REPORTAJUL DE DUMINICA: Vara renasc mestesugurile

Sanatatea din firul de borangic, din lutul care prinde viata pe roata olarului si din lemnul care vorbeste sub daltita sculptorului razbat peste timp, ajutandu-ne sa nu uitam de unde venim si sa stim incotro vrem sa mergem.

 

Am promis. Continuu de unde am ramas saptamana trecuta. Astazi ii cunoastem pe cativa dintre mesterii populari care pun pasiunea deasupra propriului interes, care ofera gratuit lectii de sanatate spirituala doar din dorinta de a mai sti si altcineva ceea ce mama, bunica sau strabunica le-a predat lor, candva.

Mesterii populari sunt, de cativa ani, nu zic mai mult de cinci, acea categorie despre care se tot spune ceva, care ajung sa plictiseasca daca sunt fals promovati sau care salveaza orice autoritate atunci cand aceasta primeste o vizita de la Capitala.

Vorbim cu respect despre mesteri sau ii persiflam, asta pentru ca nu prea stim noi insine cu cine ne identificam. La recentul Festival International de Dansuri si Muzica Populara Plaiurile Mioritei, Alejandro Coronado, liderul echipei castigatoare, cea a Mexicului, a spus foarte clar un lucru – ei,  acesti studenti la Medicina, Arhitectura si alte facultati danseaza imbracati in costumul popular traditional al Mexicului pentru a nu uita ca aceste traditii le ofera lectia de identitate nationala.

 

Intram astazi in Parcul Crang, batrana ramasita a Codrilor Vlasiei, care a gazduit cu fix sapte zile in urma si Targul National de Mestesuguri. Mesterii populari, acesti oameni sanatosi spiritual despre care vorbeam in prima parte a reportajului, veniti din Olt, Valcea, Caras Severin, Iasi, Dambovita, Suceava, Arges si alte vreo 16 judete, la care s-a adaugat, evident, Buzaul, pentru a expune ceea ce stiu ei mai bine face – oale din lut, costume populare, instrumente muzicale traditionale, linguri din lemn, fel si fel de cusaturi traditionale, ba chiar si-au pus razboiul de tesut in spate…  Si or fi mai fost si altele, pe care ochiul le-o fi scapat.

Mesterii acestia, la invitatia conducerii Consiliului Judetean Buzau, prin Centrul Judetean de Cultura si Arta, s-au prezentat din sase si pana pe noua august la acest inedit Targ de Mestesuguri, frumos orientat si asezat in Parcul Crang, loc de vizitare si sport pentru sute de buzoieni, in fiecare zi. Deci, si vad bun de cunoastere a celor care reprezinta judetul Buzau la astfel de evenimente, in tara si nu numai.

 

Au atras din nou privirile buzoienilor, dar si pe cele ale strainilor din 13 tari participante la Festival, tesatoarele Amelia si Iulia Papazissu care au dus faima judetului dincolo de ocean, prima fiind si unul dintre cele trei Tezaure Vii ale Buzaului, recunoscute de UNESCO. A fost prezent si sculptorul in lemn de la Mierea, Aurel Cojanu – despre care noi v-am povestit pe indelete intr-un alt reportaj cat este de pasionat si de talentat, nu a lipsit nici singura tesatoare de marame din judetul Buzau, Tanta Gaman – din Poiana Valcului, nici mestera de costume populare Rica Leu de la Manzalesti, asa cum nu putea sa nu participe la un astfel de eveniment singura opincareasa a Buzaului Doina Musat. Ma opresc aici cu enumerarea artistilor populari din Buzau, desi ei au fost mai multi. Cred insa ca ceilalti trebuie sa mai treaca prin timp pentru a dovedi ca merita cu adevarat denumirea de mester popular si nu doar pe aceea de colectionar de costume si obiecte traditionale  romanesti expuse in astfel de ocazii.

 

Intampinarea ne-au facut-o muntencele noastre, Rica Leu si Tanta Gaman – tesatoarea din Poiana Valcului aflata pentru prima data intr-un eveniment atat de mare. Doamna aceasta a coborat aproape cu spatele razboiul de tesut, de sus, de la ea din sat. Cu greu a decis sa plece de acasa, caci drumul e greu, insa a fost sustinuta de primarul din zona, care a si ajutat-o cu transportul. Tanti Tanta are in razboi brau pentru copii. Tese printre picaturi, caci acasa e treaba serioasa de facut, iar in perioada aceasta, la munte se face fanul pentru vite, la iarna. „Pai, bre, ce sa zic… eu asta am facut toata viata. Lumea nu prea ma stie, dar eu chiar am lucrat. Si pentru copiii parintelui Milea si pentru altii de la o gradinita… Am tesut marame pentru femei din astea cu bani, dar acum nu mai avem panza de viermi de matase… Mai e o femeie la noi, ca noi suntem multe care lucram. Ea are panza, dar sta pe la copii la Buzau, caci e cam bolnava. Verisoara mea, Rica Leu are sa-i zica sa mi-o dea sa o lucrez. A inceput lumea sa caute si sa fie curioasa. Aici, se opresc bunicii cu nepotii si le spun ca si ei au avut acasa razboi de tesut si ca mama lor a facut presuri”…

