ingalbeneasca. Apoi punem verdeata multa, ca este, slava domnului! Vreo cinci minute stam langa oala. Apoi luam vreo trei litri de lapte acru, batut bine.  Rasturnat in oala, sa vezi ciorba buna de mancat, cu mamaliga rece si o ceapa cruda din gradina!”, imi spune cu naturalete, dar si cu mandria gospodinei innascute, la masa careia ti-ai dori sa te afli, o batrana, Anica.  

 

Mreana de duminica

Trece apoi la felul doi, ca doar meniul de duminica sau din oricare alta zi este mai bogat, nu se opreste doar la ciorba, oricat de buna ar fi aceasta.

„La felul doi, asta mic, nepotul, zice sa facem peste. El merge la pescuit aici, pe Basca Chiojdului. Prinde fate de breana (mreana). Le curat, le sarez si apoi fac asa: calesc mult marar si putin patrunjel cu ceapa verde. Las in fandela (tigaie speciala pentru prajit) un rand, cat sa acopere fundul. Pun apoi peste crud, verdeata, iar peste si iar verdeata. Pun capacul si trag lemnele, sa fie foc mai domol in soba. In 15-20 de minute iese o plachie grozava. Daca nu, fac prajitura”, povesteste si rade continuu batrana, Anica. „Prajitura e asa: bat cinci oua cu putina apa si malai. Incing fandela cu ulei putin si coc ouale. Se face ca o clatita, daca vreau. Mananca nepotii astia ai mei veniti de la oras, pana nu mai scot o vorba”, termina meniul batrana Anica.

Eu, scap parca buza de jos, mai jos decat trebuie. Am lac in gura…

 

Zmeura, buna de leac pentru rinichi

Din vorba in vorba ajungem la luna iulie, cand zmeura e de baza la Chiojdu. Are in curte. Mananca zmeura pentru durerile de rinichi si face iarna ceai din frunze de zmeura, pentru deranj intestinal.

Sunt proprii lor medici batranele astea. „Coditele de la ciresele de acum, de mai, le uscam. La umbra, pe ziar in casa mare. Tot de rinichi le stim noi ca ar fi bune, nu-i asa, Anico?”, intreaba retoric, o alta femeie din grup. Ele sunt postul de radio-ziarul-televizorul-agentia de presa a satului, agenda medicala a oricui o deschide.

Maica, la Chiojdu, la noi, nu mori de foame! Un cartof copt, cu branzica de vaca, un pahar cu lapte cald muls acum cinci minute, o varza cu rata leseasca, niste bureti – ghebe de ale noastre facute tocanita… cate nu gasim noi aici! Dar acum, fasolea acrita cu prune e cea mai buna. Noi nu avem, domnule, probleme: noi punem o felie de mamaliga rece cu untura in traista si plecam la munca, la deal!”, imi si arata cu mana, batrana Ileana, ce inseamna dealul ei: vreo doi munti de trecut.

Las grupul de femei cu ziua-buna si multumiri. Altfel mi-as scrie intreg reportajul numai cu ele si mi s-ar termina si ziua. Ele vad strainul si il abordeaza. Stiu legende, locuri, retete, ce fata s-a mai maritat…

 

Rasina, buna pentru dureri

Pe langa sirul de gatere de la Chiojdu miroasa a brad mort. E senzatia de moarte urata. La distanta buna parca … miroase a rasina. Si ea buna la ceva. „Mama mea o folosea ca leac, pentru plamani. Dar eu fac o alifie, in casa, din ea. Rasina vindeca bradul si il fereste de boli. E buna si pentru om. Eu n-am vazut brad bolnav, asa cum e marul, sa zic. Alifia mea e cu un pachet de unt pe care il fierb la foc mic si ii iau spuma. La vreo jumatate de ceas, untul lasa ceva urat pe fundul oalei. Il pun in alt vas, fara uratenia aia. Adaug si putina ceara curata de albine. Apoi pun si vreo trei linguri sanatoase de rasina de brad. Cat inca e calda, pun alifia in sticle mai mici, dar maro sau verzi la culoare. O tin la rece, in beci, sau cum e acum, in frigider. Cu ea ung ranile de pe corp. Trece repede”, povesteste o a treia femeie, din grupul de mai sus.

Daca sunteti cumva in urma mea, spre Chiojdu, va spun ca in afara de aerul incarcat de miros de brad, bun pentru bolnavii de plamani, asa cum am retinut cu totii, aveti si ce vizita.

 

Trovantii – specialitatea lui tata Lice

Intrebati de Tata Lice si linistea se termina. Tata Lice va da bir cu pieptul muntelui si va va duce la uriasii din Chiojdu, bolovani asezati deasupra amfiteatrului, adica deasupra satului. Bolovanii acestia, trovantii de Chiojdu, au scoici fosilizate pe ei, urme ale epocilor de mult apuse care i-au prins tot aici. Stau ca o intreaga familie, de paza, la hotarul satului in fata caruia se deschid Buzaul, Covasna, Prahova si Brasovul. Dincolo de ei e un hau imens.

Trovantii sunt sus, turistii afla de ei doar daca il cauta pe Tata Lice sau daca autoritatile locale se vor ocupa, in cele din urma, de inscriptionarea catorva placute din lemn pe care sa indice calea spre un obiectiv turistic care merita sa devina rezervatie.

Daca ajungeti aici, langa „oamenii acestia impietriti”, dar nu ca in Sodoma si Gomora ci pentru a sta de paza la lespedea ursului, vedeti poarta dintre aici si dincolo.

Asa-i ca v-am starnit interesul?

Va daruiesc aceste cateva randuri pentru sanatatea trupului si a sufletului. Impreuna, ar putea face cat o viata chibzuita!



Comentarii (4)

  1. Rancea Ronel spune:

    Frumos reportaj.Felicitari.

  2. Mariana spune:

    Frumos reportaj, doamna Ilinca, foarte frumos!

  3. Nina Oprea spune:

    Oameni harnici! Adevarati ROMANI! Buzoienii mei!!!

Adaugati un comentariu


 

*