REPORTAJUL DE DUMINICA: Butoaie care dau „gust si sanatate”

Asa spune mesterul Florea Sandu din satul buzoian Chirlesti, de pe Valea Nehoiului, ca trebuie sa fie butoiul in care se pastreaza vinul sau tuica, pentru ca acestea sa fie, baute cu moderatie, alimente-medicament.

 

Uneori imi vine sa cant toamnei, dar despre cum isi lasa frigul sa inainteze, cum incrunt fruntea si ridic tonul la ea! In fapt, specialistii spun ca este atat de bine ca avem inca aceasta ciclicitate de anotimpuri inca definte. Mie nu-mi place toamna, daca privesc din punctul de bedere al faptului ca este atat de multa munca, incat nu mai gasim vreme de odihna si totul trebuie facut la timp, altfel ne prinde frigul iernii.

Am insa atat de multe motive pentru care iubesc toamna… Munca din cele doua anotimpuri de dinainte acum se strange si rasare in fata ochilor, toamna e bogata, colorata si mereu provoaca la amintiri.

Agitatie cum este toamna, poate doar prin martie-aprilie sa mai fie. Vad agitatia aceasta la un drum, inspre Pietroasele. Anul acesta, oamenii s-au vazut in fata unei recolte de struguri fantastice si a unui minus la care nici nu se asteptau. Nu au butoaie sa pastreze tot vinul! Si nici dogari nu prea cunosc.

Ei, na! Chiar nu am crezut! Am luat-o pe jos pe ulitele din Pietroasele, cautand un dogar. Am zis ca acolo unde se produce vin si tuica din belsug, trebuie sa fie si macar un mester de butoaie. Nu este chiar asa.

 

Stiam ca in ultimii ani, oamenii au fost vrajiti de-a dreptul de butoaiele din plastic si ca majoritatea au cumparat astfel de recipiente pentru stocarea vinului.

Batranii satelor arata lung cu degetul spre acestea – nu sunt sanatoase! Butoaiele din lemn, incepe lectia un satean din piata, au viata lunga, si 100 de ani. Acestea rezista la socuri si nu emana mirosuri de vopseluri care pot afecta sanatatea consumatorului. Butoaiele din lemn nu trebuie reparate des, iar cele din plastic, pe langa faptul ca sunt nocive, se sparg la cea mai mica atingere gresita. Mai cedeaza si cate un picior si caneaua rasufla… dar, si butoaiele din lemn trebuie umplute anual cu apa rece si tinuta asa cate doua-trei zile pentru o curatare impecabila, altfel pastreaza mirosul de doaga de la vinul vechi. Adica, butoiul din lemn se pune la umflat, i se bat cercurile din nou pentru siguranta si gata, e pregatit pentru un nou an de tinut licoarea lui Bachus!

Casc urechile bine si nu am incotro, trebuie sa stau pana se termina lectia, apoi ii salut pe podgoreni, caci e vremea sa caut un mester dogar.

 

Am aflat ca ar fi cativa dogari pe Valea Slanicului si unul singur la Chirlesti, langa Nehoiu.

Daca ar fi trait bunicul meu cel intelept, acum ar fi avut de lucru! Era mare mester in croit butoaie de toate dimensiunile. Om cumsecade cum a fost el si artist dogar, mai rar. Inca o spun oamenii din zona sa.

Dar cum bunicul meu nu mai este, merg spre un muntean dobandit, rar la vorba, scump la lucru si artist pana in Canada si Germania. Butoaiele realizate de el se fac pe comanda, cum vrea platitorul.

Devin dintr-o data mandra ca in Romania noastra, chiar in judetul Buzau exista un mester atat de meticulos si de cautat, cum numai in documentarele germane poti admira.

Despre satul Chirlesti stim putine lucruri. Poate doar ca un intreg munte tot aluneca, incepand in anul 2005, spre drumul national 10 si ca vreo cinci case de langa el au fost facute una cu pamantul.

In sat insa, aerul sanatos de munte umple plamanii, parca imi si spune ca viata inseamna si altceva decat preocupare continua.

