REPORTAJUL DE DUMINICA: Unde-s vacantele sanatoase de la bunici?

Astazi e vremea mohorata in Buzau si multi dintre voi si-au anulat, probabil, iesirea la iarba verde sau la piscina. Va propun, de aceea, sa mergem in vacanta copilariei, la bunici. Va mai amintiti cat de frumos i-a descris Barbu Stefanescu Delavrancea?

 

Va aduceti aminte cum petreceati in copilarie vacanta de vara? Am simtit,  dintr-o data, gandindu-ma la vremea copilariei, multe raspunsuri pozitive, cateva cu oftatul nostalgiei, dar si numeroase amintiri despre muncile copilariei – ca, de, copilul e de baza in gospodarie la tara, peste vara.

Vacanta de vara era aportul la sanatatea copilului de la oras care mergea la tara, unde manca sanatos. Ciorba de pastai, stir acrit cu prune grase, pastai cu lapte, pilaf cu ardei, ceapa si morcov de calite ca la manastire, pastai rasol si cu usturoi verde din gradina bunicii, cana cu lapte crud aburind si uneori nestrecurat caci nazdravanul nu mai avea rabdare… Pe restul le adaugati dumneavoastra, asa cum pot fi ele extrase din valurile de amintiri care au inceput sa curga.

Va aduceti aminte, ca la inceput de septembrie copilul slab de la oras avea cateva kilograme in plus si era rosu in obraz? Si parca nu mai racea la fel de repede, tusea ii trecea dupa ce manca la bunica, iar bubitele rosii de pe maini  treceau de la sine…

Dar, una peste alta, va rog sa fiti sinceri: indiferent cat de multe rosii  culese, cate brazde cu ceapa plivite, ori cate zeci de galeti cu prune adunate sau cat de mult fan strans ori cat de multe drumuri facute cu caruta pana sus, la stana, ar fi inscrise in memoria copilariei, vacanta de vara are inca acel aer placut care iti da forta sa mergi mai departe.

 

Povestea frumos, un barbat bine trecut de 50 de ani, despre cat de covarsitoare era ziua in care mama il trimitea cu cele cinci capre la pascut si cat de mult il alergau acele animale „rele”, pe atunci. Acum, vede si partea frumoasa: „Caprele mancau cat de sus puteau ele ajunge, iar acolo urca si copilul. Pe munte gasea fragutele cele mai mari si mai bune, iar batranii mai plantau pe poienile alpine si cate un dud. Au fost cele mai bune dude mancate vreodata”, povesteste cu nostalgie.

Dar despre bunicul ce spuneti? Toti am avut un bunic. Si la amintirea lui, sufletul da o lacrima. El mergea duminica la targ. Pe jos, sau in vreo remorca agatata de tractor. La intoarcere aducea cea mai buna paine de pe pamant, branza cea mai proaspata si cele mai delicioase acadele de pe glob! Erau carate cu greu de batranul care astepta de la nepoti… doar bucurie.

Parca mi se inchid cuvintele in cateva suspine, dar ea, vacanta de vara a fost pentru fiecare dintre noi cea mai sanatoasa perioada din an. In cele doua luni si jumatate cand copilul crestea in libertate, devenea mai responsabil fata de munca, de cei cativa banuti pe care ii agonisea de la bunici, de hrana lipsita de arome artificiale primite la micul dejun, din pachet, iar la final avea cel mai mare dor de scoala, pentru ca bunicul ii spunea uneori, prin iulie, ca „daca stii carte, ai parte”.

 

Vacanta elevilor din acest an a inceput si, deja, parcurile dintre blocuri apar pe zi ce trece mai parasite; copiii merg la tara, la bunici.

Am mers si eu in cautarea vacantelor de altadata. Si, pentru ca am fost aspru criticata ca partizez cu muntenii, las ceasul sa arate ora 9 dimineata si intru in Baragan.

Ca la campie, de fapt ca oriunde, pustiu. Se misca din cand in cand masinile si tractoarele care ies la munca. E semn ca se munceste in Scurtesti. Am coborat spre apa Buzaului si casele localnicilor apar semete, unele au culoare noua, moderna, e un semn de prosperitate. Munca are roade.

Caut cu privirea, las viteza la minimul posibil si astept, in mod clar, sa apara cineva. Un copil.

Pare sa urce o bicicleta inspre Buzau. Dau binete si intreb unde-s copiii din sat: „ la gradina. Ceapa trebuie plivita, rosiile sunt de copilit…ce sa va mai zic. Asta e! Ii luam si pe ei, n-ati vazut ca daca ii lasam singuri acasa vine Protectia Copilului? Cate nu s-au intamplat?”… Tanarul are chef de vorba, dar nu-mi e necesar sa-mi manance „romaneste” timpul. El merge la magazin sa ia paine, tot pentru camp.

