REPORTAJUL DE DUMINICA: Tratament cu dalta, in inima de lemn

Inscriu astazi inca un reportaj in cota de sanatate inedita – partea de sanatate care tine de suflet si sistemul de idei al fiecaruia dintre noi. V-am promis catre sfarsitul lunii februarie, ca intr-un viitor periplu printre minunatii oameni ai acestui judet, vom intra impreuna in atelierul unui sculptor mai putin inscris intre reguli, inchistat intre dalti si idei si ascuns printre bucati de lemn si lentile cat o lupa!

Nu vreau sa ma erijez de data aceasta intr-un critic de arta! Nicidecum. Imi pastrez informatiile pe care le am in starea de sanatate in care mi-au fost predate si ascult. Mai curand, observ.

Omul acesta este fain prin ceea ce face. Lucrarile sale exprima o curatenie aparte, o claritate rupta de mici detalii refacute, un soi de optimisim care sta inscris in pozitia bratelor statuetelor pe care le ciopleste cu migala, de zeci de ani.

 

Aurel Cojanu pretuieste starea pe care i-o da statul la bancul de lucru. Ii spun si eu banc, pentru ca asa am tot auzit ca-i spun ei, specialistii, acelei mese pe care se lucreaza lemnul sau chiar fierul.

O dimineata ciudata de sfarsit de iarna, sfarsit de februaie, mai exact, mi-a dat imbold sa merg la domnul acesta care si-a vandut vaca si si-a transformat grajdul in atelier de sculptura. In fapt, nu din acest motiv si-a vandut vaca, dar ce mai conteaza… Dimineata aceasta ciudata, cu destule grade in termometru, dar cu o ploaie care s-a pravalit incepand cu zona Carlomanestilor din Vernesti, e semn de buna zi de munca. Asa are sa fie!

La Mierea, domnul Cojanu sta in asteptare. Un zambet partial deschis pare sa lase sa zboare o intrebare nespusa: cum de sunt eu subiect de presa?

Raspund la randul meu tot printr-o intrebare, la fel de tacuta: Cum sa nu fie, daca de cateva expozitii ale mesterilor populari, acest domn apare cu lucrari care atrag atentia?

 

Pana la urma, acesta este si rolul unor institutii precum Centrul de Creatie si Cultura – sa ia la pas angajatii acestei corabii cu artisti, sa ia la pas judetul si sa-i gaseasca la ei acasa pe adevaratii mesteri care pot promova judetul Buzau, din dragoste pentru ac, dalta, furca, roata ori pentru alte instrumente cu care lucreaza ei.

A fost un elan care a tinut vreo doi ani – 2013 si 2014 – dar acum, turatia a scazut. Poate si notorietatea este un apogeu al suficientei?!

Adevaratii mesteri precum domnul Cojanu nu au insa nici reguli politice si nici de comoditate nu sunt ocupati, ei fac arta. Intr-o forma nefinisata, ce-i drept, dar arta populara care iti incanta sufletul si te face sa-ti doresti sa opresti la Mierea – sat cunoscut mai ales prin cartierul caselor de lux ale strainilor de loc.

Ei bine, sa intram in curtea familiei Cojanu, caci in poarta a aparut si doamna, iar zambetul ei este plin de bunavointa.

 

Pentru ca intalnirea era fixata cu cateva zile inainte, artistul popular si-a aliniat statuetele intr-un dans calm, cu personaje docile. Figuri albe, maro, spre gri, pale, oameni mai ales, sfinti, oameni si cruci. Din prezent si din istoria romanilor.

„Ca sa fiu artist ar fi trebuit sa am studii superioare. Poate in timp, daca o sa studiez sau o sa avansez, o sa ajung si artist. Nu stiu ce sa zic…Lucrez in lemn de mic, in schimb aceste taine sunt destul de complicate. Am descoperit cum se lucreaza mai bine dupa ce m-am dus la fabrica de mobila de la Nehoiu. Pana atunci, sculele mele mai mult rupeau decat sa taie. Am vazut ca ei le aveau foarte bine ascutite. Daltile cu care eu lucrez le am din targul saptamanal de la Buzau. Le aveau la vanzare niste tigani de la Toflea. De cand am pus mana pe aceste dalti facute de ei, ascutite de mine acasa, nu am mai renuntat la ele. Dar dalta e 80 la suta din meserie si 20 la suta e inspiratie. Lemnele… dupa cum se usuca un lemn in livada, imi aleg din el bucata mai frumoasa, mai interesanta. Dupa ce pun dalta pe lemn reusesc sa ma inspir si incepe sa se contureze si ceea ce voi face, nu stiu dinainte la ce ma implic”, incepe nea’ Aurel sa povesteasca despre cum se poate insufleti lemnul.

