Prof. dr. Adrian Covic, prof. dr. Cecilia Cristea și prof. dr. Dan C. Vodnar, laureați ai Galei Cercetării Românești

28 februarie 2024 | 0 comentarii |

Cercetarea românească a urcat pe scena Operei Române care, marți seară, a găzduit cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, în cadrul căreia au fost premiate „rezultatele excepționale” ale cercetătorilor români din 10 domenii.  

 

Cercetători români care s-au remarcat în ultimul an prin proiecte de cercetare apreciate la nivel național și internațional au fost omagiați și aplaudați la scenă deschisă, marți seară, de colegi, conducători de universități și autorități, la cea de-a II-a ediție a Galei Cercetării Românești, organizată de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), la Opera Română, unde rezultatele remarcabile obținute de cercetătorii români au fost premiate.

Gala Cercetării Româneşti este o iniţiativă prin care promovăm rezultatele cercetătorilor români în societate. Pentru prima dată, vom recompensa şi financiar cele mai importante 11 proiecte de ştiinţă şi tehnologie generate de cercetătorii de elită ai României. Vom acorda premii totale de 3,3 milioane de lei pentru contribuţii substanţiale în domenii precum informatică, medicină, biotehnologii sau fizică”, a precizat ministrul Cercetării, Bogdan Ivan.

 

Sănătatea, în topul cercetării

 

Proiectul „Gala Cercetării Românești”, inițiat de Guvern anul trecut, are 11 domenii în care  sunt premiate elitele cercetării din țara noatră, dar anul acesta, doar 10 au îndeplinit condițiile. Sănătatea s-a situat pe prima treaptă a podiumului, obținând patru premii, din care trei în domeniile „Medicină”, „Științele Vieții” și „Biotehnologii” și un premiu special pentru „Promovarea rezultatelor cercetării românești ”. Astfel, prof. dr. Adrian Covic și echipa MAVIS – UMF „Gr. T. Popa” din Iași, prof. dr. Cecilia Cristea – UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj și prof. dr. Dan Vodnar – USAMV Cluj Napoca, împreună cu echipele lor de cercetare s-au numărat printre laureați.

Ministrul și-a exprimat speranța că, în următorii 10 ani, țara noastră va fi în top 10 mondial în domenii cheie. „Inovarea trebuie să iasă din laboratoare, trebuie să fie pusă în valoare, să fie pusă în lumină, iar acei oameni de business care știu să investească în inovarea din România trebuie să aibă acces la ceea ce produc colegii noștri din institute, din universități, din mediul privat. Sunt încredințat că, prin mințile sale geniale, România va reuși să ajungă, în domenii-cheie de cercetare, în top 10 la nivel mondial. Excelența românească în cercetare schimbă lumea!, a afirmat ministrul Cercetării.

 

Premianții UMF Iași: prof. dr. Adrian Covic și echipa MAVIS

 

Prof. univ. dr. Adrian Covic, prorector responsabil cu cercetarea științifică, dezvoltare și inovare al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași, șeful Compartimentui de Transplant Renal al Spitalului „Dr. C.I.Parhon”, a primit premiul „Ana Aslan” pentru Medicină.

„Performanţa prof. univ. dr. Adrian Covic în domeniul cercetării este o sursă de inspiraţie pentru comunitatea noastră academică, dar în special pentru studenţii şi rezidenţii noştri. Acest premiu este o nouă recunoaştere binemeritată a unei cariere profesionale impecabile. De asemenea, ne mândrim şi cu echipa MAVIS, recompensată la Gala Cercetării Româneşti cu un premiu de excelenţă”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi, căruia i-a fost acordat premiul acordat echipei MAVIS și subliniat că cele două premii demonstrează că la Universitatea ieșeană, cercetarea se face „la nivel înalt”.

Echipa „Mavis Artificial Heart” a UMF Iași este formată din 30 de studenţi de la Facultatea de Bioinginerie Medicală şi de la Facultatea de Medicină, coordonați de dr. Alexandru Pleşoianu de la Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic pentru Managementul Vârstnicului şi Îmbătrânirii Sănătoase – CITT MAVIS, care au realizat cea mai avansată inimă artificială din lume, pentru care au obținut, anul trecut, Marele Premiu al competiției internaționale „Heart Hackaton”, organizată la Dallas, Texas.

Premiul a fost ridicat de dr. Alexandru Pleșoianu (coordonator MAVIS) și dr. Ionuț Nistor, coordonator proiect.

Premiul „George Emil Palade” – prof. dr. Cecilia Cristea, UMF Cluj

 

Prof. dr. Cecilia Cristea și echipa sa de cercetători din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj au primit Premiul „George Emil Palade pentru domeniul Științele Vieții, în semn derecunoaștere a rezultatelor excepționale obținute în activitatea de cercetare științifică.