 

Sa poti simti sanatatea oferita gratuit in zona aceasta este o adevarata binecuvantare pentru omul agitat de la oras. Pe o ploaie marunta, mocaneasca, Laurentiu Floroiu, angajat al Primariei Nehoiu, deschide poarta la Florea Sandu, dogarul din Chirlesti, care urma sa-mi consume doua ceasuri cu povestile sale despre butoaie. Semn ca pasiunea de o viata e suprema.

Dogarul migaleste butoaiele, dar si costa. De 54 de ani confectioneaza butoaie. La 16 ani stia sa le faca fara cusur. A fost al cincisprezecelea ucenic al unei scoli private cu specific din comuna Ostroveni, satul Orasani, judetul Dolj. Tatal sau nu a vrut sa-l dea la scoli inalte, ci la meserie. I-au fost de ajuns patru clase. Meseria a ramas, cartea nici nu a contat. Are un cutit in inima, adica o durere, nici un copil tinut de mana de un parinte nu i-a batut in poarta, sa-l invete pe cel mic sa faca butoaie. E o rusine!, spune mesterul dogar.

 

Imi arata un butoi de 10 litri pe care l-a facut cu suflet. E de aratat.

Daca nu ai ambitie, nu faci, si e important sa ai de la cine invata. Eu fac toate marimile, de la trei litri, la o mie. Am dorn, dalta, rindea, ciocane de cercuri, iar acum si scule electrice, ca nu se mai poate fara ele.

In camera de mica inaltime, parca mirosul placut al lemnului relaxeaza corpul si invita sufletul la trairi minunate, ca in poveste. Muntenii au un dar al lor, o curatenie care li se citeste in rosul obrajilor, in vorba apasata si mainile curate. Sunt oameni! Adevarati.

Florea Sandu nu-si opreste explicatiile, insa eu trebuie sa arunc o privire in jur, printre scule si lemne, lemne de diferite lungimi si forme, esente si culori. Lemn de brad, stejar, salcam, dud…lemn bun care sa ne lungeasca viata, nu plastic care sa ne-o chirceasca, spune batranul.

Cumpar lemne de foc si aleg din ele lemne din care sa fac butoaie pana la 100 de litri. De la bustean, retez cu drujba, ce marime imi trebuie. Pentru 10 litri imi trebuie 30 de cm de lemn. Am ales lemnul. Dupa aia, se crapa cu toporul si maiul. Apoi, cioplitul. Urmeaza rindeluitul fetei doagelor. Trasul la cant. Fiecare bucata. Apoi trasul la ghiunie, pe un model mic asa ca un vinclu. Am facut tocitoare de 3500 de litri. Pun doagele in cerc, le strang, dupa care urmeaza focaritul, pe pamant, jos.

 

Observati cat de frumos vorbeste. Iar la patru clase de scoala, cuvantul deci e absent din vocabularul dogarului din Chirlesti. Chiar e o incantare sa-l iscodesc despre meseria care, in timp, i-a devenit bratara de aur. I s-a lipit de minte si suflet si ziua intreaga si-o petrece printre lemne pregatite de asamblare in butoaie fine, pirogravate chiar cu tara care l-a dat pe dogar, Romania, judetul care l-a adoptat, Buzau si orasul in care traieste, Nehoiu.

Sunt 25 de operatii. Butoiul de lemn are gust si sanatate. Am dat butoaie in Canada, Italia, USA. In Danemarca si Germania nu mai vorbim… Aici am dat butoaie de pana la 10 litri, dar ovale. Asa le-a placut lor! Ei au inventat asta! Eu promovez tara mea si orasul meu. Pe butoaiele mele scrie Romania, Buzau, Nehoiu.

La iesire ma intampina o ploaie marunta pe care o las acolo, la Chirlesti. Florea Sandu ramane in poarta, parca asteptand nu un client care sa faca o comanda de butoi, ci un copil pe care sa-l invete sa-si pastreze sanatatea lucrand frumos, nemteste chiar, si mereu de viitor.

 

Acum, ca am terminat povestea dogarului de la munte, am sa va reprosez ceva, dumneavoastra, cititorilor www.sanatateabuzoian.ro. In reportajul trecut v-am facut invitatia sa va prezentati indemnarea, pasiunea, placerea sau relaxarea de a prepara dulceturi si conserve de toamna. As vrea sa va cunosc si sa scriem impreuna povestea de Buzau, cu gust, personalitate si frumusete. Se spune ca daca existi, trebuie sa arati ca asa este.