Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
SMURD a împlinit 32 de ani. La mulți ani salvatorilor!
„De la o ambulanţă achiziţionată prin resurse proprii care acorda asistenţă medicală de urgenţă pacienţilor căzuţi în stradă, în Târgu Mureş, în 1990, astăzi vorbim de un sistem complex, integrat, care funcţionează la nivel naţional”, transmite DSU. Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) împlineşte, duminică, 25 septembrie, 32 de ani de la […]
14 măsuri de reformare a Serviciului Unic de Urgență 112
Secretarul de Stat Raed Arafat a anunțat că astăzi ar urma să fie aprobat proiectul de OUG, care va fi lansat în consultare publică, iar implementarea Sistemului de Localizare Rapidă – AML (Advanced Mobile Location) se va realiza în cel mult un an. Tragediile scoase la iveală de cazul Alexandra Măceșanu, care a oripilat […]
Ziua Europeana 112
La fiecare 7 minute un echipaj al Serviciului Judetetan de Ambulanta, al pompierilor ISU-SMURD, al Inspectoratului Judetean de Politie sau al Jandarmeriei Buzau raspund unei solicitari primita din partea buzoienilor care au nevoie de ajutor. Cand se aud sirenele ambulantelor, ale masinilor de pompieri sau ale celor de politie, stim ca undeva, cineva are […]