REPORTAJUL DE DUMINICA: 1 Decembrie si buzoianul Mircea Micu – emblema nationala

1 decembrie 2013 | 3 comentarii |

Acasa la „Tezaurul uman viu” Mircea Micu aflam un alt fel de a privi viata. „Am o mare multumire – ce am invatat de la stramosii mei am imbunatatit eu acum. A fi roman e mare lucru. Noroc si la multi ani!”- sunt cateva dintre gandurile pe care astazi le transmite romanilor si buzoienilor, in special, acest roman autentic.

 

Mircea  Micu, la Alba

Mircea Micu, la Alba

Este o placere ca macar astazi, sa aflam povestea unui om de succes, o poveste frumoasa, a unui om frumos pana-n cea mai adanca fibra a fiintei lui. Ridica moralul, este exemplu si argumentul ca romanul are o valoare greu de contestat.

Mi-a fost teama cumva ca acum, cand a devenit OM MARE, sa nu mai fie de gasit in casuta sa din satul Sarulesti, sau poate sa nu mai vrea sa stea de vorba oricum si oricand, ca de, este tezaur uman viu aflat in patrimoniul UNESCO.

Numai ca romanul are o mare calitate – nu uita niciodata de unde a plecat.

Consider ca este cel mai potrivit ca astazi, de Ziua Nationala a Romaniei, sa creionam portretul unui roman de dat exemplu, un model, un buzoian sanatos la minte si suflet si care impartaseste din paharul sau cu sanatate multor altora.

 

Amelia Papazissu si Mircea Micu la Alba

Amelia Papazissu si Mircea Micu la Alba

Am plecat spre Sarulesti pe urme proaspete de zapada. Prima. De la Vintila Voda, cerul s-a luminat si soarele spargea norii, in dorinta de a fi cat mai aproape de oameni, o zi in plus.

Soarele mi-a fost tovaras pana sus si a stat cu noi la vorba in curtea casei lui Mircea Micu.

Buzoianul cu valoare recunoscuta pe 27 noiembrie 2013 de catre reprezentantii UNESCO, in Marea Adunare la Alba Iulia, sta in galeria romanilor pentru care UNESCO a decis pastrarea, impartasirea si conservarea valorii in comunitate si in plan mondial, pretentios formulat salvgardarea patrimoniului national imaterial. Alaturi de Mircea Micu – mester de instrumente populare cimpoi si bucium, la Alba Iulia a primit acelasi titlu si tesatoarea in par de capra Amelia Papazissu, din comuna Beceni.

Potrivit Legii UNESCO din 29 februarie 2009, articolul 18, Centrul de Cultura si Arta din Buzau are acum diferite sarcini de indeplinit fata de cele trei tezaure umane vii pe care judetul Buzau le are din totalul de 23 cate sunt numite din 2009 si pana acum la nivel national. Spre exemplu, directorul Adrian Petre poate cere forului superior sustinere financiara pentru promovarea Adelei Petre – primul tezaur uman viu al judetului, Ameliei Papazissu si a lui Mircea Micu.

 

Amelia Papazissu  la Alba

Amelia Papazissu la Alba

Arta pe care cei trei o impartasesc sub diferite forme, generatiilor de copii si tineri, trebuie conservata si valorificata in plan international, iar cei trei ar trebui ca la fiecare eveniment legat de judetul Buzau, indiferent daca vorbim despre un targ de turism, sarbatoare populara ori carte de prezentare a zonei sa fie de asemenea invitati sa participe. Legea UNESCO nu prevede insa remuneratie in conditiile in care fiecare dintre cei trei mesteri au nevoie de diferite produse pentru a-si duce la indeplinire misiunea artistica.

Amelia Papazissu cumpara din banii proprii fire pentru tesaturi, Adela Petre la fel, iar nea’ Mircea Micu este dovada clara a taranului complet, cu o inteligenta extraordinara, dar care traieste extraordinar de simplu.

Asa ca revenim la poarta batranului de 75 de ani, care spune ca a facut ultima deplasare in scop cultural. „E obositor, domnule, e obositor tare. I-am spus doamnei Nina Arbanas ca nu mai vin. De la mine la judet mananc o paine si o bucata de sunca buna, ba mai trag si un somn bun. Sunt batran. Viata mea e cam grea. E viata de taran. Un taran amarat”, isi strange mainile cel mai mare om din comuna Sarulesti. „Hai sa mergem sa ma masurati cu oamenii din satul meu. Eu sunt sigur ca gasim oameni mai mari decat mine”, face o gluma nea’ Mircea, cand e vorba despre intrarea sa in galeria romanilor de frunte ai tarii.

