REPORTAJUL DE DUMINICA: „Doctorul satului” – libertatea de a alege

10 noiembrie 2013 | 0 comentarii |

Libertatea este o optiune de viata. Alegi sa fii liber o singura data si intreaga viata este consecinta respectivei alegeri.Dar daca la un moment dat vrei sa schimbi alegerea? Vrei alt tip de libertate? Daca stii ca te-ai simti altfel liber, iar libertatea aleasa deja te constrange?Nu se mai poate.

 

constructii noiTimpul incepe sa se inchida spre iarna. Nici cerul nu-si mai pastreaza culoarea calda din vara. Insa mai rasar 15-20 de grade Celsius si parca te imbie la drum. Mai ales ca e uscat si o zi de vineri care se vrea scurta, dar tot timpul ea si sambata sunt cele mai lungi si mai muncite din saptamana.

Nu ma gandesc nicidecum la acest aspect, ci caut oamenii care sa-mi arate subiectul. Rulez incet, pe soseaua paralela drumului judetean care taie comuna Maracineni. E soseaua legumicultorilor. De-a lungul firului apei, gradinarii de aici si-au facut din gradini, case.

E o comuna gata noua. Un alt Maracineni. Casele de aici sunt noi, ridicate de maxim trei ani. Altele nici nu au caciula, imi arata un batran, adica nu sunt terminate si nu au acoperis.

 

ceapa-de-buzauCeapa de apa de Buzau, varza si ardeiul ridica aici case mandre. Mai punem si rasadurile de primavara, trufandalele…

La trufandale i-am gasit muncind pe cei cu sere si solarii. Imbraca pamantul cu gunoi de grajd si nisip si arunca samanata de loboda, marar si salata. E cultura cea mai putin muncita si care le aduce cei mai frumosi bani. Dar trebuie sa cumperi la trei ani folie noua, pentru solar, imi spune mosul.

Imi dau seama ca asta e sanatatea lor. Traiesc pentru a munci. Sunt sanatosi atata timp cat din pamantul invartit cu sapa ies ceapa, rosiile, ardeii sau varza.

Le rade fata cand ii intrebi cum au grija de sanatatea lor. Spun ca daunator e solarul vara, dar si primavara. Multi s-au imbolnavit de plamani, pentru ca lucreaza minute sau ore in solar, ies afara si duc cutiile cu marfa, intra din nou, iar ies, si asa mai departe. De tineri s-au imbolnvait, dar e vorba de libertatea pe care n-ar simti-o altfel decat in lupta continua cu pamantul.

Daca ar alege altceva…n-ar sti ce. Nimeni nu a stiut sa-mi spuna ce ar putea face daca nu ar fi gradinar.

Ridic mana sa-i salut si merg mai departe.

 

calul, legat de stalp 0815Legat de un stalp de tensiune, un cal isi framanta trei dintre picioarele care ating pamantul. In spatele lui, Ionita, un barbat murdar din cap pana in picioare, bate cu nadejde caiele. Potcoveste calul.

E doctorul satului, doamna! Daca n-ar fi el, noi unde am mai merge cu animalele care ne dau de mancare ele noua si la familia noastra!, imi spune rapid un barbat, pare-se proprietarul calului.

Meseriile au cautare si in functie de anotimp, iar toamna acum e mare aglomeratie la fierar. Sunt singurul pe zona. La mine e coada tot timpul. Acum mi-am adus „sala de operatii” in ulita, dar de obicei lucrez in curte. Ma ajuta si baiatul meu cel mare. Eu nu schimb anvelopele la cai asa ca la masini, ci atunci cand se topesc, cand se rod… vin oamenii la mine. Nu se mai practica meserii ca asta. Copiii de azi pleaca in strainatate. Nu mai vor la munca de jos. Eu am noroc ca ma ajuta baiatul cel mare, Robi, imi explica Gheorghe Ionita, mesterul de potcoave si carute punand accent pe ajutorul baiatului de 17 ani.