 

Face o pauza si mangaie, ca pe un copil sau ca pe o iubita, cu ambele maini, bucatile de lemn din care, dupa un timp, isi vor scoate chipul la lumina figuri de oameni sau cine mai stie…  „Lemnul acesta are crapaturi. Pe lucrare, asa ceva nu se mai vede. Iese ca un model. Lemn de prun, nuc, par…  Altii le baga pe foc, dar eu le valorific prin statuete. Am aici Fecioara faptelor bune. E un lemn exotic, cumparat pentru o suma mare de la un artist care a renuntat la el. Cand il lucrez, emana un miros foarte placut. Nu stiu ce esenta este. Lucrez pe trei bucati, aceeasi fecioara: Sfanta Paraschiva. Unul are noduri care duc la falduri, alt lemn e perfect… nu seamana o piesa cu alta. Lucrez la toate trei odata si e nemaipomenit. Cand o sa am inspiratie, o sa lucrez si la fizionomia fetei. Cerere as fi avut sa le dau, dar eu am doi nepoti, baiat si fata. Nu stiu daca vor lua pasiunea mea, asa ca vreau sa le ramana de la mine macar aceste piese”,imi dezvalui Aurel Ciobanu o parte din tainele artei lui si din taninitele sufletului, orpindu-se parca pentru a-si inghiti un oftat de teama ca nu va avea mostenitori care sa-i continue pasiunea.

 

„Un prieten” – continua artistul popular – „imi spune ca omul cand e dus la groapa, preotul ii canta vesnica lui pomenire, iar pomenirea mea aceasta sa fie! Ceea ce scot de sub taierea daltii. Preocuparea aceasta a mea se numeste tratament. Cand sunt suparat, intru aici si uit. Daca ma doare ceva sau sunt suparat sau sunt indispus… e un fel de tratament naturist.  Fac linguri cu flori, oameni, animale, serpi, cocosi – stiu ca ei sunt un simbol al umanitatii, e si la romani si la noi, el ne da desteptarea inainte de aparitia soarelui, cruci – importante in lucrarile mele, ele sunt prezente pe lingurile mele in sens clasic, crucea mea e simpla”.

Domnul acesta accentueaza clasicul – imi spune ca este credincios in suflet, insa nu bate la usa altarului in fiecare saptamana. „Eu privesc oamenii din jur si apoi ii reprezint in lucrarile mele. Cine ma cunoaste poate sa vada lucrarile mele si se recunoaste. Daca e vesel sau trist asa este si la mine in lucrare”.

 

Pe drumul dinspre Mierea trec zilnic carute cu lemne. Mai toate furate. In apropiere este Grajdana – inima ilegalitatilor silvice din judetul Buzau, satul de unde tinerii nu puteau sa fie luati candva in armata pentru ca aveau condamnari pentru furt de lemne. Cand domnul Cojanu nu va mai avea lemn din livada sa, nu va cumpara de la acesti carutasi. Va incerca sa gaseasca sa cumpere de la vecini, imi spune, pentru ca nu poti sculpta icoane sau cruci pe lemn furat.

Acum, langa bancul de lucru troneaza un lemn mai inalt. „Din acesta, care are peste un metru inaltime, fac sigur un dac. Un dac si atat. Va fi dacul meu!”, spune cu o mandrie nedisimulata omul care vrea astfel sa-si imortalizeze originile.

Cu mare greutate, un real deranj, sculptorul Cojanu reuseste sa plece din atelier seara, strigat de sotie. Se supara uneori. In fapt, amandoi se supara. Unul ca e deranjat din inspiratie, celalalt ca e pus pe asteptare. Simtaminte de artist si de om simplu. Amandoi cedeaza insa cate putin. Intelegere… ca intr-o familie.

 

„Imi place sa ies in expozitii. Eu nu pot sa am o expozitie a mea, singur, pentru ca nu am studii si nu ma primesc. In expozitiile la care particip socializez si fac cunostinta cu colegi de breasla. Unii mai experimentati, altii mai incepatori”, mai spune fostul militian Cojanu si rade copios, se simte liber acum.

„Si cand lucram la serviciu ma simteam bine si liber, dar acum sunt pe deplin liber. Cu cat lucrez mai mult, cu atat as mai lucra. Dau cu dalta in lem si devin curios. Ce iese mai departe… ce iese? Din Fecioara Maria poate iesi foarte frumos Venus din Milo. Nu-mi lipseste nimic. Poate o excursie in strainatate. Si sa-mi vad nepotii mari, ca sa joc la nunta lor. Pana atunci, traiesc cu ceea ce fac.”

 

Subliniez ca aceste cuvinte, din incheierea reportajului de astazi, au fost spuse de un om ai carui ochi sunt luminosi precum ai unui copil nevinovat. Pare sa nu aiba nicio teama si nicio urma de ura pentru ceva anume. Viata si-a orientat-o spre libertatea care ii asigura frumusete in suflet si liniste, astfel incat sanatatea varstei sa nu se piarda nicicum.

Ies din Mierea cu promisiunea de a reveni, atunci cand o albina va sta sa zboare de sub dalta croita candva de tiganii mesteri din Toflea.

Pana atunci am sa-l aflu pe Aurel Cojanu in expozitiile cu mesteri populari, cum a fost si cea din ajunul Pastelui, de la Consiliul Judetean, unde artistul traieste fiecare moment ca pe o noua lucrare…