Sub îndrumarea prof. dr. Cecilia Cristea, grupul de cercetare «Biosenzori și Bioelectrochimie», din cadrul Disciplinei de Chimie Analitică a Facultății de Farmacie, format din dr. Mihaela Tertiș, dr. Andreea Cernat, dr. Bogdan Feier și dr. Oana Hosu-Stăncioiu, un cercetător postdoctorand și 7 doctoranzi, a dezvoltat dispozitive electrochimice portabile integrate, care promit să revoluționeze metodele convenționale în domeniile medicină, farmacie, științele vieții, monitorizarea mediului și siguranța alimentară. Aceste inovații nu numai că au potențialul de a îmbunătăți calitatea vieții și sănătatea publică la nivel global, dar marchează și un pas semnificativ înainte în lupta împotriva cancerului și a rezistenței la antibiotice”, a transmis conducerea UMF Cluj.

„Suntem mândri de performanță remarcabilă obținută în activitatea de cercetare științifică a doamnei prof. dr. Cecilia Cristea și a întregii sale echipe, cu un impact semnificativ asupra comunității științifice internaționale. Felicitări și mult succes în continuare!”, subliniază reprezentanții uniersității clujene.

Prof. dr. Dan Cristian Vodnar și echipa sa de la USAMV Cluj, pe podium

 

Premiul „Gheorghe Ionescu Șișești” al secțiunii Biotehnologii a revenit prof. dr. Dan Cristian Vodnar și echipei sale de cercetare de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, „în semn de recunoaștere a rezultatelor extraordinare obținute în activitatea de cercetare științifică (…) la nivel național și internațional, a contribuției la formarea și perfecționarea specialiștilor în domeniul bioeconomiei”.

Dan Vodnar, profesor de biotehnologii alimentare și gastronomie moleculară în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor a USAMV Cluj-Napoca și coordonatorul Grupului de Biotehnologie Alimentară și Gastronomie Moleculară al aceleiași universități, susține că „gastronomia moleculară devine și mai interesantă când trecem pragul laboratorului” și consideră că premiul acordat este o „recunoaștere a realizărilor deosebite în domeniul științific Biotehnologii din partea ministerului și a comunității academice”.

„Felicitări și mult succes în toate proiectele Prof. dr. Dan Vodnar și entuziastei sale echipe de cercetare de la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor USAMV Cluj-Napoca: Dr. Lavinia Călinoiu, Dr. Laura Mitrea, Dr. Adrian Martău, Dr. Szabo Katalin, Dr. Teleky Bernadette-Emőke, Dr. Bianca Eugenia Ștefănescu, precum și doctoranzilor Silvia Amalia Nemeș, Rodica-Anita Varvara, Călina Ciont, Diana Plămadă, Ana-Maria Cocean și Mihaela Ștefana Pășcuță!”, a transmis USAMV Cluj.

Mesajul Președintelui Klaus Iohannis

 

Conf. univ. dr. Diana Loreta Păun, consilier Administrația Prezidențială, a felicitat organizatorii, laureații, dar și pe toți cei care au participat la competiție, în numele său și al președintelui Klaus Iohannis care a salutat implicarea statului de a aduce România alături de națiunile implicate în procesul de inovație, pentru un viitor mai bun, și de a corela nevoia de rezultate la nivel național cu asigurarea unei finanțări optime.

În opinia șefului statului, dincolo de cercetare și inovare, misiunea cercetătorilor români este și una de interes public, pentru că „avem nevoie mai mult ca niciodată de voci credibile, care să stopeze valul de dezinformări, de știri false și de propagandă, iar dumneavoastră sunteți o parte esențială a tranziției spre o societate a cunoașterii”. „Universitățile, Institutele de cercetare, mediul privat trebuie să continue demersurile necesare, nu numai pentru a atrage cercetători de renume, care au deja un palmares redutabil, ci și pentru a încuraja și sprijini tinerii absolvenți ca să opteze pentru acest domeniu”, a transmis șeful statului, care a subliniat că astfel de evenimente „pot să stimuleze atât interesul tinerilor pentru cariera de cercetător, cât și creșterea numărului de cercetători din mediul public și privat”, aducând „în lumina reflectoarelor oameni remarcabili și echipe performante, dar și principii și aspirații pentru cercetarea românească”. 

 

Mesajul premierului Marcel Ciolacu

 

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, la rândul său, că „Guvernul va opera schimbări structurale în sistemul naţional de cercetare şi inovare, pentru a-l transforma într-un motor al dezvoltării economice şi al creşterii competitivităţii României”, subliniind că, la ora actuală, în România există producţie bazată pe cercetare realizată la noi în ţară.

Anul 2024 este un an al schimbării în ceea ce priveşte abordarea faţă de cercetarea românească. Ştiu că, de-a lungul anilor, cercetarea s-a confruntat cu multe provocări, multe dintre ele legate de infrastructura de cercetare sau de finanţare. Ştiu că nu întotdeauna a existat o colaborare puternică între instituţii şi domeniile de cercetare, însă toate acestea încep să se schimbe.(…) Eficientizarea sistemelor naţionale de cercetare, dezvoltarea infrastructurii de cercetare şi a transferului tehnologic dinspre centrele de cercetare spre economia naţională, crearea unei pieţe a forţei de muncă deschisă pentru cercetători, egalitatea de gen şi integrarea aspectelor legate de gen în cercetare, optimizarea circulaţiei şi transferului cunoştinţelor ştiinţifice, precum şi promovarea internaţională a produselor cercetării româneşti sunt doar câteva dintre priorităţile acestui guvern”, a transmis premierul Ciolacu în mesajul său, prezentat de Alexandru Ghigiu, șeful Cancelariei prim-ministrului României.