 

Ionita fierarul, "doctorul satului"

Ionita fierarul, “doctorul satului”

Revin la ideea de libertate si ajungem la concluzia initiala. O singura data iti alegi libertatea. Si ramai pe viata cu ea, desi iti dai seama, poate ca ar fi fost bine altfel.

De mic copil, ii puneam o scandura la gura cuptorului si batea cate un cui cu ciocanul, spune mandru tatal care ar vrea chiar sa plateasca inca doi baieti, numai sa vina la el si sa invete meserie, dar sa-l ajute si pe el cu batutul la ciocan.

Din ulita si din vorba in vorba am ajuns in atelier. Un sopron de campie, invelit pe o singura parte, prin care vantul isi permite sa faca legea. O mare randuiala de fiare. Pe unele le cunosc, la majoritatea nu le stiu rostul. Eu nu, dar fierarii da.

In fata bancului de lucru sta o caruta si un topor. Toporul trebuie panzuit, caruta o termin pana la zapada, ca le trebuie oamenilor.

Omul din fata mea are doar 44 de ani. Fata ii e trecuta, semn ca meseria asta grea are „autograf”, lasat in sanatatea omului care o practica. Tuseste, iar pe sub cuvinte i se aud repulsiile interne sub forma de sunete care deranjeaza. Stie si el ca raceste, ca lucreaza afara, dar ce sa faca. Are curtea mare si doi copii.

 

Robert nu-si dorecte decat sa fie fierar

Robert nu-si dorecte decat sa fie fierar

Apare ca din senin, cuminte, Robert, copilul cel mare. Zambitor, tine de capastru iapa din ulita, pe Dorina. Opreste calul in fata atelierului si astepata el insusi comanda.

Eu lucrez cu tata de cand ma stiu. Cartea nu mi-a placut. Dar daca mi-ar fi placut, n-as fi avut bani in buzunar in fiecare zi, ca acum. Am facut sase clase si m-am oprit. Zi lumina bat, cu tata, la fierarie. Ce sa fac altceva? Imi spuneti dumneavoastra? Aici panzuiesc un topor si am cativa lei in buzunar, scoala ce-mi dadea?, e replica taioasa asupra vietii a unui copil slabut, cu mainile negre de munca. Se bucura ca poate sa plece la distractie in sat, sau la oras, la Buzau. Doi kilometri ii despart de urbe. Mai stie ca el e stapanul meseriei, dar si ca ea l-a facut „rob”, de-a binelea.  Acum nu mai am cum sa plec de langa tata.

A facut singur alegerea, dar are ochii plecati cand ii vorbesc despre o munca mai curata, mai banoasa si care nu ii pune in pericol sanatatea, mai ales de acum, din noiembrie, pana in martie. Dar ar trebui sa stie carte.

Nu-l incanta deloc. Aici are o libertate pe care nu mi-o poate explica. Fierul face cum ii spun eu.

 

Curtea fierarului

Curtea fierarului

Cu mana pe nicovala, tatal devine si mai serios. Baiatul cel mic are doi anisori. Vine langa noi si bate si el cuie. Deja sta numai pe langa noi. Macar copiii mei sa ramana fierari in sat, pare sa fie mandria lui Gheorghe Ionita, mesterul fierar care spune sa-i aduc model si imi executa din fier orice, numai ca adevaratii sai clienti tot gradinarii raman, pentru ca muncesc tot cu caruta si sapa, iar cele doua ajung la el, la reparatii.

Trec prin curtea cu fiare si, din casa, din spatele unei perdele, o femeie se uita lung. Ii las in „imparatia” lor, pe fierarii din Maracineni, pentru ca nimic nu i-ar putea convinge ca munca este, si ea, de mai multe feluri. Poate fi curata, sanatoasa, mai ales, banoasa, iar copiii pot merge la scoala.

E vorba despre o libertate pe care nici acum nu am reusit sa o inteleg. Dar oare ei, pe a mea, ar intelege-o?


Categorii: Reportaj

Adaugati un comentariu


 

*