 

In timp ce discutam, un domn candva mare colonel in SRI, acum un bunic vorbaret, ii explica pustiului de vreo opt-noua ani cu care se plimba in Crang ca acela e un razboi de tesut si ca in copilaria sa, hainele care nu mai erau bune de imbracat le taia, asa cum ii zicea mama, fasii, fasii subtiri si faceau presuri din ele, ca sa aiba ce pune pe jos, ca pe atunci nu prea existau covoare decat din lana, tesute tot la razboi, iar acelea erau pentru „casa mare”, adica pentru camerele de oaspeti. Si, spune rezervistul, mai tragea si el de vatala razboiului…

Copilul, nici in ruptul capului nu intelegea de ce ii zice acelui obiect, intins pe jos, razboi, cand el stie de la jocurile de pe calculator ca razboiul e cu arme sofisticate si se duce intre martieni si venusieni?…

Atunci, experimentata Tanta Gaman i-a explicat ca „razboi ii zice pentru ca el tese, trage repede-repede, linie langa line si culoare langa culoare, ca si cand ai trage cu pusca, foc dupa foc. Stii tu, copile, ce zic?”

 

O fi inteles? Plec cu ideea ca nu. Tanti Tanta imi scoate din sacosa de mester o fota, pe care ar da-o cu 120 de lei. Si trei barie, pe care le-ar vinde cu 50 sau 70 de lei. Aflu pentru prima data aceste preturi. Mesterii incearca sa ceara cat mai mult, pentru ca munca le e migaloasa… O ie, spre exemplu, poate dura si trei luni la lucru si costa minim 500 de lei daca o cumperi direct de la mesterul autentic, de la munte, care a dat-o gata.

Batranele acesetea rar dau iile pe care le au, pentru ca sunt destul de scumpe pentru romanul care traieste dintr-un salariu minim. Cu toate acestea exista si produse de lux in domeniu, acele ii cusute la gherghef, care ajung la pretul de 2000 de lei. Atunci, veti spune, meseria aceasta chiar devine bratara de aur. Ei, as, sa nu intelegeti ca femeile acestea traiesc in bogatie. Nicidecum. Vand rar, pentru ca nu lucreaza zi lumina, iar comenzile vin cu dificultate. Nu fac parte din asociatii si nu sunt unite sa-si predea comenzi in functie de ce componenta a costumului popular pe care o face fiecare. Rar se cunosc una pe cealalta. Si apoi, daca imparti 2000 de lei la trei-patru luni de munca, vedeti cat ramane…

 

Rica Leu are costume lucrate de ea. „Eu inchei totul. Daca lucrez cu Viluta, fata mea, eu inchei costumul. Mie mi-e drag ceea ce fac. E frumos si stiu de cand eram fata, la mama. Aici, orasenii pun intrebari de si razi uneori. Eu una ma bucur ca am mai iesit de acasa, ca am venit sa cunoastem lume si ca se gandeste cineva si la noi, astia batrani, care inca mai avem curaj sa punem acul in mana si sa lucram”.

Dincolo de Rica Leu, un domn trecut bine de sapte decenii de viata deseneaza, pe caietul Doinei Musat. „E un cilindru doamna! Puneti niste cutite, asa…asa…si asa si imediat obtineti toate gaurile. Eu am facut proiecte, am fost consultant si am tesut in razboi. Am facut si opinci, caci mosii mei au purtat opinci si am zis cum sa nu le duc cinstea mai departe?… Eu sunt Valeriu Lazar si am lucrat si la Scoala Populara de Arta din Buzau. La mama acasa lucram cot la cot cu ea, in razboi, ca asa era sanatos. Am cules frunza de dud, am crescut viermi de matase pentru borangic. Domnule, de aia erau atunci oamenii atat de sanatosi! De aia!” – imi spune ferm si chiar ma convinge, pentru ca stiu si eu ca imbracamintea din fibra naturala este mai sanatoasa.

 

Cu domnul Lazar care ii preda Doinei Musat lectia de opincarie urbana ajungem din nou in oras, locul acestui targ national, semn ca arta traditionala nu face parte numai din rural, ci pasioneaza si urbanul cel sufocat intre patru pereti. Si aici sunt oameni care tanjesc dupa frumosul din lut, iar un olar din Olt, parca, a adus inclusiv seturi de cafea care au avut un real succes la cumparatori. La 30 de lei setul le-a vandut, inca din prima zi de expozitie.

Targul insusi, in ansamblul lui, a fost un succes, spun mesterii, multumiti ca orasenii ii iscodesc despre cine sunt si ce fac.

Poate, data viitoare, si nu ma pot abtine sa nu spun, intrarea in targul acesta nemaipomenit nu se va mai face cu o taraba cu turta dulce… un mestesug necunoscut a fi traditional, ci mai curand comercial si care ar fi trebuit sa lipseasca din marea reuniune a mesterilor romani. Dar… cine stie?

Inchei cu sentimentul placut ca judetul Buzau poate gazdui chiar mesteri din vechea si renumita Bucovina, care spun ca s-au simtit coplesiti de ceea ce se intampla la noi, semn ca e exista aici si lucruri, si oameni, si organizare de calitate.