 

Mulțumiri și promisiuni

 

„Vreau să le mulțumesc pe această cale, pentru prezență, foștilor miniștri ai cercetării, ai digitalizării, dar în special ai cercetării și educației, pentru tot ceea ce au făcut, pentru că sistemul de cercetare din România, când vorbim despre acest domeniu, nu contează culoarea politică, ci contează mai mult ceea ce rămâne în urmă, iar important e că de această dată, prin 10 programe extrem de importante, statul român este pregătit cu cel puțin 1,1 miliarde de euro să susțină cercetarea din țara noastră, pornind de la bursele care pot să ajungă până la 13.000 euro pentru fiecare dintre tinerii noștri foarte buni, până la proiectul de suflet pe care le avem cu domnul ministru Curaj, și anume centrele de excelență care au fost finanțate de către Guvernul României cu 320 de milioane de euro”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, care a subliniat că ediția din acest an a Galei Cercetării Românești este un pas extrem de important în direcția punerii în valoarea cercetării românești și s-ar bucura să existe „cât mai mulți doritori de a intra în proiectul extrem de important prin care punem mințile dumneavoastră, tot ceea ce dumneavoastră creați, să le punem pe o platformă unică în Uniunea Europeană pentru promovarea inovației”.

Gala Cercetării Românești este un eveniment inițiat de Guvern, în anul 2023. Începând cu anul acesta, pe lângă „recunoașterea simbolică” a performanțelor cercetătorilor români, laureații competiției sunt răplătiți și cu premii în bani.

 

Premiile Galei Cercetării Românești 2024

 

Științe inginerești – Premiul „Henri Coandă” – Radu-Emil PRECUP și echipa de cercetare, Universitatea Politehnica Timișoara;

Matematică și informatică – Premiul „Grigore Constantin Moisil“ – Marius LEORDEANU și echipa de cercetare, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București;

• Științele pământului, mediu și schimbări climatice – Premiul „Grigore Cobălcescu” – Mihai DUCEA, Universitatea din București;

• Științele vieții – Premiul „George Emil Palade” – Victoria Cecilia CRISTEA și echipa de cercetare, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca;

• Chimie – Premiul „Raluca Rîpan” – Raluca Ioana VAN STADEN, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată;

• Fizică* – Premiul „Șerban Țițeica” – nu s-a acordat;

• Energie și materiale avansate – Premiul „Nicolae Vasilescu Karpen” – Horia IOVU și echipa de cercetare, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București;

• Biotehnologii – Premiul „Gheorghe Ionescu-Șișești” – Dan-Cristian VODNAR și echipa de cercetare, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca;

• Științe umaniste – Premiul „Dimitrie Cantemir” – Andrei TERIAN-DAN, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;

• Medicină – Premiul „Ana Aslan” – Adrian-Constantin COVIC, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași;

• Științe sociale și economie – Premiul „Mattei Dogan” – Simona-Vasilica OPREA și echipa de cercetare, Academia de Studii Economice din București.

 

Premii speciale

 

Premiul special – Promovarea rezultatelor cercetării românești – rector Viorel Scripcariu, UMF Grigore T. Popa Iași – pentru MAVIS Heart – inimă artificială;

Premiul de excelență pentru cele mai multe fonduri europene atrase de către o instituție de învățământ superior – rector Mihnea Costoiu – Politehnica București;

Premiul de excelență pentru cele mai multe fonduri europene atrase din PNRR de către o instituție de învățământ superior – Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, rector Daniel David;

Premiul de excelență pentru cele mai multe fonduri europene atrase de un Institut de Cercetare – dezvoltare Octavian Buiu – director științific al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie;

Premiul de excelență pentru susținerea și promovarea antreprenoriatului în cercetare – Pitești Business Hub – acordat lui Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești și lui Flavius Cladoveanu, directorul în institutul de Cercetare în Transporturi.

 

Evaluarea competitorilor

 

Selecția premianților Galei s-a realizat în baza unei proceduri de evaluare a cererilor de premiere desfășurată în două etape:

1. selectarea cererilor de premiere în baza unor indicatori cantitativi în vederea evaluării calitative;

2. evaluarea calitativă a cererilor de premiere care au depășit etapa de selectare.

Comisiile de evaluare au fost formate din experţi propuşi de Prezidiul Academiei Române, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare şi Consiliul Naţional al Rectorilor. Candidații au concurat pentru unul dintre cele 11 domenii științifice, iar fiecare dintre câștigători a primit și un premiu în valoare de 300.000 de lei.

*Pentru domeniul științific Fizică, candidații nu au îndeplinit scorul minim de 85 de puncte, conform OMCID 21382/2023 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Programului „Gala Cercetării Românești”.

 

Sursă foto: Ministerul cercetării, UMF Iași, UMF Cluj, USAMV Cluj/ Facebook

 


Adaugati un comentariu


 

*