REPORTAJUL DE DUMINICA: Legenda haiducului care uneste mai multe judete

Gheorghilas, haiducul care se ascundea in muntii Buzaului si baga spaima-n boieri adunandu-le oile pentru a le da saracilor, uneste astazi oamenii „Pe urme de balada” la marea sarbatoare de la Gura Teghii.

 

Nepretuita simtire a unei comunitati este un atribut al sanatatii spirituale care caracterizeaza in fapt cel putin trei-patru generatii. Faptele acestora devin peste timp motiv de mers inainte pentru urmasi. Ca este asa o dovedesc multe dintre legendele si povestile locului, din zone diverse ale judetului Buzau.

Nu dau el, omul de acolo, nici cele mai pretioase dintre averi pentru a pleca din varful de deal lasat mostenire de ticul cel de odinioara. Acolo si-a cunoscut mama, acolo s-a dezvoltat ca brav om si tot acolo vrea sa-i fie depus corpul atunci cand trece „dincolo”.

Sanatatea aceasta spirituala, spuneam, e de vazut in ceea ce pastreaza peste timp oamenii locurilor, de la inaintasi.

 

Exact in satele de munte dintre Buzau si Covasna, chiar si spre Brasov, legea era facuta odinioara de haiduci. Celebru in mintea oamenilor a ramas Gheorghilas, cel care a fost pandur in oastea lui Tudor Vladimirescu. Haiducul acesta ura de moarte boierii si ii pedepsea pe masura urii sale.

O vorba a locului spune ca tot ce este adevarat trece prin timp. Pentru ca Gheorghilas a reusit sa sparga timpul, satenii din Gura Teghii il sarbatoresc cu mare fast, in fiecare an, ales in luna mai, la mijloc sau in ultima duminica, maxim la inceput de iunie. E o sarbatoare a traditiilor si frumosului cum numai prin Bisoca, Florica sau Padina mai vezi in judetul Buzau.

Se aseaza unii langa altii pe scena care de 45 de ani sustine sarbatoarea. Se aseaza, spuneam, cei mici care abia stiu a pronunta Gheorghilas, langa elevii de gimnaziu si de liceu. Apoi, tinerii satului care isi scot costumele populare cu drag din lada de la bunica si mai la urma cei in varsta, care stiu ca balada haiduclui a hranit atatea generatii.

 

Am mers de nenumarate ori la petrecerea munteneasca de la Gura Teghii. De fiecare data, frumos este insusi drumul in urcare continua al locului de desfasurare. Mai apoi, oamenii. Sunt parca mai deschisi decat in alte locuri. Iti dau sentimentul unei libertati anume aici, in munti, unde spatiul nu este ingradit in cativa metri patrati. Aceasta libertate o poti simti la fiecare pas.

Si mai este aerul acela dens, de traditie pe care o regasesti la doi pasi, in casele oamenilor. Branza grasa, prima de oi din an, scoasa la vanzare in targ, e la loc de cinste si pe masa localnicului. Numai ca anul acesta ciobanii chiar au facut-o pretioasa si i-au ridicat pretul pana la 25 de lei pentru fiecare kilogram vandut.

 

Gheorghilas impartea ceea ce lua de la boieri mai ales familiilor sarmane si cu multi copii. In vremea sa era avut, cu munti intregi, mii de oi si vaci, boierul Macovei. La intervale scurte de timp, haiducul iesea din ascunzatoarea sa din Cascada Casoca, impreuna cu ceata sa, si-l dijmuia pe boier. Daca Macovei avea curajul sa se impotriveasca sau sa incerce razbunarea, maciuca era pedeapsa sa.

In 1969, profesorul Constantin Petriceanu organiza prima editie a acestei sarbatori, numita „Pe urme de balada”. De 45 de ani, oamenii locului isi pun cu aceasta ocazie costumul popular, aleg cei mai frumosi tineri si cai din sat, aduc o stana de cel putn 200 de oi si un cioban mai rotofei si pun in scena legenda haiduclui care da sanatate atator mii de oameni si in ziua de astazi.

 

Acesta este argumentul pentru care transform astazi petrecerea a peste 3000 de oameni din zona Gura Teghii, in reportaj. La sarbatoare isi fac timp sa vina si fiii plecati la munca sau cu casa inspre Brasov si Covasna. Bat drum greu printre munti, pentru ca de Gheorghilas, mai ceva ca la Paste ori la Craciun, e toata familia acasa. Sarbatoarea aceasta e autentica si prin acest spiritul de familie pe care cu greu il poti gasi in alta parte. Este legenda pastrata peste timp, dovada a unei sanatati spirituale greu de egalat in judetul Buzau. Doar la Bisoca exista o sarbatoare mai longeviva decat aceasta.

Mai este un argument. Sarbatoarea nu incepe nicidecum cu vreun cuvant al vreunui impatimit al listelor electorale, ci cu sunet de bucium. Un batran canta de rasuna muntii stiutori de Gheorghilas. Din dreapta scenei, de pe o coasta, in rasuflarea taiata a multimii stau sa apara haiducii condusi de Gheorghilas care este cel mai mandru dintre flacai.

 

Vin agale, pe cai imbracati si tesalati si ei de sarbatoare. Apar, desigur, dintre copacii densi, acum cu frunza lucioasa, si ei abundand de sanatatea mijlocului de an, iar in fata apare stana lui Macovei. Boierul cade in genunchi de frica si spre a cere indurare de la haiducul care ii mai calca o data avutia nemarginita. Boierul e trufas in plansul sau, Gheorghilas, neindurator.

Asa au fost mereu flacaii care l-au interpretat pe haiducul Gheorghilas. Au spurcat fata boierului apucator si i-au luat cele mai frumoase oi, ca sa le mane de la spate, catre curtea oamenilor amarati din sat.

Teatrul popular se termina. Oamenii respira parca usurati ca haiducul nu a fost atacat cumva de oamenii lui Macovei, rasariti de undeva din spatele oilor. Maciuca pedepsitoare sta la loc de cinste, langa stana improvizata, pentru a fi de folos, la nevoie.

 

Oamenii se raspandesc apoi pe coastele inflorite si deja impregnate de spiritul lui Gheorghilas, asteaptand sa inceapa muzica populara. In fiecare an sunt aici artisti trup si suflet, copiii profesorului Filica Baroian, din partea locului, dar si cei din campie de la Florica, Padina, Pogoanele si uneori de peste munte, de la Lopatari sau Bisoca. Vin la Gura Teghii pentru a da unitate buzoiana programului sarbatorii. Nimic din acest program nu este lasat la intamplare. Are grija de asta insusi  directorul Centrului de Cultura si Arta al Consiliului Judetean Buzau, Adrian Petre.

 

Iesim din tara lui Gheorghilas cu imaginea unei sarbatori peste care politicul nu-si lasa amprenta la fel ca in alte parti, cu strangeri de maini si promisiuni in anii electorali. Puternic e sentimentul de modestie si bunatate, de sanatate curata si buna purtare in atitudinea muteanului pentru care Gheorghilas si-a asumat rolul de haiduc, incat cu greu il convingi ca viata lui poate sa curga altfel. Nu da doi bani pe niste reguli impuse dintr-o cladire rotunda, extraordinar de mare, din aluminiu si geam, aflata tocmai la Bruxelles. Viata lui are reguli simple si mereu repetabile. Iar daca se supara el, munteanul, atunci maciuca haiduclui poate sa faca legea, cand te astepti mai putin.