Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii. Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au […]
Profesorul Constantin Dulcan crede că pandemia se poate învinge prin îmbinarea științei cu spiritualitatea
„Vibrațiile joase emise de gândurile și acțiunile noastre ne-au scăzut imunitatea și ne-au făcut vulnerabili față de o mulțime de agenți patogeni, aducându-ne unde suntem!”, susține renumitul medic neuropsihiatru. Despre profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan, medic militar neurolog și psihiatru, știm că are numele legat de Spitalul Militar Central din Bucureşti, unde a […]