 

"Tezaurul buzoian", primitor ca orice roman

“Tezaurul buzoian”, primitor ca orice roman

Coboram in curtea sa. Cea a unui taran care nu-si aduna picioarele zi lumina, de pe cateva ogoare de pajiste si livada. Intinde mana si imi arata ca are gradina pentru legume, porumb, cartofi, fan si vie. In batatura asta, Grigore Lese a cules struguri si a cantat cot la cot cu taranul din Muntii Buzaului care n-a stiut alta pasiune, de mic copil, decat cea pe cea a cantatului.

Am imbracat costumul popular de mic, am invatat sa cant la cimpoi, la fluier, caval, bucium…si i-am invatat si pe altii, cateva generatii, dar acum nimeni nu-si mai trimite copiii sa invete sa fie romani adevarati. Haideti sa va arat geamantanul meu de calatorie, caci tocmai am venit de la Alba Iulia si nu l-am desfacut, pe 1 decembrie am promis ca ma duc la Buzau. Dar am zis, e ultima data, caci nu mai pot! Am facut totul pentru ca mi-a placut. Am preluat eu de la inaintasi, dar am adus si imbunatatiri”, spune tezaurul Buzaului, cu ochii indreptati catre Ilinca, sotia lui.

Ducem viata grea noi aici. Viata de taran”, spune Ilinca, o femeie cuminte care ii aduce mosului o bunda mai buna, mai de poza, si o caciula pe masura, apoi se retrage in tacere, la animalele din spatele curtii.

 

Pieile de iepure, bune pentru reumatism

Pieile de iepure, bune pentru reumatism

Intre timp, nea’ Mircea imi arata ca are la indemana piei de iepure. Spun clar. Stiu din 2005 ca nea’ Mircea e mai curand un doctor al satului in materie de oameni si animale. La el vin femeile cand vacile le raman fara lapte, cand li se sperie copiii, ori cand au dureri de oase.

Trebuie sa stiti ca pieile astea au poate 30 de ani. As ridica pantalonul sa va arat ca genunchii mei sunt imbracati acum in piele de iepure. E tare buna de reumatism. Trage tot. Reumatismul e de o suta de feluri. La fel si lumea…  Eu, cu tratamente din astea m-am tarat si de hepatita cronica. Am ciulit urechile la o femeie care spunea ca si-a vindecat sotul cu radacina de macris. Sa va spun cum se face. Acuma, inspre iarna, macrisului i se scot radacinile si se plamadesc in alcool. Trei saptamani se lasa la plamadit. Apoi, cand am inceput la coasa, am tinut cura cu el doua saptamani si am fost ca nou.  Am scapat imediat de hepatita”,  isi arunca nea’ Mircea privirea inspre mine, iar cu mainile desfacu geamantanul ponosit.

E al treilea pe care il rup. M-au chemat in anii 1960 la Bucuresti. Cica sa ma duc de tot. Cum sa las eu nevasta acasa si casa mea? Si de multe ori au zis sa ma duc sa cant. Domnule, noi nu primim niciodata nimic. Ce-i drept, acum, la Alba Iulia m-am dus gratuit cu doamna Nina Arbanas de la Centrul de Cultura, dar sarmanii alti batrani care au venit acolo s-au chinuit pe drum si au platit tot. Noi suntem amaratii veseli”.

 

O casa plina de instrumente

O casa plina de instrumente

Pune mana pe cimpoi si il da intr-o parte.Stiti cum e cimpoiul? Ca o capra. Cum e vremea, asa e si capra. L-am lasat afara ca sa sune bine. Domnule, uitati aici caraba de la cimpoi. Eu am 12 instrumente intr-unul singur”, si incepe sa cante dintr-un fel de fluier care scoate o suita de sunete complete. Intre timp, cat isi fixeaza caraba cea noua, imi spune ce a patit la Buzau cu un domn Radulescu: „Mi-a dereglat domnule, cimpoiul. Mi l-a lasat intr-o camera incalzita si cand am intrat pe scena, parca acolo canta o capra bolnava. Nu asa domnule! I-am spus la mine sa nu mai vina. Eu nu ma dau mare, pentru ca asta sunt eu. Un taran modest”, si canta un brau de la Buzau, caci de aceea nea’ Mircea e tezaur uman viu, pentru ca el mestereste instrumente traditionale, dar la ele canta numai muzica veche de-a noastra de la Buzau: Slanicul, Braul. Muzica veche despre care doar de la Ion Zota din Lopatari am mai auzit.