 

Cobor si merg pe dupa sat, pe malul Buzaului. Gunoi, gunoi, cateva lacuri in urma excavarii balastului si… o ulita. Dinspre magazin apare Nicu. Cel mai responsabil copil pe care l-am intalnit in ultimii ani.

Intru in vorba cu el, la sosea. Pentru ca trec masini, ne retragem sub un pom. Incep sa curga afide, insecte mici care sug seva plantelor. „Prunul e bolnav, are musculite!”, ma atentioneaza copilul cu maini tabacite de munca. Imi spune el cat de mult conteaza sa iei „din prima” nota 5 la matematica,  pentru ca acum, la sfarsit de clasa a V-a sa termine cu nota maxima: „Sunt as acum la matematica! Abia astept sa-mi termin temele de vacanta! Am doua surori si le pun si pe ele sa scrie, ca sa vada cu ce se confrunta mai tarziu, cand termina cu gradinita!”, spune copilul si isi pleaca privirea, cautand varful papucului din plastic. Tricoul s-a largit pe el de cate spalari a suprotat, dar Nicu il strage peste burta, ca pe o perdea nevazuta pe care isi sprijina crucis mainile, atunci cand imi explica el cate facturi sunt la o casa. Pai, atunci, el cum sa mai ceara o tabara ori o excursie?  „Avem multe de platit, butelie de luat, mama sta acasa, iar tata lucreaza pe bani putini. Mai este un lucru: mie imi trebuie multe la inceputul clasei a VI-a. Dar termin eu temele si ma distrez cat pot de mult!”, se ambitioneaza sa para mai relaxat copilul, asteptat de mama la munca din gradina.

 

Nicu, de fapt, numeste distractie iesitul de doua-trei ori pe vara la terasa unui bar din sat. Acolo isi cumpara un suc si sta la sotii cu baietii. „O data – spune el -, am facut o farsa unui copil. Am agatat un balon cu apa deasupra unui scaun. Cand s-a asezat, am taiat sfaoara balonului. A fost o farsa extraordinara!”, povesteste si i se lumineaza fata.

Personajul meu isi pune din nou mainile crucis. Sunt sapte minute de cand stam de vorba si tot are cuvintele potrivite. „Am zis, macar vacanta asta sa ma duc si eu sa vad, la oras, un meci de fotbal pe stadionul acela mare. Ce bine o fi de copiii de la oras! Ei vad mereu meciuri! Sunt aproape de stadion. Eu mi-am dorit sa ma fac fotbalist, dar cei mari din fotbal te vand si trebuie sa fii foarte bun ca sa ai noroc sa te vanda. Asa ca o sa fiu jandarm! Si invat pentru asta! Si am zis sa merg in Cipru, dar eu stiu? Am o matusa acolo, care mi-a zis ca-mi trimite bani! Mi-as lua un calculator, pentru ca eu am note mari la informatica, dar nu am unul acasa! Mai prind si eu pe la prieteni cate putin timp la calculator! Pastrez banii pentru scoala si cu restul sa plec la ea! Asa m-am gandit!”, e dorinta pe care o crede cel mai putin Nicu.

Ii urez vacanta placuta si il intreb ce face dupa ce ne despartim. „Ma duc la gradina!”, vine confirmarea copilului.

 

Deja se ridica praful Baraganului, semnul clar de vara incinsa. Fac cale intoarsa. Las in urma un copil si doua dorinte: sa vada un meci de fotbal in oras si sa invete carte pentru a deveni cineva!

In oras, gasesc un alt copil si o dorinta de care Nicu nici nu vrea sa auda: vacanta sa si-o petreaca la bunicii de la Pogonele, sat inspre comuna Tintesti, tot in Baragan.

Loredana a terminat tot clasa a cincea. E imbracata intr-o rochita galbena, ca de printesa. Mesteca enervant o guma si imi spune soptit abia, ca un alint, ca a terminat scoala. Imi trece gandul la observatia urata si privesc mica printesa din fata mea ca pe copilul care creste intre patru pereti ai etajului opt: „Vreau sa merg doua saptamani la bunici, la Pogonele, sa culeg flori. Ma asteapta prietenele, cu care sa fac o cununita! Apoi mergem la pescuit. E cea mai frumoasa vacanta de vara!”.

O cred si concluzionez ca vacantele fac diferenta de sanatate intre copiii greu incercati de muncile de acasa, copiii din sat, si cei dornici de bunici, de la bloc, adeptii supelor la plic si ai micului dejun la care nu a avut niciodata cana plina cu lapte intinsa de bunic, imediat ce a muls vaca, oaia sau capra.

Vacanta dumneavostra, cum alegeti sa fie?