Eu am muncit cinstit la clisa mea de acasa. In 1962 eu, Gheorghe Zamfir si nu mai stiu cine trebuia sa mergem la Bucuresti. Eu aveam mireasa in batatura domnule, unde sa plec!”, spune cu ochii umeziti de amintirile tineretii, Mircea Micu.

 

Mircea Micu ne canta si ne incanta

Mircea Micu ne canta si ne incanta

Doina lunga la fluier si ochii fixati inspre cer incalzesc curtea batranului despre care se scriu carti si toti reporterii ar trebui sa-si incerce condeiul. „In mai, fac 75 de ani. Pe 22. Imi doresc sa ma ajute Dumnezeu sa muncesc ca sa pot sa-mi mentin existenta si sa am mintea la fel de agera. Dumnezeu stie!”, se inchina si imi spune ca autocarul de la Alba Iulia s-a oprit fara programare la Manastirea Sambata de Sus. A fost o minune care i-a bucurat la maxim sufletul.

Pentru ca a devenit asa de mare, ii spun eu, e vremea sa le ceara celor care se mandresc cu el, ceva. O pensie. Clase de copii pe care sa-i invete cimpoiul. „Lasa-ma domnule, sarac! Decat sa cheltui bani pe drum, mai bine asa. Nu vreau domnule! Cui sa-i cer eu o pensie pentru ceea ce fac eu?”

La 35 de ani, Mircea Micu facea prima inregistrare la radioul public. Intre timp, a cantat cu maestrul Marcel Budala, cu Grigore Lese, cu orchestra din Craiova si cu cati altii. In curtea lui au fost facute filme, inregistrate adevarate concerte, iar de astazi e un buzoian get-beget pentru zona sa.

 

Mircea Micu, Adrian Petre si Laurentiu Gavrila

Mircea Micu, Adrian Petre si Laurentiu Gavrila

Umfla cimpoiul, dupa ce timp de cel putin 10 minute l-a pregatit, si imi canta. Isi pune ochii in ochii mei si-mi urmareste atentia. „Sa va dea si dvs Dumnezeu sanatate, ca ne mai cautati pe noi, cei batrani. Sa stiti ca din mana mea au invatat multi copii sa cante si ar fi o treaba sa mai fac asta, dar eu stiu cum s-ar putea? Sase ani, zi de zi, am invatat copiii la Scoala Populara de Arta. La un an, ii dadeam pe scena. Daca m-ar plati, i-as invata, dar sa platesc eu acasa, cu 50-60 de lei pe zi, om cu ziua ca sa-mi coseasca mie, nu. Cimpoi, caval si bucium…plus fluier. Am 550 de lei pensie si pamant. Sa ma tina Domnul bun sanatos, ca sa muncesc, sa am ce manca aici cu Ilinca”, imi spune ca unui fiu, batranul care nu lasa cimpoiul din brate.

Nu va descriu finalul din curtea lui nea Mircea. V-as lasa sa mirositi. E un miros autentic, romanesc…

 

Mircea Micu ureaza romanilor "La multi ani!

Mircea Micu ureaza romanilor “La multi ani!

Astazi, de ziua noastra, a tuturor romanilor. Cu bucurie, dar si cu amarul vietii modeste in care sunt lasati cei mai mari romani sa traiasca, e bine sa retinem asta, de la tezaurul uman viu protejat de UNESCO, Mircea Micu, din Sarulestii de Buzau.

„A fi roman e mare lucru. Ii mare bucurie pentru mine. Sarbatoresc si in suflet si peste tot. Ma bucur ca pot sa fac si eu ceva ce poate auzi altcineva. Romaniei ii doresc numai bine si sa ajunga asa cum a fost ea candva. Eu am colindat tara de aici, la mare. Iti zburda inima cand vedeai holdele. Dar unde-s acum? Stim toti unde, dar ce sa facem? Sanatate si putere de munca la toti, dar si mie. Sa aveti timp sa imbatraniti ca mine! Acum, la final, va cinstesc de ziua noastra, cu o tuica de munte, curata! Noroc si la multi ani!

 


Categorii: Reportaj

Comentarii (3)

  1. Rancea Ronel spune:

    EXCEPTIONAL, BRAVO BUZOIENI CINSTE VOUA !

  2. Auras Tereaca spune:

    Felicitari pentru articol. De mult n-am mai citit în presa buzoiană un astfel de reportaj. Mi-au placut si doua expresii. “Şi-a pus ochii-n ochii mei” şi “nu-si aduna picioarele toata ziua”. Iti urez la mai mare pentru a mai reveni pe acest site “sănătos”.

Adaugati un comentariu


 

*